pe gât în jos, spre pieptul păros. Se ridică
fără
chef şi,
aşezat pe pătura murdară, întredeschise ochii, străbătând cu privirea, în mod automat, întinderea albă.
Dintr-o dată, inima îi tresări; luă binoclul şi-1 fixă asupra unui punct aflat drept în faţa lui. După care strigă nerăbdător :
• Kader! Kader! Scoală-te odată, pui de căţea!
Umflatul Mohamed Kader deschise ochii fără chef şi deloc ofensat, căci în anii de convieţuire se obişnuise cu caporalul, care nu-i putea pronunţa numele fără să adauge o insultă drăgăstoasă.
• Ce dracu' s-a-ntâmplat?
• Uită-te şi spune-mi ce poate fi chestia aia... îi întinse binoclul şi, cum stătea sprijinit în cot, Kader îl fixă spre punctul pe care i-1 arăta. Fără să se tulbure, îi răspunse blând:
• Un om şi o cămilă.
• Eşti sigur?
• Sigur.
• Morţi?
• Aşa se pare... Caporalul Abdel Osman se ridică în picioare şi, urcându-se în partea din
spate a jeepului, se întinse lângă să nu-i tremure mâna. 236 237
mitralieră
şi fixă
din nou binoclul, încercând Caporalul Abdel Osman deschise ochii şi imediat îşi blestetf113 soarta.
Soarele se înălţase de două suliţe pe ^er încălzea pământul sau, mai bine zis
nisip^ a'D tare, aproape pietrificat, al întinderii' acea întindere chinuitoare unde îşi
instalase^ tabăra în urmă
cu şase zile, suferind cea mai insuportabilă
căldură
de care-şi putea aduce air*in*e din ultimii treisprezece ani ai săi în deşert- Se ră^uc* un P*c' întoarse puţin faţa şi-1 observă j?e £rasul Kader, care mai
dormea încă, respirând agitat, ca şi cum, în mod inconştient, ar fi lupfca^ sa
rămană m lumea viselor, refuzând să revină ^a mizeraDua realitate ce-i înconjura. Ordir>e*e erau categorice: să rămână în acel loc şi să supravegheze
„pământul pustiu" până va veni cineva după ei. Asta se putea întâmpla a doua
Z*> Pes^e 0 lună împuşcaţi.
sau peste un an, dar dacă