— în acelaşi pat în care stai tu acum şi cam la aceeaşi oră, când toţi dormeau, bărbatul tău i-a tăiat gâtul căpitanului meu şi-a început să-şi complice viaţa şi mai mult decât înainte. Laila făcu un gest instinctiv să
se ridice din pat, însă
sergentul Malik-el-
Haideri îi puse mâna cu forţă pe umăr şi-o obligă să rămână pe loc. — Nu
ţi-am dat voie să
te mişti, preciza. Şi trebuie să
te obişnuieşti cu
ideea că
în Adoras, până
când vor trimite alt ofiţer, nimic nu se mişcă
fără
permisiunea mea.
Străbătu încăperea, se aşeză în vechiul balansoar în care răposatul Kaleb- el-Fasi îşi petrecea orele citind şi legănându-se şi se balansa uşor, fără să-şi ia privirea de la fată.
• Eşti foarte frumoasă, spuse în cele din urmă cu o voce puţin răguşită.
Cea mai frumoasă tuaregă pe care-am văzut-o vreodată... Câţi ani ai?
• Nu ştiu. Şi nu sunt tuaregă. Sunt akli.
• Akli ? Fiică de sclavi! exclamă. Ia te uită !
Targui-ul ăsta trebuie să fie nebun după tine dacă şi-a luat de nevastă o sclavă. Nu mă miră... După cum arăţi, pari a fi bună la pat. Eşti bună la pat?
Nu primi nici un răspuns şi se pare că nici nu-1 aştepta. Căută o ţigară în buzunarul cămăşii, şi-o aprinse cu bricheta care îi aparţinuse căpitanului şi fuma încet, lăsându-se învăluit de fum şi de imaginea fetei ce-1 privea la rândul ei, semeaţă şi sfidătoare.
• Ştii de cât timp n-am văzut o femeie goală ?
întrebă zâmbind cu amărăciune. Nu, nu poţi să ştii, pentru că nici măcar eu nu-mi amintesc. Făcu un gest cu capul spre calendarul ce atârna deasupra patului.
• Curva asta grasă, care trebuie să aibă deja o sută de ani, e tot ce-am avut în timpul ăsta şi mi-am petrecut ore întregi privind-o, masturbându-mă şi visând la ziua când voi întâlni o femeie adevărată. Căută o batistă şi-şi şterse sudoarea care-i curgea în voie pe gât.
• Şi acum eşti aici, ca în visele mele; chiar mai frumoasă decât am visat...
şi mai tânără Făcu o pauză şi apoi, încet, fără să ridice tonul, dar hotărât, adăugă:
• Dezbracă-te.
Laila rămase nemişcată, ca şi cum nu l-ar fi auzit, şi doar o uşoară licărire de teamă străluci în străfundul imenşilor săi ochi negri, în timp ce degetele i se crispau uşor pe pânza aspră şi murdară a saltelei de paie. Malik-el-Haideri aşteptă câteva clipe, îşi termină ţigara, o puse cu grijă pe
podea sub balansoar şi lăsă ochii şi-o privi fix.
ca acesta legănându-se, s-o strivească, îşi ridică
• Ascultă! spuse. Există
două
feluri în care se poate rezolva această
problemă: cu binele sau cu răul. Eu, personal, îl prefer pe cel dintâi, pentru că