începură să meargă încet spre vehicul şi, în trecere, Gacel nu putu să nu arunce o lungă privire spre rămăşiţele jeepului distrus, care mai fumegau încă. Nou-venitul îl văzu şi clătină din cap.
• Suntem o nimeni graniţele.
ţară
mică, săracă
şi paşnică, dar nu ne place să
ne calce Când ajunseră lângă corpul încă inconştient al lui Abdul-el-Kebir, îl
examina cu atenţie, se asigură
că respiră
normal şi că
pare în afara oricărui
pericol şi, ridicându-şi ochii, privi îndelung întinderea nesfârşită deschidea înaintea lui. care se
• Niciodată
n-aş fi crezut că
cineva... cineva pe lumea asta... ar fi în
stare să străbată locul ăsta blestemat! Gacel zâmbi.
• Permite-mi un sfat, spuse. Fereşte-te de Tikdabra! După trei ore de drum, atinse uşor braţul ofiţerului.
• Opreşte, îi ceru.
Acesta se supuse, oprind jeepul, şi ridică mâna pentru ca tancheta care-i urma să se oprească la rândul ei.
• Ce s-a întâmplat? vru să ştie.
• Cobor aici.
• Aici ? se miră, aruncând o privire dezorientată tufişuri. Ce vrei să faci aici?
întinderii de pietre şi
• Mă întorc acasă, spuse targui-ul. Tu mergi spre sud. Familia mea este acolo, foarte departe, în nord-est, în munţii Huaila... E timpul să mă întorc. Militarul clătină din cap, ca şi când i-ar fi fost greu să accepte.
• Pe jos? Şi singur?
• O să-mi vândă careva o cămilă.
• E drum lung dacă ocoleşti „pământul pustiu".
• De aceea trebuie să plec cât mai repede. Ofiţerul se întoarse şi arătă cu o mişcare a capului spre Abdul-el-Kebir, care dormea.
• Nu vrei să personal...
aştepţi să
se trezească? O să
vrea să-ţi mulţumească Gacel refuză cu naturaleţe. Coborâse şi-şi luase armele şi gerba cu apă.