Şi acum stătea acolo, întins pe nisipul moale, simţind sub mâna sa dulcea atingere a umedei gerba pline de apă, cu resturile iepurelui fumegând încă pe foc şi săculeţul cu aur atârnat la brâu şi se simţi împăcat cu el însuşi şi cu tot
universul înconjurător, mândru că
era bărbat şi că era târgui şi mândru, mai
ales, că putuse demonstra că nimeni, nici măcar guvernul, nu-şi putea permite luxul de a dispreţui legile şi obiceiurile poporului său.
Se gândi apoi cum va fi viaţa lui de acum înainte, departe de păşunile cunoscute şi de locurile cu care se obişnuise de mic copil, dar nu-1 nelinişti ideea de a emigra dincolo de graniţă, căci deşertul era acelaşi şi continua să fie la fel pe mii de kilometri, oricare ar fi fost ţara unde s-ar fi stabilit; şi n-avea de ce să
se teamă
că cineva ar veni să-i
revendice nisipurile, pietrele şi bolovănişurile, căci era limpede că, pe zi ce trecea, erau tot mai puţini cei care alegeau deşertul ca mod de viaţă. Nu mai voia războaie, nici lupte şi ducea dorul tihnitei lui jaima, al
lungilor zile de vânătoare şi al frumoaselor seri de taifas la lumina focului,
ascultând o dată
şi încă
o dată
povestirile bătrânului Suilem, istorii pe care le
ascultase copil fiind şi pe care va continua să le asculte, fără să se plictisească, până când bătrânul sclav avea să amuţească pentru totdeauna.
In amurgul celei de-a treia zile descoperi o tabără de lângă un puţ. jaime şi sheribe Erau tuaregi şi făceau parte din Poporul Lăncii, oameni săraci, dar amabili
şi primitori, ce se învoiră
să-i vândă
cel mai bun mehari, sacrificară
în cinstea
lui un miel din care făcură un cuşcuş foarte gustos, cum nu mai mâncase de
mult, şi îl invitară la o petrecere în noaptea următoare.
înţelese că nu putea să-i jignească refuzându-i şi scoase din săculeţul de piele roşie de la gât 6 monedă grea de aur pe care-o puse în faţa lui.
• Am să vin doar dacă plătesc eu mieii, spuse. Doar cu condiţia asta. Stăpânul casei acceptă în tăcere, luă moneda şi-o cercetă interesat:
• Nu se văd prea multe ca asta, zise. Acum circulă doar bancnote
murdare, a căror valoare se schimbă de la o zi la alta. Cine ţi-a dat-o?
• Un bătrân ce călăuzea caravane, răspunse fără să mintă, dar şi fără să spună adevărul adevărat. Avea o grămadă.
• Cu din astea plăteau călăuzele şi cămilarii, spuse celălalt convins. Cu
din astea cumpărau animalele şi proviziile... Ştii, adăugă apoi cu un zâmbet
ironic. Eu mă angajasem să însoţesc Marea Caravană, dar cu zece zile înainte
de plecare am început să scuip sânge şi m-au refuzat. „Ai tuberculoză, mi-au
spus. N-ai ajunge nici măcar la Tripoli..." - clătină din cap, ca şi cum i-ar fi fost
greu să accepte capriciile destinului. In curând împlinesc nouăzeci de ani,