• N-are pentru ce să-mi mulţumească. Făcu o scurtă pauză.
• Voia să treacă graniţa şi a trecut-o. Acum este oaspetele tău... Ii aruncă o privire prietenoasă.
• Urează-i noroc din partea mea. Celălalt înţelese că hotărârea lui era fermă şi că nimic n-ar fi putut să-1 facă să şi-o schimbe.
• Ai nevoie de ceva? întrebă. Bani sau provizii ? Tăgădui şi-i arătă întinderea:
• Acum sunt un om bogat şi în acest nevoie de nimic.
ţinut am văzut mult vânat. N-am
Rămase neclintit, în timp ce vehiculele treceau pe lângă îndepărtau spre sud, şi abia când praful care se ridicase se aşeză
el şi se din nou şi
zgomotul motoarelor se pierdu în depărtare privi în jurul său, se orienta, cu
toate că
pe întinsul podiş nu exista nici o formă
de relief care să-i servească
drept reper, şi porni la drum fără grabă, cu aerul liniştit al drumeţului ce
străbate o pajişte într-un amurg blând, admirând peisajul, fiecare tufiş, fiecare piatră, fiecare pasăre şi fiecare şarpe alunecos.
Avea apă, o puşcă bună şi muniţii; aceasta era lumea sa, inima deşertului pe care-1 iubea, şi avea de gând să se bucure de drumul lung la capătul căruia urma să-şi întâlnească soţia, copiii, sclavii, caprele şi cămilele.
Adia un vânt uşor şi, pe înserat, animalele podişului îşi părăsiră ascunzişurile ca să pască frunzele tufişurilor pitice; acolo, în tufişuri, doborî un iepure frumos, pe care-1 mancă la lumina unui foc din ramuri de tamarin. Apoi
privi stelele care veniseră
să-i
ţină
de urât şi se cufundă
cu desfătare în
amintirile sale: chipul şi trupul Lailei, joaca şi râsetele copiilor săi, vocea profundă şi cuvintele înţelepte ale prietenului său Abdul-elKebir şi frumoasa,
captivanta şi memorabila aventură
pe care îi fusese dat s-o trăiască
în pragul
maturităţii, care avea să-i marcheze viaţa pentru totdeauna şi pe care bătrânii
aveau s-o povestească ani şi ani de-a rândul, uimind tinerii cu isprăvile
singurului bărbat ce a sfidat o întreagă Tikdabra în acelaşi timp. armată şi „pământul pustiu" din
Şi le va povesti nepoţilor săi ce-a simţit în acea zi petrecută în tovărăşia spiritelor Marii Caravane, şi cum le mărturisise teama lui de-a muri în acel pustiu, şi cum glasurile stinse ale mumiilor şi degetele lor descărnate îi
arătaseră drumul cel bun, şi cum îl urmase trei zile şi trei nopţi, fără să se
oprească nici măcar o dată în acest timp, conştient fiind că, dacă ar fi făcut-o,
nici el şi nici animalul n-ar mai fi fost în stare s-o pornească iarăşi la drum, şi
cum deveniseră
amândoi, datorită
voinţei lui de neînvins, adevăraţi roboţi,
insensibili la căldură, sete şi oboseală.