se ivească
pe cer, dincolo de povârnişurile stâncoase ale munţilor
Asculta cu ochii deschişi, privind tavanul jaimei sale cu dungi, pe care îl cunoştea atât de bine, şi i se părea că vede gheme de scaieţi alergând slobode
peste nisipuri şi stânci, mereu grăbite, mereu dorind să
găsească
un loc de
care să
se agate, un cămin permanent care să
le primească
şi să
le scape de
acea veşnică peregrinare fără ţintă dintr-o parte în alta a Africii.
In lumina lăptoasă
a zorilor, filtrată
prin minuscule fire de praf în
suspensie, scaieţii apăreau pe neaşteptate, ca nişte fantome dornice să se
năpustească
asupra oamenilor şi animalelor, ca să
se piardă
apoi - aşa cum
sosiseră - în infinitul neant al pustiului fără hotare.
„Trebuie să
existe o graniţă
pe undeva. Sunt sigur...", spusese cu o
nelinişte disperată în glas, şi acum era mort.
Nimeni nu-i vorbise înainte lui Gacel de graniţe, fiindcă existaseră între hotarele Saharei.
„Ce graniţă ar opri nisipul ori vântul?" 20
I
niciodată nu
îşi întoarse chipul spre noapte şi încercă să înţeleagă, dar nu reuşi.
Oamenii aceia nu erau criminali, dar pe unul îl îngropaseră, iar pe celălalt, nimeni nu ştia unde îl duseseră. Nimeni nu putea fi ucis cu atâta sânge rece, oricât de mare i-ar fi fost greşeala.
Şi cu atât mai puţin în timp ce dormea sub protecţia şi acoperişul unui
inmouchar.
Ceva ciudat învăluia acea istorie, dar Gacel nu izbutea să-şi dea seama ce este; doar un singur lucru era limpede: cea mai veche lege a deşertului fusese încălcată şi asta era ceva ce un imohag nu putea accepta.
îşi aminti de bătrâna Khaltoum şi simţi cum o mână îngheţată - frica - i se pune pe ceafă.
Apoi îşi plecă privirea spre ochii deschişi ai Lailei, ce străluceau fără somn în penumbră, reflectând ultimii cărbuni ai focului, şi i se făcu milă de ea:
pentru cei cincisprezece ani ai ei abia împliniţi şi pentru cât de pustii îi vor fi nopţile când el va fi plecat. Şi i se făcu milă şi de el însuşi, pentru cât de goale vor fi nopţile lui când ea nu va fi alături de el.
O mângâie pe păr şi observă că îi mulţumea pentru acest gest ca un
animal, deschizându-şi şi mai mult ochii mari de gazelă speriată.
• Când o să întrebare.
