agitate zile din existenţa lui, tulburat cum se simţea după ce străbătuse oraşul buimăcit de mulţime, circulaţie şi scandalul de nesuportat al unei lumi a cărei principală grijă părea să fie aceea de a încerca să spargă timpanele celor care, asemenea targui-ului, erau obişnuiţi dintotdeauna cu pacea şi tăcerea. Sfârşit, întinse pătura într-un colţ şi adormi îmbrăţişându-şi armele,
asaltat de coşmaruri monstruoase în care trenuri, autobuze şi mulţimi zgomotoase păreau că vor să se năpustească încontinuu asupra lui, zdrobindu- 1 şi transformându-1 într-o masă informă şi sângerândă.
Se trezi în zori, tremurând de frig, dar transpirând abundent din cauza viselor pe care le avusese, şi în primul moment simţi că n-are aer şi că o mână
uriaşă
încearcă
să-1 sufoce, fiindcă, pentru prima dată în lunga sa viaţă,
dormise sub un acoperiş de ciment şi între patru pereţi.
Ieşi în prag. La o sută de metri în faţa lui, marea era albastră şi liniştită, foarte diferită de monstrul înspumat şi înfuriat din ziua anterioară, şi un soare strălucitor şi puternic o împodobea cu reflexe argintii. Cu o încetineală aproape ceremonioasă, deschise pachetul cu lucrurile
cumpărate în prăvăliile din casbah şi întinse totul pe pătură. Fixă o oglinjoară în balamaua ferestrei şi se bărbieri pe uscat, cum făcea de când îşi aducea
aminte, cu hangerul său ascuţit; apoi luă
o foarfecă
şi îşi tunse părul negru, creţ şi sârmos atât de scurt, că aproape nu se mai recunoscu după ce se privi 302 din nou în oglindă îndelung. La sfârşit, se duse la mare şi se spălă
conştiincios cu un săpun parfumat, surprins de gustul amar al apei, de sarea ce rămânea pe pielea lui şi de puţina spumă pe care o făcea când se spăla.
Intorcându-se în adăpostul său, îşi puse nişte pantaloni albaştri strâmţi şi o cămaşă albă, simţindu-se ridicol. Privi cu tristeţe spre gandurah, spre turbanul şi vălul său şi fu pe punctul
de a şi le pune din nou, dar înţelese că
nu trebuia s-o facă, pentru că
era pe
deplin convins că până şi în casbah atrăsese atenţia cu veşmintele lui. II ameninţase pe cel mai puternic om al ţării şi, la ora aceea, poliţia şi
armata căutau probabil un târgui acoperit cu un litham ce lăsa să
i se vadă
doar ochii. Trebuia să se folosească deci de avantajul că nimeni nu-i cunoştea chipul şi era convins că aşa, cu noua lui înfăţişare, nici măcar Laila n-ar fi fost în stare să-1 recunoască. II dezgusta ideea că
nişte străini puteau să-i vadă
faţa şi se simţea
ruşinat ca şi cum ar fi trebuit să
iasă
gol pe stradă
şi să
se plimbe aşa prin
mulţime, pentru că
într-o zi, cu mulţi ani în urmă, când încetase să
mai fie