şi îşi tunse părul negru, creţ şi sârmos atât de scurt, că aproape nu se nnai recunoscu după ce se privi 302 din nou în oglindă îndelung. La sfârşit, se duse la mare şi se spălă
conştiincios cu un săpun parfumat, surprins de gustul amar al apei, de sarea ce rămânea pe pielea lui şi de puţina spumă pe care o făcea când se spăla.
întorcându-se în adăpostul său, îşi puse nişte pantaloni albaştri strâmţi şi o cămaşă albă, simţindu-se ridicol. Privi cu tristeţe spre gandurah, spre turbanul şi vălul său şi fu pe punctul
de a şi le pune din nou, dar înţelese că
nu trebuia s-o facă, pentru că
era pe
deplin convins că până şi în casbah atrăsese atenţia cu veşmintele lui. îl ameninţase pe cel mai puternic om al ţării şi, la ora aceea, poliţia şi
armata căutau probabil un târgui acoperit cu un litham ce lăsa să
i se vadă
doar ochii. Trebuia să se folosească deci de avantajul că nimeni nu-i cunoştea chipul şi era convins că aşa, cu noua lui înfăţişare, nici măcar Laila n-ar fi fost în stare să-1 recunoască. îl dezgusta ideea că
nişte străini puteau să-i vadă
faţa şi se simţea
ruşinat ca şi cum ar fi trebuit să
iasă
gol pe stradă
şi să
se plimbe aşa prin
mulţime, pentru că
într-o zi, cu mulţi ani în urmă, când încetase să
mai fie
copil, maică-sa îi dăruise prima sa gandurah, iar mai târziu, când devenise
bărbat şi războinic, litham-ul îl făcuse să
simtă
că merită
întru totul respectul
celorlalţi. Fără acele veşminte se simţea ca în copilărie, ca în vremurile când
putea să-şi arate părţile ruşinoase, fără ca nimeni să se scandalizeze din pricina asta. Se plimbă prin încăpere şi apoi trecu în vasta navă descoperită, încercând
să se obişnuiască cu hainele lui noi făcând lungi plimbări, dar pantalonii îl strângeau şi îl împiedicau să stea pe vine 303
mici încăperi adăpostite, dintre care două majoritatea geamurilor la ferestre.
mai aveau, aproape intacte, Era un loc solitar şi liniştit, exact ce îi trebuia lui Gacel după cele mai