omul însărcinat să
dirijeze
circulaţia părea că se transformase într-o statuie de sare ce privea cu ochi de vită moartă locul pe unde beduinul cel înalt dispăruse, înghiţit de mulţime.
în următoarele zece minute, poliţistul se strădui să-şi recupereze controlul nervilor şi să pună ordine cu chiu, cu vai în fluxul circulaţiei, încercând să se convingă pe sine că nimic din ceea ce se întâmplase nu avea sens şi că
era vorba de o glumă excesive.
de prost-gust sau de o halucinaţie din cauza muncii
Dar în siguranţa cu care vorbise acel nebun era ceva ce continua să-1 neliniştească, aşa cum îl neliniştea şi faptul că pomenise de Abdul-elKebir şi de eliberarea sa, acum, când toată lumea ştia că preşedintele reuşise să scape şi se afla la Paris, de unde lansa partizanilor săi apeluri constante de a se reorganiza. După
o jumătate de oră, incapabil să
se mai concentreze asupra muncii
sale şi conştient că
era pe punctul să
provoace un ambuteiaj sau un accident
grav, îşi părăsi postul, traversă
bulevardul şi mica grădină
a ministerului şi
intră, aproape tremurând, în imensul hol cu coloane înalte de marmură albă.
— Vreau să ce-i ieşi în cale. 297
vorbesc cu şeful serviciului de pază, îi spuse primului uşier
După cincisprezece minute, însuşi ministrul Aii Madani îl studia atent, cu chipul îngrijorat şi sprâncenele încruntate într-un mod comic, din spatele unui superb şi aproape diafan birou de acaju lăcuit.
• înalt, slab şi cu faţa acoperită de un văl ? repetă, vrând să se asigure că celălalt nu greşea. Eşti convins?
• Sunt complet sigur, Excelenţă... Un târgui autentic, din ăia care se mai
văd doar în cărţile poştale ilustrate. Până acum câţiva ani mai mişunau încă
prin casbah şi bazar, dar de când li s-a interzis să poarte vălul n-am mai văzut nici unul...
• El e, fără nici o îndoială, recunoscu ministrul, care aprinsese o lungă
ţigaretă turcească cu imamea şi părea absorbit de propriile-i gânduri. Repetaţi- mi cât mai exact posibil ceea ce v-a spus, adăugă după un timp.
• Că, dacă poimâine familia lui nu este pusă în libertate şi lăsată aici, la colţ, o să-1 omoare pe preşedinte...
• E nebun...
• Aşa mi-am zis şi eu, Excelenţă... Dar, uneori, nebunii periculoşi... ăştia sunt Aii Madani se întoarse spre colonelul Turki, ce îndeplinea funcţia de şef al
Securităţii statului şi pe care îl putea considera autentica sa mână schimbară o privire plină de profundă nedumerire.
dreaptă, şi
• La ce familie se referă ? întrebă. Din câte ştiu, nici nu ne-am atins de familia lui.
• Poate nu-i vorba de acelaşi individ...
• Haide, Turki! Nu sunt mulţi tuaregi pe lumea asta care pot şti povestea cu Abdul-el-Kebir şi moartea soldaţilor ălora. El trebuie să fie. Se întoarse spre poliţist şi făcu un gest cu mâna, cerându-i să se retragă.
• Puteţi pleca, spuse. Dar să nu vorbiţi cu nimeni despre asta.
• Nici o grijă, Excelenţă! răspunse energic, în probleme de serviciu sunt un mormânt.