prostituata. Te-am confundat cu un prieten. îşi văzu mai departe de drum şi, două străzi mai jos, îi atrase atenţia un
zgomot surd care devenea tot mai intens pe măsură ce înainta, un zgomot
monoton şi constant pe care nu reuşea să-1 recunoască, dar îi amintea de zgomotul unei pietre uriaşe lovite ritmic de o suprafaţă de pământ bătătorit. Traversă
o amplă
promenadă
cu care părea că
se sfârşeşte oraşul şi,
când trecu de linia felinarelor înalte ce se înălţau chiar la marginea nisipului, putu vedea la lumina lor plaja întinsă, la capătul căreia se spărgeau cu furie valuri enorme, ce puneau nopţii albe panaşuri de spumă. Se opri stupefiat. Din negură se ivea dintr-o dată o masă de apă cum nu-
şi putuse imagina vreodată că ar putea exista pe lumea asta, se încreţea pe
culme, se înălţa tot mai mult şi se prăbuşea asupra pământului, stârnind acel zgomot surd, apoi se retrăgea cu un murmur, ca să-şi reia atacul cu forţe reînnoite. Marea!
înţelese că acolo se afla teribila mare de care vorbea atât de mult Suilem şi pe care o pomeneau cu respect cei mai norocoşi călători ce petrecuseră câte o noapte în jaima sa; şi când un val lung, mai îndrăzneţ, înainta impetuos pe nisip, gata să-i ude sandalele şi să-i lingă poalele veşmântului, spaima ce puse stăpânire pe sufletul său fu atât de mare, că nu izbuti nici măcar să facă un pas înapoi şi să o ia la fugă. Marea din care se născuseră cândva strămoşii săi, garamanţii; marea
care scălda coastele senegaleze şi unde îşi găsea moartea marele râu ce hotărnicea deşertul la sud; marea unde se sfârşeau nisipurile şi întregul univers cunoscut, dincolo de care doar francezii mai locuiau. Marea pe care nu visase niciodată s-o vadă, la fel de îndepărtată pentru
el ca steaua cea mai îndepărtată
din ultima galaxie, graniţă
de netrecut pe
care însuşi Creatorul le-o pusese Fiilor Vântului, eterni nomazi ai tuturor pământurilor şi ai tuturor nisipurilor. Ajunsese la capătul drumului său, şi o ştia. Acea mare era hotarul universului, şi mugetul ei mânios - glasul lui Allah,
care îl avertiza că depăşise limita forţelor sale şi a ceea ce El le îngăduia imohagilor din deşert şi că
se apropia clipa când va trebui să
dea socoteală
pentru neobrăzarea lui fără margini.
„O să mori departe de meleagurile tale", prezisese bătrâna Khaltoum, şi nu reuşea să-şi închipuie nimic mai străin de meleagurile lui decât acea barieră urlătoare de spumă albă ce se înălţa furioasă în faţa ochilor săi, dincolo de care nu izbutea să distingă decât adâncul nopţii Se aşeză pe nisipul uscat, departe de bătaia valurilor, şi rămase acolo,
foarte liniştit, rememorându-şi viaţa şi gândindu-se la soţia lui, la copii şi la paradisul său pierdut, lăsând ceasurile să-şi urmeze drumul, în
aşteptarea primei lumini a zorilor, o lumină albastru-verzuie şi imprecisă ce
începu să
se întindă
pe cer, îngăduindu-i să
admire imensitatea întinderii de
apă ce se deschidea în faţa lui. Dacă-şi închipuise că