Luă
o hotărâre, îşi adună
lucrurile, traversă
strada cu pas sigur şi se
apropie de grăsanul apoplectic, care-1 privi evident mirat, dar fără să înceteze să-şi agite braţele şi să sufle în fluier. Se opri în faţa lui: — Ministrul Madani locuieşte acolo ? întrebă
cu voce gravă
şi profundă,
care-1 impresiona pe poliţist la fel sau poate chiar mai mult decât înfăţişarea lui ciudată, veşmintele şi chipul acoperit de văl până la ochi.
• Ce-ai zis ?
• Dacă ministrul Madani locuieşte sau lucrează acolo...
• Da. Acolo îşi are biroul; peste cinci minute, la opt fix, o să sosească. Şi- acum, circulă! Gacel încuviinţă
în tăcere, traversă
din nou strada, urmărit de poliţaiul
derutat, ce-şi pierduse pentru un moment ritmul activităţii, şi se opri să aştepte la marginea plajei. Exact după cinci minute se auzi urletul unei sirene, îşi făcură apariţia doi
motociclişti urmaţi de un automobil negru, lung şi greoi, şi toată circulaţia de
pe bulevard se întrerupse pe loc, pentru ca acel convoi să mica grădină a clădirii cenuşii.
intre maiestuos în De departe, Gacel putu zări silueta înaltă a unui bărbat elegant şi semeţ,
care coborî din maşină însoţit de plecăciunile ceremonioase ale portarilor şi
funcţionarilor şi urcă fără grabă cele cinci trepte de marmură ale impunătoarei
intrări, unde, de o parte şi de alta, făceau de gardă pistoale-mitralieră.
doi soldaţi înarmaţi cu
Când Madani dispăru, Gacel traversă iarăşi strada, spre evidenta iritare a poliţistului, care nu încetase să-1 observe cu coada ochiului:
• Asta a fost ministrul? îl întrebă.
• Da. El era... Şi ţi-am spus să te cari! Lasă-mă în pace!
• Nu! tonul targui-ului era tăios, hotărât şi ameninţător. Vreau să-i spui din partea mea că, dacă poimâine nu-mi eliberează familia, chiar aici, pe locul unde te afli acum, o să-1 omor pe preşedinte.
Grăsanul îl privi complet uluit. Reacţiona cu întârziere şi, în cele din urmă, bolborosi prosteşte: 296
• Ce-ai spus ? Că o să-1 omori pe preşedinte ?
• Exact, spuse şi arătă cu degetul spre interiorul clădirii. Spune-i aşa! Eu, Gacel Sayah, care l-am eliberat pe Abdul-el-Kebir şi am ucis optsprezece
soldaţi, o să-1 omor pe preşedinte dacă Poimâine !
nu-mi dă
înapoi familia. Să ţii minte! Se răsuci pe călcâie şi îşi deschise drum printre autobuzele şi camioanele
care se opriseră
şi claxonau insistent, pentru că