copil, maică-sa îi dăruise prima sa gandurah, iar mai târziu, când devenise
bărbat şi războinic,
litham-\x\ îl făcuse să simtă că
merită
întru totul respectul
celorlalţi. Fără acele veşminte se simţea ca în copilărie, ca în vremurile când
putea să-şi arate părţile ruşinoase, fără ca nimeni să se scandalizeze din pricina asta.
Se plimbă prin încăpere şi apoi trecu în vasta navă descoperită, încercând
să se obişnuiască cu hainele lui noi făcând lungi plimbări, dar pantalonii îl
strângeau şi îl împiedicau să stea pe vine 222
şi să
rămână
aşa ceasuri întregi, într-o poziţie în care se simţea comod,
iar cămaşa îl rodea, incomodându-1 şi provocându-i o mâncărime despre care nu ştia dacă se datorează pânzei sau sării de mare.
în sfârşit, se dezbrăcă
din nou şi se înveli în pătură, lăsând să
treacă
astfel restul zilei, ghemuit şi cufundat în gândurile sale, fără să mănânce sau să bea.
închise ochii când întunericul puse stăpânire pe încăpere şi îi redeschise odată cu primii zori.
Se îmbrăcă, învingându-şi sila faţă de noile lui haine, şi, când oraşul
începu să se trezească, se afla în faţa clădirii cenuşii a ministerului.
Nimeni nu acordă atenţie aspectului său şi nimeni nu-1 privi ca pe unul
care umblă
gol pe stradă, dar în curând observă
prezenţa poliţiştilor înarmaţi
cu pistoale-mitralieră, ce păreau că
ocupă
posturi strategice, în vreme ce
grăsanul cu uniforma transpirată era la postul lui, agitându-şi braţele, dar se
vedea că era mai nervos decât de obicei şi că arunca priviri furişe în jur.
„Mă astea..."
caută, îşi spuse. Dar n-o să mă
recunoască
niciodată
cu hainele
Mai târziu, la opt fix, cu o precizie de cronometru, cortegiul ministrului îşi
făcu apariţia la capătul bulevardului şi Gacel observă cum Aii Madani urca
repede scara monumentală, ca să
intre imediat în clădire, fără
să se mai
