― Dar este minunat! Ce bine ar fi fost dacă am fi discutat despre asta mai devreme. M-aş fi scutit de foarte multă nelinişte.
― Mai există şi un alt avantaj.
Pelorat deveni expansiv, în rolul său neobişnuit de profesor în probleme de astronautică:
― Pentru a realiza Saltul, navele obişnuite trebuie să se îndepărteze până la o distanţă foarte mare ― în spaţiul normal ― faţă de corpurile cereşti masive. Unul dintre motive este acesta: cu cât eşti mai aproape de o stea, cu atât este mai intens câmpul ei gravitaţional, şi cu atât mai pronunţate sunt senzaţiile care însoţesc Saltul. Apoi, de asemeni, cu cât este mai intens câmpul gravitaţional, cu atât sunt mai complicate ecuaţiile care trebuiesc rezolvate pentru a efectua un Salt fără probleme şi pentru a ajunge în punctul dorit. Însă într-o navă gravitaţională nu se poate vorbi de o senzaţie datorată Saltului. În plus, această navă are un computer deosebit, care poate rezolva ecuaţii foarte complexe cu o deosebită uşurinţă şi rapiditate. Rezultatul este că în loc să se îndepărteze timp de două săptămâni de o stea pentru a ajunge la o distanţă confortabilă, Far Star nu trebuie să călătorească decât două sau trei zile. Asta deoarece nu suntem supuşi unui câmp gravitaţional, deci nici efectelor inerţiale ― recunosc că nu înţeleg, dar aşa mi-a spus Trevize ― şi putem accelera mult mai rapid decât ar putea-o face o navă obişnuită.
― Este nemaipomenit, spuse Bliss. Trev merită toată admiraţia pentru că poate conduce o navă atât de neobişnuită.
Pelorat se încruntă uşor:
― Te rog, Bliss. Spune “Trevize”.
― Bine, bine. Însă în absenţa lui, mă mai relaxez şi eu puţin.
― Nu te relaxa. N-ar fi bine să încurajezi deloc acest obicei. E atât de sensibil în privinţa numelui!
― Nu în privinţa numelui. Este sensibil în ceea ce mă priveşte. Nu mă place.
― Nu este adevărat, spuse Pelorat cu toată convingerea. Am vorbit cu el... Haide, haide, nu te încrunta. Am fost cât se poate de diplomat. M-a asigurat că nu te antipatizează. Are suspiciuni vizavi de Gaia, şi este nemulţumit de faptul că a trebuit să o aleagă ca model pentru viitorul omenirii. Trebuie să-i tolerăm această atitudine. Va reuşi să depăşească dificultatea pe măsură ce va înţelege care sunt avantajele Gaiei.
― Sper, dar nu este vorba numai de Gaia. Orice ţi-ar fi spus, Pel ― aminteşte-ţi că ţine foarte mult la tine, şi nu vrea să-ţi rănească sentimentele ― mă detestă pe mine personal.
― Nu, Bliss. Nu ar fi în stare.
― Nu toată lumea este obligată să mă iubească pentru simplul fapt că mă iubeşti tu, Pel. Dă-mi voie să-ţi explic. Trev... În regulă, Trevize... crede că sunt un robot.
O expresie de uluire puse stăpânire pe trăsăturile lui Pelorat, de obicei impasibile.
― Fii serioasă, spuse el, nu are cum să creadă că eşti o fiinţă umană artificială.
― Ce-ar fi atât de surprinzător? Gaia a fost colonizată cu ajutorul roboţilor. Este un fapt recunoscut.
― Roboţii au ajutat, la fel ca şi maşinile, însă oamenii au colonizat Gaia; Pământenii. Iată ce crede Trevize. Sunt sigur.
― Aşa cum v-am mai spus, ţie şi lui Trevize, nu există nimic în memoria Gaiei care să facă referire la Pământ. Însă în cele mai vechi amintiri ale noastre există roboţi, care munceau pentru a desăvârşi transformarea Gaiei într-o lume locuibilă. În aceeaşi vreme, noi formam conştiinţa planetară a Gaiei... Asta a necesitat o perioadă îndelungata, Pel dragă, şi iată încă un motiv pentru care amintirile noastre sunt neclare; probabil că nu Pământul le-a şters, aşa cum crede Trevize.
― Da, Bliss spuse Pelorat neliniştit, dar ce s-a întâmplat cu roboţii?
― Ei bine, pe măsură ce Gaia se forma, roboţii au plecat. Nu doream ca Gaia să includă roboţi, fiind convinşi ― ca şi acum, de altfel ― că o componentă robotică este, pe termen lung, dăunătoare unei societăţi omeneşti, fie ea formată din Izolaţi sau Planetară. Nu ştiu cum am ajuns la această concluzie, dar este posibil să fi fost bazată pe evenimentele petrecute în vremurile de demult ale istoriei Galactice, la care memoria Gaiei nu poate ajunge.
― Dacă roboţii au plecat...
― Da, dar dacă unii au rămas? Dacă eu sunt unul dintre ei... probabil vechi de cincisprezece mii de ani? Trevize bănuieşte acest lucru.
Pelorat dădu încet din cap:
― Dar nu eşti.
― Sigur crezi asta?
― Sigur. Nu eşti robot.
― De unde ştii?
― Bliss, ştiu. Nu există nimic artificial în tine. Nimeni nu poate şti asta mai bine decât mine.
― Dar nu este posibil ca elementul artificial să fie disimulat cu foarte mare abilitate, în cele mai mici detalii, astfel încât să nu pot fi deosebită de ceea ce este natural? În acest caz, cum ţi-ai putea da seama de diferenţa dintre mine şi o fiinţă umană adevărată?
― Nu cred că este posibil ca artificialul să poată fi disimulat cu atât de mare abilitate.
― Şi dacă ar fi posibil, în ciuda a ceea ce crezi tu?
― Pur şi simplu nu pot să cred aşa ceva.
― Atunci hai să consideram un caz ipotetic. Dacă aş fi un robot ce nu poate fi deosebit de o fiinţă umană, ce ai simţi?
― Păi, eu... eu...
― Să fiu mai precisă. Cum te-ai simţi făcând dragoste cu un robot?
Pelorat pocni deodată din degete:
― Ştii, există unele legende despre femei care se îndrăgostesc de bărbaţi artificiali, şi invers. Întotdeauna am crezut că au un sens alegoric, dar nu mi-am închipuit că poveştile ar putea reprezenta chiar adevărul, în sens literal... Desigur, Golan şi cu mine nu am auzit niciodată de cuvântul “robot” până nu am aterizat pe Sayshell. Dar dacă stau acum să mă gândesc, femeile şi bărbaţii aceia artificiali trebuie să fi fost roboţi. Evident, astfel de roboţi au existat în vremurile străvechi. Ceea ce înseamnă că legendele ar trebui reconsiderate...
Căzu pe gânduri, tăcut, şi după ce aşteptă un moment, Bliss pocni din palme. Pelorat tresări.
― Pel dragă, spuse Bliss, te foloseşti de mitologie pentru a evita întrebarea. Întrebarea este: cum te-ai simţi făcând dragoste cu un robot?
