Pelorat, uşor înfiorat de această privelişte, spuse:

― Sunt şi alte luminiţe, mai aproape de planetă.

― Nu cunosc planeta în amănunt, aşa că nu-ţi pot da lămuriri. Unele ar putea fi fabrici orbitale, sau laboratoare, sau observatoare, sau chiar oraşe-navă. Unele planete preferă să-şi ţină toate obiectivele de pe orbită în partea întunecată, cu excepţia staţiilor de intrare. De exemplu, aşa face Terminus-ul. Evident, Comporellon se conduce după un principiu mai liberal.

― Spre care staţie de intrare ne îndreptăm, Golan?

― Depinde de ei. Am trimis cererea de aterizare şi vom primi peste puţin timp instrucţiuni spre care staţie de intrare să ne îndreptăm, şi când. Depinde foarte mult de numărul navelor care încearcă să intre în acest moment. Dacă la fiecare staţie s-a format o coadă din câte zece nave, va trebui să avem răbdare.

― N-am călătorit decât de două ori la distanţe hiperspaţiale faţă de Gaia, spuse Bliss, şi de fiecare dată am fost pe sau aproape de Sayshell. Nu m-am îndepărtat până la o astfel de distanţă.

Trevize o privi cu severitate:

― Are vreo importanţă? Eşti în continuare Gaia, nu-i aşa?

Bliss păru iritată pentru moment, însă apoi începu să chicotească.

― Trevize, trebuie să recunosc că de data asta m-ai prins, spuse ea. Cuvântul “Gaia” are două înţelesuri. Se poate folosi pentru a desemna planeta fizică, un obiect globular solid în spaţiu. Mai poate fi de asemeni folosit pentru a desemna obiectul viu care include acel glob. Pentru a vorbi corect, ar trebui să folosim două cuvinte diferite pentru aceste două concepte diferite, dar Gaienii ştiu întotdeauna, din context, care anume sens este folosit. Recunosc că din când în când un Izolat poate fi pus în încurcătură.

― Ei bine, spuse Trevize, admiţând că eşti la multe mii de parseci depărtare de Gaia-planetă, mai faci in continuare parte din Gaia-organismul viu?

― Dacă ne referim la organism, sunt în continuare Gaia.

― Şi nu există nici o atenuare?

― În esenţă, nu. Ţi-am spus deja că apare o complicaţie în plus, dar rămân Gaia.

― Nu ţi-a trecut niciodată prin minte, spuse Trevize, că Gaia poate fi văzută ca o caracatiţă Galactică ― monstrul legendar ― care îşi întinde tentaculele pretutindeni? Nu trebuie decât să pui câţiva Gaieni pe fiecare dintre lumile locuite, şi devii efectiv Galaxia. De fapt, probabil că aţi şi făcut asta. Unde v-aţi instalat Gaienii? Presupun că unul sau mai mulţi pe Terminus, şi unul sau mai mulţi pe Trantor. Până unde aţi mers?

Era clar că Bliss nu se prea simţea în largul ei:

― Ţi-am promis că n-am să te mint, Trevize, dar asta nu înseamnă că sunt obligată să-ţi dezvălui întregul adevăr. Sunt unele lucruri pe care nu este nevoie să le afli. Iar poziţia şi identitatea fragmentelor individuale ale Gaiei fac parte din acestea.

― Pot afla motivul existenţei acestor tentacule, Bliss, chiar dacă nu ştiu unde se află?

― Părerea Gaiei este că nu ai nevoie să le ştii.

― Am impresia totuşi că pot face presupuneri. Voi vă credeţi în postură de protectori ai Galaxiei.

― Suntem interesaţi să avem o Galaxie stabilă şi sigură: paşnică şi prosperă. Planul Seldon, aşa cum a fost iniţial conceput de Hari Seldon, are ca scop crearea unui Al Doilea Imperiu Galactic, mai stabil şi mai eficient decât Primul. Planul, care a fost în mod continuu modificat şi îmbunătăţit de A Doua Fundaţie, se pare că a funcţionat bine pană acum.

― Dar Gaia nu doreşte un Al Doilea Imperiu Galactic în sensul clasic, nu-i aşa? Voi doriţi Galaxia... un organism viu, integrator.

― Din moment ce tu ai hotărât acest lucru, vom avea, sperăm, Galaxia. Dacă nu ai fi permis, ne-am fi străduit şi noi pentru Al Doilea Imperiu al lui Seldon, şi l-am fi făcut cât mai sigur, în măsura posibilităţilor noastre.

― Dar ce e rău în...

Urechea sa prinse semnalul discret, ca un tors de pisică.

― Computerul mă avertizează, spuse el. Bănuiesc că a primit instrucţiuni referitoare la staţia de intrare. Mă întorc imediat.

Intră în cabina de pilotaj şi aşeză mâinile pe contururile de pe pupitru, descoperind ca erau, într-adevăr, instrucţiuni referitoare la staţia de intrare spre care trebuia să se îndrepte... coordonatele faţă de linia dintre centrul Comporellon-ului şi polul nord... traseul de apropiere pe care trebuia să îl parcurgă.

Trevize trimise acceptul, apoi se lăsă pe spate, preţ de o clipă.

Planul Seldon! Nu se mai gândise la el de foarte multă vreme. Primul Imperiu Galactic se prăbuşise, şi Fundaţia crescuse continuu timp de cinci sute de ani, mai întâi întrecându-se cu Imperiul muribund, apoi înălţându-se pe ruinele acestuia... totul în deplină concordanţă cu Planul.

A existat întreruperea provocată de Catâr care, o vreme, a ameninţat să facă Planul ţăndări. Dar Fundaţia a reuşit să depăşească momentul greu... probabil cu ajutorul etern-secretei A Doua Fundaţie... posibil cu ajutorul şi-mai-secretei Gaia.

Acum Planul era ameninţat de ceva mult mai serios decât Catârul. Se transforma dintr-o renaştere a Imperiului în ceva cu totul diferit faţa de ceea ce se petrecuse până atunci în istorie ― Galaxia. Iar hotărârea o luase el.

Dar de ce? Exista oare vreo fisură în Plan? O fisură esenţială?

Ca într-o fulgerare, Trevize avu impresia că această fisură exista cu adevărat şi că ştia ce anume era, că ştiuse încă de atunci când luase decizia, însă acest scurt moment de conştientizare ― dacă asta o fi fost ― dispăru la fel de repede precum venise, lăsându-l cu mintea goală.

Poate că fusese doar o iluzie; şi atunci când luase decizia, şi acum. La urma urmelor, nu ştia nimic despre Plan, în afara ipotezelor esenţiale care validau psihoistoria. În afară de acestea, nu cunoştea nici un amănunt, şi nici o singură fărâmiţă din matematicile pe care se baza.

Închise ochii şi se gândi...

Nimic.

Să fi fost oare forţa suplimentară pe care o primise de la computer? Îşi puse mâinile pe pupitru şi parcă simţi căldura celorlalte mâini, prinzându-le pe ale sale. Închise ochii şi se gândi încă o dată...

Tot nimic.

12

Comporellianul care urcă la bordul navei avea o cartelă holografică de identitate. Aceasta îl înfăţişa cu o remarcabilă fidelitate: faţă dolofană, barbă scurtă. Dedesubt era un nume, A. Kendray.

Era mic de statură, cu un corp la fel de dolofan ca şi faţa. Avea înfăţişare şi gesturi indolente, domoale. Cerceta nava cu o uimire nedisimulată.

― Cum aţi coborât atât de repede? întrebă el. Nu vă aşteptam înainte de două ore.

― Avem un model nou de navă, spuse Trevize cu o politeţe rezervată.

Însă Kendray nu era chiar un tânăr inocent, aşa cum părea. Intră în cabina de pilotaj şi spuse imediat:

― Gravitică?

Trevize îşi dădu seama că nu avea rost să nege un lucru atât de evident. Spuse, pe un ton neutru:

― Da.

― Foarte interesant. Auzi de ele, dar de fapt nu le vezi niciodată. Motoarele sunt în fuselaj?

― Într-adevăr.

Kendray privi computerul: