Şi din nou, pentru a patra oară, se simţea vag dezamăgit. Într-un fel, continua să creadă că dacă priveşti din spaţiu spre o lume locuită trebuie să vezi conturul continentelor înconjurate de oceane; sau, dacă era vorba de o lume deşertică, trebuiau să se distingă contururile lacurilor înconjurate de pământ.
Niciodată nu se întâmplase aşa.
Dacă lumea era locuită, avea atmosferă, şi, de asemenea hidrosferă. Şi dacă avea aer şi apă, avea nori; şi dacă avea nori, imaginea era neclară. Deci, Pelorat se trezi încă o dată privind nişte vârtejuri albe, prin care se puteau distinge din când în când câte o pată de albastru deschis sau de brun roşcat.
Se întrebă, posomorât, dacă cineva putea identifica o lume în caz că îi vedea imaginea luată de la ― să spunem ― trei sute de mii de kilometri. Cum se puteau deosebi între ele vârtejurile de nori?
Bliss îl privi cu o oarecare îngrijorare:
― Ce este, Pel? Pari nefericit.
― Găsesc că, văzute din spaţiu, toate planetele arată la fel.
― Şi ce-i cu asta, Janov? spuse Trevize. La fel se întâmplă cu toate contururile reliefului de pe Terminus atunci când apar la orizont, dacă nu ştii ce anume priveşti... un anume vârf de munte, sau o anume insuliţă în larg cu o formă caracteristică.
― Aşa o fi, spuse Pelorat nemulţumit, dar ce anume să cauţi într-o masă de nori aflată în continuă mişcare? Şi chiar dacă încerci să găseşti ceva, ajungi în emisfera întunecată înainte de a te lămuri.
― Priveşte cu ceva mai multă atenţie, Janov. Dacă urmăreşti forma norilor, vei descoperi că aceştia tind să capete o structură care înconjoară planeta, rotindu-se în jurul unui centru. Acel centru este, cu aproximaţie, la unul dintre poli.
― La care? întrebă Bliss cu interes.
― Întrucât, faţă de nori, planeta se mişcă în sensul acelor de ceasornic, înseamnă că privim, prin definiţie, spre polul sud. Centrul pare să fie la aproximativ cincisprezece grade faţă de terminator ― linia de umbră a planetei ― şi axa planetară este înclinată cu douăzeci şi unu de grade faţă de perpendiculara pe planul de revoluţie. Suntem deci fie în mijlocul primăverii, fie în mijlocul verii, în funcţie de felul în care se mişcă polul, îndepărtându-se sau apropiindu-se de terminator. Computerul îi poate calcula orbita şi îmi poate da rezultatul foarte repede, dacă i-l cer. Capitala se află la nord de ecuator, aşa că este fie în mijlocul toamnei, fie în mijlocul iernii.
Pelorat se încruntă:
― Îţi poţi da seama de toate astea?
Privi stratul de nori ca şi cum ar fi avut impresia că aceştia puteau vorbi acum, sau ar fi trebuit să-i vorbească. Dar, desigur, nu se întâmplă nimic.
― Nu numai atât, spuse Trevize, dar dacă vei privi regiunile polare, nu vei putea zări nici o spărtură în stratul de nori pe măsură ce acesta se îndepărtează de poli. De fapt, spărturile există, dar printre ele se vede gheaţa, deci este o imagine alb-pe-alb.
― Aha, spuse Pelorat, dar bănuiesc că ăsta este un lucru normal în regiunile polare.
― Pe planetele locuite, desigur. Planetele fără viaţă ar putea fi lipsite de aer sau apă, sau ar putea prezenta anumite semne că norii nu sunt formaţi din vapori de apă, sau că gheaţa nu este apă îngheţată. Comporellon nu prezintă astfel de urme, deci putem fi siguri că ceea ce vedem sunt nori formaţi din vapori de apă şi apă îngheţată. Următorul lucru pe care-l remarcăm este suprafaţa de alb continuu care se află pe partea luminată a terminatorului, şi un ochi experimentat vede imediat că aceasta este mai mare decât în mod normal. Mai mult, se poate observa o oarecare strălucire portocalie, una foarte slabă, în lumina reflectată, iar asta înseamnă că soarele Comporellon-ului este mult mai rece decât soarele Terminus-ului. Deşi Comporellon este mai aproape de soarele său în comparaţie cu Terminus-ul, nu este suficient de aproape pentru a compensa temperatura scăzută a astrului. În consecinţă, Comporellon este o lume rece în comparaţie cu majoritatea lumilor locuite.
― Parcă citeşti dintr-o carte, spuse Pelorat cu admiraţie.
― Nu te lăsa impresionat, spuse Trevize zâmbindu-i cu simpatie. Computerul mi-a pus la dispoziţie toată statistica, inclusiv temperatura sa medie uşor coborâtă. Este uşor să deduci un lucru pe care deja îl cunoşti. De fapt, Comporellon se află în pragul unei ere glaciare, şi va avea una, dacă are şi o configuraţie a continentelor adecvată acestui lucru.
Bliss îşi muşcă buza de jos:
― Nu-mi plac lumile reci.
― Avem haine călduroase, spuse Trevize.
― Nu are importanţă. Fiinţele umane nu sunt adaptate la vremea rece. Noi nu avem blană groasă sau pene, sau un strat subcutanat de grăsime. Când o lume are clima rece, asta pare să indice o anumită indiferenţă faţă de fericirea părţilor sale componente.
― Gaia are pretutindeni o climă blândă? întrebă Trevize.
― În cea mai mare parte, da. Avem unele zone reci pentru plantele şi animalele adaptate la frig, dar majoritatea zonelor sunt uniform temperate, nedevenind niciodată neplăcut de calde sau neplăcut de reci pentru cei care le locuiesc, inclusiv pentru oameni, desigur.
― Pentru oameni, desigur. Toate părţile Gaiei sunt egale în această privinţă, dar unele, ca de exemplu fiinţele umane, sunt mai egale decât celelalte.
― Renunţă la sarcasmul ăsta prostesc, spuse Bliss cu o urmă de iritare. Nivelul şi intensitatea conştiinţei şi cunoaşterii sunt importante. O fiinţa umană este mult mai utilă decât ar putea fi o rocă de aceeaşi greutate. Proprietăţile şi funcţiile Gaiei au necesarmente o pondere mai mare în direcţia fiinţelor umane... Însă nu chiar atât de mult ca în lumile voastre formate din Izolaţi. Mai mult, există momente când ponderea poate fi mai mare în alte direcţii, dacă aşa are nevoie Gaia, ca întreg. S-ar putea chiar ca la intervale destul de mari să fie îndreptată înspre miezul de rocă. Şi acesta are, la rândul său, nevoie de atenţie. În lipsa acestei atenţii, toate părţile Gaiei pot suferi. Nimeni nu-şi doreşte o erupţie vulcanică inutilă, nu-i aşa?
― Nu, spuse Trevize. Nu una inutilă.
― Nu pari impresionat.
― Uite ce e, spuse Trevize. Avem lumi mai reci decât media, şi lumi mai calde; lumi care în cea mai mare parte sunt constituite din păduri tropicale, şi lumi care au savane imense. Nu există două lumi la fel, şi fiecare dintre ele reprezintă un cămin pentru cei obişnuiţi cu ea. Eu sunt obişnuit cu clima relativ blândă a Terminus-ului ― de fapt, noi am domesticit-o până la o moderaţie aproape egală cu cea a Gaiei ― dar îmi place să plec, cel puţin pentru scurtă vreme, spre ceva diferit. Bliss, ceea ce avem noi, şi Gaia nu are, este variaţia. Dacă Gaia se extinde şi devine Galaxia, toate lumile din Galaxie vor fi obligate să aibă o climă blândă? Monotonia ar fi insuportabilă.
― Dacă lucrurile stau astfel, spuse Bliss, şi dacă variaţia pare de dorit, atunci se va menţine variaţia.
― Ca un cadou de la comitetul central, ca să spun aşa? făcu sec Trevize. Şi concesia să fie cât mai mică, de parcă ar da-o din buzunar? Aş prefera să las acest lucru pe seama naturii.
― Dar voi nu l-aţi lăsat pe seama naturii. Fiecare lume locuită din Galaxie a fost modificată. Fiecare a fost găsită într-o stare naturală inconfortabilă pentru oameni, dar transformată până când a devenit cât mai blândă posibil. Dacă această lume este rece, sunt sigură că locuitorii săi nu au putut-o încălzi mai mult fără un cost inacceptabil. Chiar şi aşa, porţiunile locuite probabil că sunt încălzite artificial pentru a fi cât mai blânde. Aşa că n-are rost să faci morala asta trufaşă cu natura care este lăsată să decidă singură asupra climei lumilor.
― Presupun că prin tine vorbeşte Gaia, spuse Trevize.
― Bineînţeles. Eu sunt Gaia.
― Atunci, dacă Gaia este atât de sigură pe superioritatea ei, ce nevoie mai aveţi de decizia mea? De ce n-aţi mers mai departe, fără mine?
Bliss făcu o pauză, ca pentru a-şi aduna gândurile. Apoi spuse:
― Pentru că nu este înţelept să ai prea multă încredere în tine însuţi. Pentru noi este firesc să ne vedem calităţile mai limpede decât ne vedem defectele. Noi ne dorim să facem ceea ce este corect; nu ceea ce ni se pare a fi corect, ci ceea ce este corect în mod obiectiv, dacă se poate spune aşa. Tu pari a fi cea mai la îndemână soluţie pentru a descoperi acest lucru, deci ne lăsăm ghidaţi de tine.
― Dreptatea mea este atât de obiectivă, spuse Trevize cu tristeţe, încât nici măcar nu-mi înţeleg propria decizie şi îi caut justificarea.
