― Suntem interesaţi să avem o Galaxie stabilă şi sigură: paşnică şi prosperă. Planul Seldon, aşa cum a fost iniţial conceput de Hari Seldon, are ca scop crearea unui Al Doilea Imperiu Galactic, mai stabil şi mai eficient decât Primul. Planul, care a fost în mod continuu modificat şi îmbunătăţit de A Doua Fundaţie, se pare că a funcţionat bine pană acum.
― Dar Gaia nu doreşte un Al Doilea Imperiu Galactic în sensul clasic, nu-i aşa? Voi doriţi Galaxia... un organism viu, integrator.
― Din moment ce tu ai hotărât acest lucru, vom avea, sperăm, Galaxia. Dacă nu ai fi permis, ne-am fi străduit şi noi pentru Al Doilea Imperiu al lui Seldon, şi l-am fi făcut cât mai sigur, în măsura posibilităţilor noastre.
― Dar ce e rău în...
Urechea sa prinse semnalul discret, ca un tors de pisică.
― Computerul mă avertizează, spuse el. Bănuiesc că a primit instrucţiuni referitoare la staţia de intrare. Mă întorc imediat.
Intră în cabina de pilotaj şi aşeză mâinile pe contururile de pe pupitru, descoperind ca erau, într-adevăr, instrucţiuni referitoare la staţia de intrare spre care trebuia să se îndrepte... coordonatele faţă de linia dintre centrul Comporellon-ului şi polul nord... traseul de apropiere pe care trebuia să îl parcurgă.
Trevize trimise acceptul, apoi se lăsă pe spate, preţ de o clipă.
Planul Seldon! Nu se mai gândise la el de foarte multă vreme. Primul Imperiu Galactic se prăbuşise, şi Fundaţia crescuse continuu timp de cinci sute de ani, mai întâi întrecându-se cu Imperiul muribund, apoi înălţându-se pe ruinele acestuia... totul în deplină concordanţă cu Planul.
A existat întreruperea provocată de Catâr care, o vreme, a ameninţat să facă Planul ţăndări. Dar Fundaţia a reuşit să depăşească momentul greu... probabil cu ajutorul etern-secretei A Doua Fundaţie... posibil cu ajutorul şi-mai-secretei Gaia.
Acum Planul era ameninţat de ceva mult mai serios decât Catârul. Se transforma dintr-o renaştere a Imperiului în ceva cu totul diferit faţa de ceea ce se petrecuse până atunci în istorie ― Galaxia. Iar hotărârea o luase el.
Dar de ce? Exista oare vreo fisură în Plan? O fisură esenţială?
Ca într-o fulgerare, Trevize avu impresia că această fisură exista cu adevărat şi că ştia ce anume era, că ştiuse încă de atunci când luase decizia, însă acest scurt moment de conştientizare ― dacă asta o fi fost ― dispăru la fel de repede precum venise, lăsându-l cu mintea goală.
Poate că fusese doar o iluzie; şi atunci când luase decizia, şi acum. La urma urmelor, nu ştia nimic despre Plan, în afara ipotezelor esenţiale care validau psihoistoria. În afară de acestea, nu cunoştea nici un amănunt, şi nici o singură fărâmiţă din matematicile pe care se baza.
Închise ochii şi se gândi...
Nimic.
Să fi fost oare forţa suplimentară pe care o primise de la computer? Îşi puse mâinile pe pupitru şi parcă simţi căldura celorlalte mâini, prinzându-le pe ale sale. Închise ochii şi se gândi încă o dată...
Tot nimic.
12
Comporellianul care urcă la bordul navei avea o cartelă holografică de identitate. Aceasta îl înfăţişa cu o remarcabilă fidelitate: faţă dolofană, barbă scurtă. Dedesubt era un nume, A. Kendray.
Era mic de statură, cu un corp la fel de dolofan ca şi faţa. Avea înfăţişare şi gesturi indolente, domoale. Cerceta nava cu o uimire nedisimulată.
― Cum aţi coborât atât de repede? întrebă el. Nu vă aşteptam înainte de două ore.
― Avem un model nou de navă, spuse Trevize cu o politeţe rezervată.
Însă Kendray nu era chiar un tânăr inocent, aşa cum părea. Intră în cabina de pilotaj şi spuse imediat:
― Gravitică?
Trevize îşi dădu seama că nu avea rost să nege un lucru atât de evident. Spuse, pe un ton neutru:
― Da.
― Foarte interesant. Auzi de ele, dar de fapt nu le vezi niciodată. Motoarele sunt în fuselaj?
― Într-adevăr.
Kendray privi computerul:
― La fel şi circuitele computerului?
― Într-adevăr. În sfârşit, aşa mi s-a spus. N-am verificat niciodată.
― Aha, bine. Mie nu-mi trebuie decât documentele navei: numărul motorului, locul de fabricaţie, codul de identificare, ştiţi, toată bucătăria... Le găsesc în computer, sunt sigur, şi probabil că într-o jumătate de secundă îmi poate oferi formularul de care am nevoie.
Operaţia dură cu foarte puţin mai mult de o jumătate de secundă. Kendray privi din nou înjur:
― Dumneavoastră trei sunteţi toţi oamenii de la bord?
― Da, spuse Trevize.
― Nici un animal viu? Plante? Starea de sănătate?
― Nu. Nu. Bună, spuse crispat Trevize.
― Hum! făcu Kendray notând-şi ceva. Vreţi să vă aşezaţi mâna aici? Simplă rutină... Mâna dreaptă, vă rog.
Trevize privi aparatul fără nici un pic de bunăvoinţă. Se utiliza pe o scară din ce în ce mai largă, şi devenea din ce în ce mai sofisticat. Aproape că îţi puteai da seama de înapoierea tehnologică a unei lumi dintr-o singură privire, după vechimea microdetectorului folosit. Acum nu mai existau decât puţine lumi, înapoiate, unde microdetectorul nu era folosit. Începutul venise odată cu prăbuşirea finală a Imperiului, pe măsură ce fiecare fragment al întregului începuse să se preocupe de protejarea împotriva bolilor şi microorganismelor străine.
