― Este adevărat că nu ai fost oprit, Domnule Consilier. Este adevărat că femeia nu a fost raportată, şi i s-a permis să intre. Probabil, ofiţerii de la staţia de intrare au hotărât ―
în mod foarte corect ― că era mai important ca nava ta să fie adusă pe suprafaţă. Ceea ce au făcut ei a fost, strict vorbind, o nerespectare a legilor, iar această problemă va fi rezolvată
aşa cum se cuvine. Însă nu am nici o îndoială, verdictul va fi că infracţiunea a fost justificată. Suntem o lume rigidă în respectarea legii, Domnule Consilier, dar nu suntem rigizi până dincolo de argumentele raţiunii.
― În acest caz, Doamnă Ministru, interveni imediat Trevize, apelez acum la raţiune pentru a-ţi înmuia rigoarea. Dacă de la staţia de intrare nu ai primit nici o informaţie despre vreo persoană apatridă, nu ştiai că încălcaserăm legea. Şi totuşi, este evident că ai fost pregătită să ne iei în primire încă din momentul aterizării noastre. De ce, dacă nu aveai nici un motiv să crezi că a fost încălcată legea?
Doamna Ministru zâmbi:
― Îţi înţeleg nedumerirea, Domnule Consilier. Te asigur că pasagera ta nu are nimic de-a face cu aducerea voastră sub escortă. Noi am acţionat în interesul Fundaţiei, căreia, aşa cum ai arătat, îi suntem Putere asociată.
Trevize se holbă la ea:
― Dar este imposibil, Doamnă Ministru. De fapt, este chiar mai rău. Este ridicol.
Chicotitul Doamnei Ministm era ca o lină revărsare de miere:
― Aş dori să aflu motivul pentru care consideri că ridicolul este mai rău decât imposibilul, Domnule Consilier. Cu asta sunt de acord şi eu. Însă din păcate ― pentru dumneata ― nu este nici ridicol, nici imposibil. De ce ar fi?
― Pentru că eu sunt demnitar în guvernul Fundaţiei, trimis în misiune, şi este pur şi simplu de neconceput ca ei să dorească să mă aresteze, sau că măcar ar avea puterea de a face acest lucru. Am imunitate parlamentară.
― Aha, iar mi-ai omis titlul, însă eşti adânc tulburat şi poate că acest lucru este scuzabil. Trebuie să ştii însă că nu mi s-a cerut în mod direct să te arestez. Am făcut acest lucru doar pentru a respecta adevărata cerere a Fundaţiei, Domnule Consilier.
― Adică, Doamnă Ministru? spuse Trevize încercând să-şi ţină emoţia sub control în faţa acestei formidabile femei.
― Adică să-ţi rechiziţionez nava, Domnule Consilier, şi să o înapoiez Fundaţiei.
― Ce?
― Iarăşi mi-ai omis titlul, Domnule Consilier. Este o neglijenţă deloc de natură a-ţi îmbunătăţi situaţia. Nava nu îţi aparţine, presupun. A fost proiectată, construită, plătită de dumneata?
― Bineînţeles că nu, Doamnă Ministru. Mi-a fost repartizată de către guvernul Fundaţiei.
― Guvernul Fundaţiei are dreptul de a anula această repartiţie, Domnule Consilier.
Îmi imaginez că este o navă valoroasă.
Trevize nu răspunse.
― Este o navă gravitică, o raritate, Domnule Consilier, spuse Doamna Ministru.
Fundaţia regretă că ţi-a repartizat-o. Probabil îi poţi convinge să îţi dea o altă navă, mai puţin valoroasă, care însă te va satisface din plin în misiunea dumitale... Dar noi trebuie să
recuperăm nava în care ai sosit.
― Nu, Doamnă Ministru. Nu pot preda nava. Nu pot crede că Fundaţia ţi-a cerut aşa ceva.
Doamna Ministru zâmbi:
― Nu mi-a cerut numai mie, Domnule Consilier. Nu numai Comporellon-ului, în mod special. Avem motive să credem că această cerere a fost transmisă fiecăreia dintre multele lumi şi regiuni aflate sub jurisdicţia Fundaţiei sau asociate cu ea. De aici deduc că Fundaţia nu îţi cunoaşte itinerariul şi te caută cu înverşunare. De unde deduc în continuare că nu ai venit pe Comporellon în misiune din partea Fundaţiei... pentru că în acest caz ar fi ştiut unde te afli. Pe scurt, Domnule Consilier, m-ai minţit.
Trevize spuse, cu o oarecare dificultate:
― Aş vrea să văd o copie a cererii pe care ai primit-o de la guvernul Fundaţiei, Doamnă
Ministru. Am acest drept, cred.
― Bineînţeles, dacă ajungem la o acţiune legală. Noi luăm foarte în serios procedurile legale, şi drepturile dumitale vor fi respectate în întregime, te asigur. Totuşi, ar fi mai bine ―
şi mai simplu ― dacă am ajunge la o înţelegere fără să ne confruntăm cu publicitatea şi întârzierea unei acţiuni legale. Am prefera această variantă, şi cred că Fundaţia ar fi la fel de satisfăcută. Nu i-ar conveni să afle toată Galaxia despre un Parlamentar evadat. Aşa ceva ar pune-o într-o lumină ridicolă, ceea ce, după părerea mea şi a dumitale, ar fi mai rău decât imposibilul.
Trevize rămase din nou tăcut.
Doamna Ministru aşteptă un moment, apoi continuă, imperturbabilă ca întotdeauna:
― Haide, Domnule Consilier, indiferent de modalitate ― prin înţelegere amiabilă sau prin acţiune legală ― noi intenţionăm să recuperăm nava. Pedeapsa pentru aducerea unui pasager apatrid va depinde de calea urmată. Dacă pretinzi aplicarea legii, femeia va reprezenta o acuzaţie în plus împotriva voastră şi veţi primi cu toţii pedeapsa maximă. Vă
asigur că nu va fi uşoară. Dacă ajungem la o înţelegere, pasagera voastră va fi trimisă
printr-un zbor comercial spre orice destinaţie doreşte, şi aveţi posibilitatea să o însoţiţi, dacă doriţi. Sau, dacă Fundaţia este de acord, vă punem la dispoziţie una din navele noastre, care să te satisfacă. Bineînţeles cu condiţia ca Fundaţia să o înlocuiască, dându-ne o navă de-a lor echivalentă. Sau dacă, din cine ştie ce motiv, nu doriţi să vă întoarceţi în teritoriul controlat de Fundaţie, poate am fi dispuşi să vă oferim un refugiu aici şi chiar cetăţenia Comporelliană. Vezi, aveţi multe posibilităţi de a ieşi avantajos din această situaţie dacă ajungem la o înţelegere amiabilă, dar absolut nici un avantaj dacă insistaţi asupra drepturilor voastre legale.
― Te aprinzi prea tare, Doamnă Ministru, spuse Trevize. Promiţi ceva ce nu poţi respecta. Nu îmi poţi oferi refugiu dacă Fundaţia a cerut să le fiu predat.
― Domnule Consilier, spuse Doamna Ministru, nu promit niciodată ceva dacă nu mă
pot ţine de cuvânt. Cererea Fundaţiei se referă doar la navă. Asupra dumitale, ca individ, nu au formulat nici o cerere, şi nici asupra altcuiva de la bordul navei. Singura lor cerere se referă la navă.
Trevize schimbă o privire rapidă cu Bliss, apoi spuse: