― Nu văd cum prezenţa a milioane de specii ar putea crea, din nimic, un satelit gigant.

― Sau invers... Poate că un satelit gigant ar putea favoriza apariţia a milioane de specii.

― Nici asta nu văd cum.

― Dar povestea despre radioactivitatea Pământului? întrebă Trevize.

― Este o poveste foarte larg răspândită în întreaga Galaxie.

― Dar, spuse Trevize, Pământul nu a putut fi atât de radioactiv încât să împiedice apariţia vieţii. Cum a devenit radioactiv? Un război nuclear?

― Este opinia cea mai răspândită, Domnule Consilier Trevize.

― Din felul în care o spuneţi, deduc că nu credeţi în această ipoteză.

― Nu există nici o dovadă că ar fi avut loc un război. Opinie răspândită, sau chiar universală, ea nu reprezintă, în sine, o dovadă.

― Ce altceva s-ar fi putut întâmpla?

― Nimeni nu ştie dacă s-a întâmplat ceva. Radioactivitatea Pământului ar putea fi pur şi simplu o invenţie, la fel ca şi legenda despre marele său satelit.

― Care este versiunea general acceptată privind istoria Pământului? întrebă Pelorat. De-a lungul carierei mele profesionale am adunat un mare număr de legende referitoare la lumea de origine. Multe dintre ele vorbesc despre o lume numită Pământ, sau cu un nume foarte asemănător. Nu am reuşit să obţin nimic de pe Comporellon; nimic în afară de o vagă menţionare a unuia, Benbally, care ar fi venit de cine ştie unde.

― Nu e de mirare. Nu obişnuim să ne exportăm legendele, şi sunt surprins că aţi găsit referinţe la Benbally. Superstiţie, încă o dată.

― Dar dumneavoastră nu sunteţi superstiţios, şi puteţi vorbi despre aceste legende, nu-i aşa?

― Corect, spuse istoricul ridicând ochii spre Pelorat. Dacă se află, popularitatea mea va coborî periculos de mult, dar dumneavoastră trei veţi părăsi curând Comporellon-ul şi sper că nu mă veţi cita niciodată ca sursă de informaţii.

― Aveţi cuvântul nostru de onoare, spuse repede Pelorat.

― Atunci, iată ― pe scurt ― ceea ce se presupune că s-a întâmplat, lăsând la o parte elementele supranaturale sau moraliste. Pământul a fost multă vreme singura lume care adăpostea oameni. Apoi, cu aproximativ douăzeci şi cinci de mii de ani în urmă, specia umană a pus la punct călătoriile interstelare prin intermediul Saltului hiperspaţial, şi a colonizat un grup de planete. Colonii de pe aceste planete s-au folosit de roboţi. Primii roboţi au fost construiţi pe Pământ, înaintea epocii călătoriilor hiperspaţiale, şi... apropo, ştiţi ce sunt roboţii?

― Da, spuse Trevize. Am mai fost întrebaţi, şi nu o singură dată. Ştim ce sunt roboţii.

― Colonii, cu o societate complet robotizată, au cucerit o tehnologie de vârf. Viaţa lor dura câteva sute de ani. Au ajuns în cele din urmă să-şi dispreţuiască planeta-mamă. După unele versiuni mai dramatice, au dominat şi oprimat lumea strămoşească. În cele din urmă, Pământul a trimis în spaţiu un nou grup de Coloni, cărora li s-a interzis să folosească roboţi. Dintre noile lumi, Comporellon era printre primele. Patrioţii noştri susţin că a fost prima, dar nu au nici o dovadă serioasa. Primul grup de Coloni a murit, şi...

― De ce a murit primul grup, Dr. Deniador? întrebă Trevize.

― De ce? Romanticii îşi imaginează că au fost pedepsiţi pentru crimele lor de către Cel Care Pedepseşte, dar nu-şi bat capul să spună pentru ce a aşteptat atâta vreme. Însă nu e neapărat necesar să apelăm la basme pentru a obţine o explicaţie. Este uşor de demonstrat că o societate dependentă în totalitate de roboţi devine flască şi decadentă, diminuîndu-se şi pierind din pură plictiseală sau, mai subtil, pierzându-şi dorinţa de a trăi. Al doilea val de Coloni, cel fără roboţi, a supravieţuit şi a pus stăpânire pe întreaga Galaxie, dar Pământul a devenit radioactiv, şi a dispărut încetul cu încetul de pe scenă. În general se crede că tot din cauza roboţilor...

Bliss, care ascultase relatarea cu o nerăbdare vizibilă, spuse:

― Ei bine, Dr. Deniador, radioactivitate sau nu, şi oricâte valuri de Coloni or fi fost, problema crucială este una simplă. Unde se află Pământul? Care sunt coordonatele sale?

Deniador spuse:

― Răspunsul la această întrebare este: nu ştiu... Dar haideţi, a sosit vremea prânzului. După aceea putem discuta despre Pământ oricât de mult doriţi.

― Nu ştiţi? făcu Trevize cu o voce stridentă.

― Drept să spun, cred că nimeni nu ştie.

― Dar este imposibil.

― Domnule Consilier, spuse Deniador oftând uşor, dacă doriţi să calificaţi adevărul drept imposibil, este dreptul dumneavoastră; dar aşa nu veţi ajunge nicăieri.

CAPITOLUL 7

Părăsind Comporellon-ul

26

PRÂNZUL consta dintr-o grămăjoară de bule crocante pe dinafară şi moi pe dinăuntru, de diferite nuanţe şi cu diverse umpluturi.

Deniador ridică un obiect şi îl despături, obţinând o pereche de mănuşi subţiri şi transparente, apoi le trase pe mâini. Oaspeţii îi imitară.

― Vă rog, cu ce sunt umplute aceste obiecte? întrebă Bliss.

― Cele roz sunt umplute cu bucăţele de peşte condimentat, o mare delicatesă aici, pe Comporellon. Acestea galbene conţin o umplutură pe bază de brânză foarte puţin aromată. Cele verzi reprezintă un amestec de legume. Mâncaţi-le cât timp sunt calde. După aceea vom avea plăcintă caldă cu migdale, şi băuturile obişnuite. Aş recomanda cidrul fierbinte. Climatul fiind rece, mâncăm hrana caldă, chiar şi desertul.

― Văd că vă respectaţi, spuse Pelorat.

― Nu-i chiar aşa, spuse Deniador. Îmi place să fiu ospitalier cu invitaţii mei. Eu unul, mă mulţumesc cu foarte puţin. Nu am de hrănit o masă corporală prea mare, cum probabil că aţi observat deja.

Trevize muşcă dintr-o bulă roz şi găsi că avea, într-adevăr, o plăcută aromă de peşte condimentat dar gustul, gândi el, îi va rămâne în gură tot restul zilei şi, poate, chiar noaptea.

Depărta de gură obiectul din care muşcase, observând că crusta se închisese deasupra conţinutului. Nu împroşcase zeamă, nu cursese, şi se întrebă ce rost aveau mănuşile. Mâinile nu aveau cum să se ude sau să-i devină lipicioase, chiar dacă nu folosea mănuşi. Decise că era o problemă de igienă. Mănuşile se foloseau în caz că spălarea mâinilor era dificil de realizat. Protocolul impunea, probabil, utilizarea lor indiferent de situaţie. (Lizalor nu folosise mănuşi cu o zi înainte, când luaseră masa împreună... Poate din cauză că era munteancă.)

― Ar fi nepoliticos să discutăm afaceri în timpul mesei? întrebă el.

― După obiceiurile Comporelliene ar fi, însă dumneavoastră sunteţi oaspeţii, aşa că vom face cum doriţi. Dacă nu credeţi ― sau nu vă pasă ― că acest lucru vă va diminua plăcerea de-a mânca, vă rog să începeţi.

― Vă mulţumim, spuse Trevize. Doamna Ministru Lizalor a lăsat să se înţeleagă ― ba nu, a spus-o foarte direct ― că Scepticii sunt impopulari în această lume. Aşa este?

Buna dispoziţie a lui Deniador păru să se amplifice:

― Desigur. Dar nu cred că este o nenorocire! Vedeţi, Comporellon este o lume frustrată. Există o credinţă mistică generalizată şi deloc fundamentată conform căreia, odată, cu multe milenii în urmă, când Galaxia locuită nu avea dimensiuni mari, Comporellon domnea peste toate lumile. Faptul că în istoria oficială nu se menţionează acest lucru ne irită, ne dă ― e vorba de populaţie, în general ― un sentiment de nedreptate. Dar ce putem face? Guvernul a fost obligat să se supună Imperiului trecut, iar acum este un Asociat loial Fundaţiei. Şi cu cât ni se aminteşte mai mult de poziţia noastră de subordonaţi, cu atât devine mai influentă credinţa în zilele măreţe şi misterioase ale trecutului. Comporellienii nu au putut înfrunta Imperiul în vremurile trecute, iar acum nu pot înfrunta Fundaţia. Deci se descarcă atacându-ne şi urându-ne pe noi, pentru că nu credem în legende şi râdem de superstiţii. Cu toate acestea, suntem feriţi de efectele violente ale persecuţiei. Noi controlăm tehnologia, noi reprezentăm Universităţile. Cei mai sinceri dintre noi au dificultăţi în a preda liber. Am şi eu aceeaşi dificultate, deşi ţin conferinţe paşnice cu studenţii mei, în afara câmpus-ului. Dacă am fi cu adevărat scoşi din viata publică, tehnologia s-ar prăbuşi iar Universităţile şi-ar pierde acreditarea în aproape toată Galaxia. Probabil că prostia oamenilor este atât de mare încât perspectiva unei sinucideri intelectuale nu i-ar împiedica să-şi dea frâu liber urii, însă Fundaţia ne sprijină. Aşa că suntem în permanenţă ocărâţi, batjocoriţi, şi denunţaţi... Însă nimeni nu se atinge de noi.

― Deci teama de reacţia violentă a populaţiei vă împiedică să ne spuneţi unde se află Pământul? îl întrebă Trevize. Vă temeţi cumva că, în ciuda protecţiei, sentimentul anti-Sceptici va duce la consecinţe fatale, dacă mergeţi chiar atât de departe?

Deniador dădu din cap:

― Nu. Nimeni nu ştie unde se află Pământul. Nu vă ascund nimic. Nici de frică, nici din vreun alt motiv.

― E ceva care mă intrigă, insistă Trevize. În acest sector al Galaxiei există un număr limitat de planete locuibile; majoritatea lor sunt locuite, deci le cunoaşteţi bine. Cât de greu v-ar fi să exploraţi sectorul în căutarea unei planete care să fie locuibilă, (dacă nu ar fi radioactivă), şi să aibă în plus un satelit uriaş? Cu radioactivitatea şi satelitul gigantic, Pământul ar fi imposibil de confundat, şi ar putea fi descoperit chiar şi într-o căutare superficială. Ar fi nevoie de ceva timp, însă asta este singura dificultate.

― Din punct de vedere al Scepticilor, radioactivitatea Pământului şi satelitul său uriaş sunt simple legende, spuse Deniador. Să căutăm aşa ceva, ar însemna să căutăm lapte de vrabie sau pene de iepure.