Luară cu toţii loc pe scaune.

― Am auzit de dumneavoastră, Dr. Pelorat, spuse Deniador, deşi nu am corespondat niciodată. Veniţi din Fundaţie, nu-i aşa? Din Terminus?

― Da, Dr. Deniador.

― Iar dumneavoastră, sunteţi Consilierul Trevize. Parcă am auzit de curând că aţi fost exclus din Consiliu şi exilat. Nu cred că am înţeles motivul.

― Nu am fost exclus, domnule. Fac în continuare parte din Consiliu, deşi nu ştiu când am să-mi reiau îndatoririle. Cât despre exil... Mi s-a dat o misiune, în legătură cu care dorim să vă cerem ajutor.

― Vă stau bucuros la dispoziţie, spuse Deniador. Dar această încântătoare domnişoară? Şi dânsa vine de pe Terminus?

Trevize interveni cu promptitudine:

― Ea este de altundeva, Doctore.

― Aha! O lume ciudată, această Altundeva. De acolo provin cele mai neobişnuite categorii de oameni... Dar din moment ce dumneavoastră doi veniţi din Terminus, capitala Fundaţiei, a treia persoană este o tânără atrăgătoare, iar Mitza Lizalor nu se topeşte nici după Terminieni, nici după persoanele de Altundeva, cum se face că mi-aţi fost totuşi recomandaţi cu atâta căldură?

― Cred că pentru a scăpa de noi, puse Trevize. Vedeţi, cu cât ne ajutaţi mai repede, cu atât mai curând vom părăsi Comporellon-ul.

Deniador îl studie cu interes pe Trevize (din nou zâmbetul fugar) şi spuse:

― Desigur, un tânăr viguros ca dumneavoastră ar putea-o atrage, indiferent de unde veniţi. Îşi joacă bine rolul de vestală rece, dar nu la perfecţie.

― Nu ştiu nimic în această privinţă, spuse ţeapăn Trevize.

― Bine ar fi să rămâneţi în continuare neştiutor. Cel puţin, în public. Însă eu sunt Sceptic, şi am deformaţia profesională de a nu crede în aparenţe. Deci, Domnule Consilier, care este misiunea dumneavoastră? Aş vrea să ştiu dacă vă pot ajuta.

― În problema asta, spuse Trevize, purtătorul nostru de cuvânt este Dr. Pelorat.

― N-am nimic împotrivă, spuse Deniador. Dr. Pelorat?

― Ca să fiu cât mai scurt, dragă Doctore, am să-ţi spun că întreaga viaţă de adult mi-am petrecut-o încercând să aflu informaţii despre lumea pe care s-a născut specia umană. Am fost trimis împreună cu bunul meu prieten Golan Trevize ― deşi, ca să fiu sincer, în acel moment nu îl cunoşteam ― să descoperim, dacă se poate... ăăhh... Cea Mai Veche, cred că aşa îi spuneţi.

― Cea Mai Veche? spuse Deniador. Înţeleg că vă referiţi la Pământ.

Pelorat rămase cu gura căscată. Apoi îngăimă:

― Aveam impresia... adică, mi se dăduse de înţeles... că nu...

Privi neajutorat spre Trevize.

― Doamna Ministru Lizalor mi-a spus că acest cuvânt nu se foloseşte pe Comporellon, spuse Trevize.

― Adică a făcut aşa?

Deniador coborî colţurile gurii, strâmbă din nas, şi aruncă cu putere braţele spre înainte, încrucişând primele doua degete de la fiecare mână.

― Da, spuse Trevize. Exact aşa.

Deniador se destinse şi începu să râdă:

― Prostii, domnilor, destul ăsta se face doar din obişnuinţă. Cei din regiunile mai puţin dezvoltate îl iau în serios, însă pentru restul nu înseamnă nimic. Nu cunosc Comporellian care să nu spună “Pământ” atunci când este necăjit sau luat prin surprindere. Este vulgarismul cel mai des folosit.

― Vulgarism? făcu Pelorat.

― Sau expletiv, dacă preferaţi.

― Oricum, spuse Trevize, Doamna Ministru părea foarte tulburată după ce am pronunţat cuvântul.

― Ei, păi ea vine de la munte.

― Ce vrea să însemne asta, domnule?

― Ceea ce am spus. Mitza Lizalor vine din Lanţul Muntos Central. Copiii de acolo sunt crescuţi după metodele străvechi, cea ce înseamnă că oricât de bine i-ai şcoli, n-o să poţi scoate din ei obişnuinţa asta de a încrucişa degetele.

― Deci cuvântul “Pământ” nu vă deranjează deloc, Doctore, spuse Bliss.

― Absolut de loc, dragă domnişoară. Eu sunt Sceptic.

― Ştiu ce înseamnă cuvântul “sceptic” în Galactică, spuse Trevize, dar dumneavoastră în ce sens îl utilizaţi?

― Exact la fel ca şi dumneavoastră, Domnule Consilier. Accept numai ceea ce dovezile evidente mă forţează să accept, şi numai până la sosirea unor dovezi ulterioare. Din cauza asta nu suntem priviţi cu ochi buni.

― De ce? întrebă Trevize.

― Nicăieri în Galaxie nu am fi bine văzuţi. Care este lumea ai cărei oameni să renunţe la o credinţă confortabilă, călduţă, străveche, oricât de ilogică, preferând adierile reci ale incertitudinii? Gândiţi-vă cum credeţi dumneavoastră în Planul Seldon, fără dovezi.

― Da, spuse Trevize studiindu-şi vârfurile degetelor. Ieri am folosit şi eu acelaşi exemplu.

― Pot reveni la subiect, prietene? întrebă Pelorat. Din tot ceea ce se cunoaşte despre Pământ, cât anume consideră Scepticii că este adevărat?

― Foarte puţin, spuse Deniador. Putem presupune că specia umană a luat naştere pe o singură planetă, deoarece este improbabil ca aceleaşi specii, suficient de identice pentru a fi interfertile, să ia naştere independent pe mai multe lumi. Acestei planete îi putem da numele de Pământ. La noi există credinţa aproape generală că Pământul se găseşte în acest colţ de Galaxie, deoarece lumile de aici sunt deosebit de vechi şi este probabil ca primele lumi colonizate să fie mai apropiate de Pământ.

― Şi în afară de faptul că este planeta de origine, mai are Pământul şi alte caracteristici unice? întrebă Pelorat cu aviditate.

― Vă gândiţi la ceva anume? întrebă Deniador cu zâmbetul său vioi.

― Mă gândesc la satelitul său, pe care unii îl numesc “Lună”. Are ceva deosebit, nu-i aşa?

― Iată o întrebare fundamentală, Dr. Pelorat. S-ar părea că îmi citiţi gândurile.

― N-am spus şi ce anume face din Lună un satelit neobişnuit.

― Dimensiunile sale, desigur. Am dreptate?... Da, am. Toate legendele despre Pământ fac referiri la imensul număr de specii vii şi la giganticul său satelit... un satelit care are în jur de trei mii sau trei mii cinci sute de kilometri în diametru. Numărul mare de specii vii este uşor de acceptat, din moment ce poate rezulta dintr-o evoluţie biologică naturală, lipsită de constrângeri artificiale. Un satelit gigantic este mai greu de acceptat. Nici o altă lume locuită din Galaxie nu are un asemenea satelit. Sateliţii mari sunt invariabili asociaţi gigantelor gazoase, nelocuite şi nelocuibile. Deci, ca Sceptic, prefer să nu accept existenţa Lunii.

― Dacă Pământul este unic prin milioanele de specii pe care le adăposteşte, spuse Pelorat, nu ar putea fi de asemenea unic şi prin faptul că posedă un satelit gigant? Unul dintre aspectele unice l-ar putea implica pe celălalt.

Deniador zâmbi: