De asemenea, nici culorile nu corespundeau. Hiperdramele înfăţişau întotdeauna Trantor-ul în culori cumplit de ţipătoare, iar hainele erau pur şi simplu fanteziste, aproape incomode. Culorile, luxul inutil, aveau un scop simbolic, indicând decadenţa (un aspect care trebuia obligatoriu scos în evidenţă) Imperiului, şi în special a Trantorului.
Dacă e să ne luăm după acest criteriu, Comporellon era în consecinţă la capătul opus decadenţei, deoarece paleta de culori remarcată de Pelorat la cosmoport se menţinea şi aici.
Zidurile erau în diverse tonuri de gri; acoperişurile albe; îmbrăcămintea populaţiei în negru, gri, şi alb. Din când în când, apărea câte un costum în întregime negru; mai rar, unul complet gri; nici unul complet alb. Însă modelele erau întotdeauna diferite, ca şi cum oamenii, privaţi de culoare, găseau totuşi alte posibilităţi pentru a-şi afirma individualitatea.
Figurile erau inexpresive, chiar macabre. Femeile purtau părul scurt; bărbaţii îl purtau mai lung, dar aranjat la spate într-o codiţă scurtă. Fiecare părea profund preocupat, de parcă trebuia să rezolve o afacere precisă, şi nu se putea gândi la nimic altceva. Bărbaţii şi femeile erau îmbrăcaţi la fel. Diferenţa dintre sexe nu era marcată decât de lungimea părului, de uşoarele proeminenţe ale sânilor, şi de rotunjimile coapselor.
Străinii fură îndreptaţi spre un ascensor, cu care coborâră cinci nivele. Acolo ieşiră, ajungând la o uşă pe care era scris, alb pe gri, cu litere mici şi discrete, "Mitza Lizalor, MinTrans".
Comporellianul din faţă atinse literele; acestea se aprinseră, parcă într-un răspuns.
Uşa se deschise şi intrară.
Era o cameră spaţioasă şi mai curând goală. O remarcabilă risipă de spaţiu, menită să
scoată în evidenţă importanţa ocupantului.
Două străji stăteau în picioare lângă zidul îndepărtat, cu feţe inexpresive şi ochi pironiţi ferm asupra noilor veniţi. Un birou mare ocupa centrul camerei. Dincolo de acesta se afla neîndoielnic, Mitza Lizalor: trup mare, faţă netedă, ochi negri, două mâini puternice şi mari (cu degete lungi şi vârfuri pătrate) aşezate pe tăblia biroului.
MinTrans (Ministrul Transporturilor, deduse Trevize) purta o bluză cu revere largi, de un alb orbitor, contrastând puternic cu gri-ul închis al restului costumului. Două dungi albe plecau în diagonală de sub fiecare rever, traversând bluza şi intersectându-se în mijlocul pieptului. Trevize observă că deşi bluza era croită astfel încât să ascundă
proeminenţa sânilor, X-ul alb atrăgea atenţia asupra lor.
Ministrul era, categoric, femeie. Chiar dacă nu s-ar fi ţinut cont de sâni, părul arăta acest lucru. Deşi faţa nu îi era deloc machiată, trăsăturile ofereau şi ele un indiciu în acest sens.
Vocea era feminină, indiscutabil, un contralto răsunător.
― Bună ziua, spuse ea. Avem destul de rar onoarea unei vizite din partea bărbaţilor de pe Terminus... Şi a unei femei nemenţionată în raport.
Ochii săi treceau de la unul la altul, fixându-se în final asupra lui Trevize, care stătea în picioare, drept, ţeapăn, şi încruntat.
― Şi de asemenea, a unui membru din Consiliu, continuă ea.
― Un Consilier al Fundaţiei, spuse Trevize încercând să dea cât mai multă putere vocii sale. Consilier Golan Trevize, aflat în misiune.
― În misiune? spuse Doamna Ministru ridicând sprâncenele.
― În misiune, repetă Trevize. În consecinţă, vreau să ştiu pentru ce suntem trataţi ca nişte criminali? De ce am fost escortaţi de gărzi înarmate, şi aduşi aici ca prizonieri?
Consiliul Fundaţiei, sper că înţelegi, nu va fi deloc încântat să afle acest lucru.
― Şi în orice caz, spuse Bliss cu o voce care părea o idee mai stridentă în comparaţie cu cea a Doamnei Ministru, vom sta tot timpul în picioare?
Doamna Ministru aruncă o privire rece şi îndelungată asupra lui Bliss, apoi ridică un braţ şi spuse:
― Trei scaune! Imediat!
Se deschise o uşă, şi trei bărbaţi aduseră aproape în fugă trei scaune. Erau îmbrăcaţi după moda Comporelliană obişnuită, mohorâtă. Străinii se aşezară.
― Aşa, spuse Doamna Ministru cu un surâs glacial, acum ne simţim bine?
Trevize îşi spuse că nu. Scaunele erau netapiţate, reci la atingere, cu suprafeţele drepte, nefăcând nici un fel de compromis cu forma corpului.
― Pentru ce ne aflăm aici? întrebă el.
Doamna Ministru consultă hârtiile de pe birou.
― Am să vă explic de îndată, spuse ea. Nava dumitale este Far Star, plecată de pe Terminus. Corect, Domnule Consilier?
― Corect.
Doamna Ministru ridică privirea dintre hârtii:
― Eu nu ţi-am omis titlul, Domnule Consilier. Vrei şi dumneata, din politeţe, să-l foloseşti pe-al meu, atunci când mi te adresezi?
― "Doamnă Ministru" va fi suficient? Sau ai vreun titlu onorific?...
― N-am nici un titlu onorific, domnule. "Doamnă Ministru" este suficient, sau
"doamnă", dacă adresarea ţi se pare prea lungă.
― Atunci răspunsul meu la întrebarea ta este: Corect, Doamnă Ministru.
― Căpitanul navei este Golan Trevize, cetăţean al Fundaţiei şi membru al Consiliului de pe Terminus... un Consilier destul de proaspăt în funcţie. Trevize eşti dumneata. Am greşit cu ceva până acum, Domnule Consilier?
― Deloc, Doamnă Ministru. Şi din moment ce sunt cetăţean al Fundaţiei...
― N-am terminat încă, Domnule Consilier. Păstrează-ţi obiecţiile pentru mai târziu.