― Unde mergem, Doamnă Ministru? întrebă Trevize.
― Jos! Jos de tot. Însă nu e cazul să-ţi faci griji. În hiperdrame, acesta ar fi preludiul la o încarcerare în subteran, dar noi nu avem carcere pe Comporellon... doar închisori decente. Mergem în apartamentul meu; nu la fel de romantic ca o carceră din vremurile vechiului Imperiu, dar mai confortabil.
Uşa ascensorului se deschise alunecând într-o parte şi ieşiră. Trevize estimă că se aflau la cel puţin cincizeci de metri sub suprafaţa planetei.
20
Trevize cercetă apartamentul cu privirea, fără a încerca să-şi ascundă surprinderea.
― Nu-ţi plac camerele mele, Domnule Consilier? întrebă Doamna Ministru pe un ton aspru.
― Ba da, n-am nici un motiv să nu-mi placă, Doamnă Ministru. Numai că sunt surprins. Impresia pe care o aveam despre Comporellon, din puţinul pe care l-am văzut şi auzit de la sosire, era una de... de cumpătare, de evitare a luxului inutil.
― Impresia dumitale este corectă, Domnule Consilier. Resursele sunt limitate, iar viaţa noastră trebuie să fie la fel de aspră ca şi clima.
― Dar aici, Doamnă Ministru..., spuse Trevize.
Şi desfăcu braţele arătând spre camera unde, pentru prima oară de la sosirea sa în această lume, vedea culoare; unde canapelele erau bine tapiţate; unde lumina care provenea de la pereţii luminoşi era blândă; şi unde podeaua era acoperită cu un covor de forţă astfel încât paşii să fie elastici şi silenţioşi.
― Aici este de-a dreptul lux, spuse el.
― Aşa cum spui dumneata, Domnule Consilier, evităm luxul inutil; luxul ostentativ; luxul excesiv şi extravagant. Acesta însă este un lux privat, şi are un scop precis. Eu muncesc din greu şi port o mare responsabilitate. Am nevoie de un loc unde să pot uita, pentru o vreme, greutăţile muncii mele.
― Toţi Comporellienii beneficiază de un astfel de lux privat, DoamnăMinistru? întrebă Trevize.
― Depinde cât de mult muncesc şi ce responsabilităţi au. Puţini îşi pot permite; puţini merită, sau ― mulţumită codului nostru etic ― doresc.
― Dar tu, Doamnă Ministru, îţi poţi permite, meriţi, şi... Îţi doreşti?
—. Rangul, pe lângă îndatoriri, are şi privilegii, spuse Doamna Ministru. Acum ia loc, Domnule Consilier. Povesteşte-mi despre aiurelile tale.
Se aşeză pe canapea, care se înfundă uşor sub greutatea ei; apoi arătă cu degetul spre un fotoliu la fel de moale, din care Trevize o putea privi din faţă, de la o distanţă nu prea mare.
Trevize luă loc:
― Aiureli, Doamnă Ministru?
Doamna Ministru adoptă o poziţie relaxantă, sprijinindu-şi cotul drept pe o pernuţă:
― Într-o discuţie particulară nu e cazul să respectăm cu prea mare scrupulozitate regulile unui dialog oficial. Poţi să-mi spui Lizalor. Iar eu îţi voi spune Trevize... Spune-mi ce ai în minte, Trevize, şi hai să analizăm împreună.
Trevize puse picior peste picior şi se lăsă pe spate în scaun:
― Vezi tu, Lizalor, mi-ai dat de ales între a preda nava de bună voie şi a face faţă unui proces oficial. În ambele cazuri, te alegi cu nava... Cu toate acestea, ai făcut tot posibilul să mă convingi că prima variantă e mai bună. Eşti dispusă să-mi oferi o altă navă, astfel încât prietenii mei şi cu mine să putem merge oriunde am dori. Ba chiar am putea rămâne aici, pe Comporellon, primind cetăţenie. Încă un mic detaliu: mi-ai acordat cincisprezece minute pentru a mă consulta cu prietenii mei. M-ai adus aici, în propriul tău apartament, în timp ce prietenii mei se bucură şi ei acum, probabil, de apartament confortabil. Pe scurt, Lizalor, mă mituieşti cu disperare, pentru ca să-ţi încredinţez nava fără a trece printr-un proces public.
― Haide, Trevize, nu crezi că pot avea şi eu impulsuri umane?
― Nu.
― Sau nu crezi că o înţelegere amiabilă ar fi mai rapidă şi mai convenabilă decât un proces?
― Nu în condiţiile tale! Aş putea oferi o cu totul altă sugestie.
― Şi anume?
― Procesul are un mare dezavantaj: este o afacere publică. Te-ai referit de câteva ori la sistemul legal foarte riguros, şi bănuiesc că ar fi greu de aranjat un proces fără ca acesta să fie înregistrat în întregime. Dacă lucrurile sau aşa, Fundaţia va afla de el, şi va trebui să le predai nava imediat ce se încheie procesul.
― Bineînţeles, spuse Lizalor cu o expresie neutră. Nava aparţine Fundaţiei.
― Însă, spuse Trevize, un acord neoficial cu mine nu ar trebui înregistrat ca document oficial. Tu ai obţine nava şi, din moment ce Fundaţia nu va afla nimic ― nu ştie nici măcar că noi ne găsim acum pe această planetă ― Comporellon ar putea-o păstra. Sunt sigur că aceasta este intenţia voastră.
― De unde ţi-a venit o astfel de idee?
Expresia ei era în continuare impasibilă:
― Nu facem parte din Confederaţia Fundaţiei?
― Nu chiar. Statutul vostru este acela de Putere Asociată. Pe orice hartă Galactică în care lumile membre ale Fundaţiei ar fi prezentate în roşu, Comporellon şi lumile care depind de ea ar fi prezentate ca un petic roz.
― Chiar şi aşa, ca Putere Asociată, suntem dispuşi să colaborăm în condiţii bune cu Fundaţia.
― Serios? Oare Comporellon nu visează la independenţă totală? Poate chiar la rolul de conducător? Sunteţi o lume veche. Aproape toate lumile se pretind mai vechi decât sunt în realitate, dar Comporellon chiar este o lume veche.
Un zâmbet rece primi permisiunea de a traversa faţa Doamnei Ministru Lizalor:
― Cea mai veche, dacă ar fi să-i credem pe unii dintre exaltaţii noştri.
― Să nu fi existat oare o vreme când Comporellon conducea un grup relativ mic de lumi? Oare nu visaţi încă la recuperarea acelei puteri, acum pierdută?
