― Ce-i cu nava?

― Guvernul Comporellian o confiscă?

― Nu. Nu cred că o va face.

― Aha! Minunat! De ce?

― Din cauză că am convins-o pe Doamna Ministru să-şi schimbe părerea.

― Uimitor, spuse Pelorat. Mie nu mi se părea o persoană foarte uşor de convins.

― Nu se ştie, spuse Bliss. Câmpul ei emoţional arăta clar că Trevize o atrage.

Trevize aruncă brusc o privire stupefiată spre Bliss:

― Tu ai făcut-o?

― Ce anume, Trevize?

― Adică, ai “lucrat”-o?

― N-am “lucrat”-o. Totuşi, când am observat că era atrasă de tine, n-am putut rezista, şi i-am înlăturat una sau două inhibiţii. O nimica toată. Acele inhibiţii ar fi dispărut oricum, şi era important ca Doamna Ministru să fie plină de bunăvoinţă faţă de tine.

― Binevoitoare? A fost mai mult decât atât! S-a îmblânzit, nu zic nu, dar post-coital.

― Bătrâne, doar nu vrei să spui..., începu Pelorat.

― De ce nu? spuse Trevize ţâfnos. Poate că a trecut de prima tinereţe, dar se pricepe foarte bine. Nu este deloc o începătoare, te asigur. Şi nici n-am să fac pe gentleman-ul: Ea a venit cu ideea ― pentru că Bliss s-a jucat cu inhibiţiile ei. Iar eu nu eram deloc în situaţia de a refuza, chiar daca mi-ar fi trecut prin minte, ceea ce nu s-a întâmplat... Haide, Janov, ce stai acolo şi faci pe puritanul! Sunt luni de când n-am mai avut ocazia. Tu...

Şi făcu un gest vag cu mâna, în direcţia lui Bliss.

― Stai puţin, făcu Pelorat stânjenit, dacă interpretezi expresia mea ca puritană, te înşeli. N-am nimic împotrivă.

― Dar ea este puritană, spuse Bliss. Eu am dorit să aibă sentimente mai calde faţă de tine; nu mă gândisem, în nici un caz, la un paroxism sexual.

― Şi totuşi, exact asta ai declanşat, micuţa mea Bliss, spuse Trevize. Probabil că Doamna Ministru este obligată să facă pe puritana în public, ceea ce pune paie pe foc.

― Astfel încât, dacă o scarpini acolo unde îi place, va trăda Fundaţia...

― Ar fi trădat-o oricum, spuse Trevize. Ea vroia nava...

Se opri, apoi spuse în şoaptă:

― Suntem spionaţi?

― Nu! spuse Bliss.

― Eşti sigură?

― Sigură. Este imposibil să intri în contact neautorizat cu mintea Gaiei.

― Bine. Comporellon doreşte să păstreze nava.

― Fundaţia nu ar permite aşa ceva.

― Comporellon nu are deloc intenţia ca Fundaţia să afle.

― Ciudaţi mai sunteţi voi, Izolaţii, oftă Bliss. Doamna Ministru trădează Fundaţia în numele Comporellon-ului şi, în schimbul unor satisfacţii sexuale, îşi va trăda propria lume... Cât despre Trevize, el îşi vinde trupul pentru a o convinge să trădeze. Ce anarhie în Galaxia asta a voastră! Ce haos!

Trevize replică rece:

― Te înşeli, tinerico...

― Adineauri a vorbit Gaia.

― Atunci te înşeli, Gaia. Eu nu-mi vând trupul. Mi l-am oferit, cu plăcere. M-am bucurat, şi nimeni nu a avut de suferit. Cât despre consecinţe, recunosc că ele îmi sunt favorabile. Comporellon doreşte nava pentru sine, dar cine este în măsură să spună de care parte se află dreptatea? Este nava Fundaţiei, dar mi-a fost dată mie pentru a căuta Pământul. Deci, până termin căutarea, nava este a mea şi Fundaţia nu are nici un drept să revină asupra înţelegerii. Comporellon nu vede cu ochi buni dominaţia Fundaţiei, aşa că visează să obţină independenţa. Din punctul lor de vedere, este corect să procedeze astfel; pentru ei, acesta ar fi nu un act de trădare, ci unul de patriotism. Cine ştie?

― Chiar aşa! Cine ştie? Cum să deosebeşti acţiunile rezonabile de cele nerezonabile, într-o Galaxie anarhică? Cum să alegi între corect şi greşit, bine şi rău, justiţie şi crimă, util şi inutil? Şi cum îţi explici că Doamna Ministru îşi trădează propriul guvern, lăsându-te să păstrezi nava? Tânjeşte după propria independenţă într-o lume opresivă? Este o trădătoare, sau o egoistă?

― Ca să fiu sincer, spuse Trevize, nu ştiu dacă mi-a lăsat nava doar din recunoştinţă. Cred că a luat decizia numai după ce i-am spus că sunt în căutarea Celei Mai Vechi. Pentru ea, acea lume este blestemată. Iar noi, împreună cu nava noastră, suntem de asemenea aducători de nenorocire. Îşi închipuie că prin încercarea de a pune mâna pe navă, urgia se va abate asupra Comporellon-ului. În acest moment, nava s-ar putea sa reprezinte o oroare. Lăsându-ne să plecăm împreună cu nava, îşi închipuie că fereşte Comporellon-ul de nenorocire; deci, îndeplineşte un act de patriotism.

― Asta înseamnă că motivaţia este dată de superstiţie. Crezi că e de admirat?

― Nici nu admir, nici nu condamn. În absenţa cunoaşterii, acţiunea este întotdeauna dirijată de superstiţie. Fundaţia crede în Planul Seldon, deşi nimeni nu îl poate înţelege, nu îi poate interpreta detaliile, şi nici nu îl poate folosi pentru a face predicţii. Îl urmăm orbeşte, din ignoranţă şi din încredere. Asta nu este superstiţie?

― Ba da, ar putea fi.

― Şi Gaia se află în aceeaşi situaţie. Voi credeţi că am luat decizia corectă: Gaia trebuie să absoarbă Galaxia şi să devină un singur organism integrator; dar nu ştiţi de ce am dreptate, sau cât de bine ar fi să respectaţi această decizie. Sunteţi dispuşi să faceţi aşa cum am hotărât eu, doar din ignoranţă şi încredere. Ba chiar vă supăraţi pe mine pentru că încerc să găsesc o dovadă care să înlăture ignoranţa şi să facă inutilă încrederea oarbă. Asta nu este superstiţie?

― Cred că aici te-a avut, Bliss, spuse Pelorat.

― Nu chiar, spuse Bliss. Ori nu va găsi nimic, ori va găsi ceva care să-i confirme decizia.

― Convingerea ta se bazează pe ignoranţă şi încredere, spuse Trevize. Cu alte cuvinte, pe superstiţie.

25

Vasil Deniador era un bărbat mărunt, urâţel; avea un fel ciudat de a privi în sus ridicând ochii dar nu şi capul. Acest lucru, combinat cu scurtele zâmbete care îi luminau periodic faţa, dădea impresia că în sinea lui îşi râdea de lume.

Biroul era lung şi îngust, plin de benzi magnetice; acestea păreau a fi într-o dezordine cumplită, dar numai din cauză că nu erau aşezate la rând în locaşurile lor; rafturile dădeau impresia unor maxilare cu dinţi lipsă. Cele trei scaune rezervate vizitatorilor nu erau de acelaşi fel şi prezentau semne că fuseseră de curând şterse de praf, însă cu neglijenţă.

― Janov Pelorat, spuse el, Golan Trevize, şi Bliss... Nu cunosc care vă este cel de-al doilea nume, domnişoară.

― Bliss, aşa mi se spune de obicei.

După care luă loc.

― Este suficient, spuse Deniador făcându-i cu ochiul. Chiar dacă nu aţi avea nici un nume, sunteţi destul de atrăgătoare pentru a vi se trece cu vederea această infracţiune.