Lângă el se odihnea Mitza Lizalor, Ministrul Transporturilor. Dormea pe burtă, cu capul într-o parte, cu gura deschisă, sforăind uşor. Trevize era mulţumit; îşi dorea şi el să doarmă, dar simţea că e important să nu cedeze impulsului. În acest fel, când se va trezi, Mitza Lizalor îi va aprecia rezistenţa fizică.

Într-un fel, se descurcase bine. Îşi spusese că Lizalor, cu alura şi forţa sa fizică, cu puterea ei politică, cu dispreţul faţă de bărbaţii Comporellieni, cu amestecul de oroare şi fascinaţie faţă de legendele despre isprăvile sexuale ale desfrânaţilor de pe Terminus, îşi va dori să fie dominată. Spre norocul său, avusese dreptate. (Trevize, cel-care-are-întotdeauna-dreptate, se persiflă el). Femeii îi plăcuse, iar el reuşise să aleagă poziţii avantajoase, care să o epuizeze pe ea, păstrându-i lui vigoarea intactă.

Nu fusese uşor. Lizalor avea un corp minunat (patruzeci şi şase, spusese, dar ar fi stârnit invidia unei atlete de douăzeci şi cinci) şi o vitalitate enormă... depăşită doar de frenezia nechibzuită cu care şi-o cheltuise.

Într-adevăr, dacă ar putea fi stăpânită şi învăţată ce este aceea moderaţia, dacă practica (dar ar putea el supravieţui practicii?) ar putea-o aduce la o mai bună înţelegere a capacităţii sale, şi, chiar mai important, a capacităţilor lui, ar fi plăcut să...

Sforăitul încetă brusc şi femeia tresări. El îi puse mâna pe umăr şi începu să-l mângâie cu blândeţe... Lizalor deschise ochii. Trevize se sprijinea într-un cot, şi făcea tot posibilul să pară plin de energie şi bună dispoziţie.

― Îmi pare bine că ai dormit, draga mea, spuse el. Aveai nevoie de odihnă.

Ea îi oferi un surâs somnoros şi, preţ de o clipă deloc confortabilă, Trevize crezu că avea de gând să-i propună reluarea activităţii... dar ea se întoarse cu faţa în sus. Spuse, cu o voce blândă şi satisfăcută:

― Te-am apreciat corect, de la bun început. Eşti un rege al amorului.

― Ar fi trebuit să fiu ceva mai cumpătat, spuse prefăcut Trevize.

― Prostii! Ai făcut exact ceea ce trebuia. Mi-era teamă să nu fi fost folosit şi vlăguit de tânăra aceea, dar mi-ai dovedit că m-am înşelat.

― M-am comportat eu ca un bărbat pe jumătate satisfăcut?

― Nu, deloc, spuse ea şi râse puternic.

― Mai ai de gând să ne supui la Testele Psihice?

Ea râse din nou:

― Eşti nebun? Crezi că aş vrea să te pierd acum?

― Totuşi, ar fi mai bine dacă m-ai pierde pentru o vreme...

― Ce? se încruntă ea.

― Dacă ar fi să rămân aici definitiv, dr... draga mea, cât timp crezi că ar trece până ca ochii să vadă, şi gurile să şuşotească? Însă dacă aş merge în misiune, m-aş întoarce periodic pentru a da raportul, şi ar fi foarte normal ca atunci să stăm ascunşi o vreme, în secret... iar misiunea mea este importantă.

Ea se gândi puţin, frecându-şi în doară coapsa dreaptă. Apoi spuse:

― Cred că ai dreptate. Urăsc gândul, dar... cred că ai dreptate.

― Şi nu trebuie să te temi că n-am să mă întorc, spuse Trevize. Nu sunt atât de prost încât să uit ce mă aşteaptă aici.

Ea îi zâmbi, îi atinse cu gingăşie obrazul şi spuse, privindu-l în ochi:

― A fost plăcut, iubitule?

― Mai mult decât plăcut, draga mea.

― Şi totuşi, tu aparţii Fundaţiei. Un bărbat în floarea tinereţii, de pe Terminus. Probabil că eşti obişnuit cu tot felul de femei, de toate calităţile...

― N-am întâlnit nici o femeie ― nici măcar una ― care să semene chiar de departe cu tine, spuse Trevize.

Şi spunea adevărul.

Lizalor gânguri, flatată:

― Bine, dacă spui tu. Totuşi, năravurile dispar greu, şi nu cred că aş putea avea încredere în cuvântul unui bărbat fără a-mi lua măsuri de siguranţă. Este de presupus că tu şi prietenul tău, Pelorat, puteţi pleca în misiune, după ce îmi povestiţi despre ea şi după ce o voi aproba, dar am să o ţin aici pe tânără. Va fi bine tratată, nu vă faceţi nici o grijă. Dr. Pelorat îi va duce dorul, şi va avea grijă să vă întoarceţi des pe Comporellon.

― Dar, Lizalor, este imposibil.

― Serios?

Bănuiala se strecură imediat în ochii ei:

― De ce imposibil? La ce-ţi trebuie femeia?

― Nu pentru sex. Ţi-am spus-o, şi am fost sincer. Ea îi aparţine lui Pelorat, iar pe mine nu mă interesează deloc. În plus, sunt sigur că s-ar rupe în două dacă ar încerca să facă ceea ce tu ai reuşit cu atât de mult succes.

Lizalor aproape că surâse, însă îşi reprimă pornirea şi spuse pe un ton aspru:

― Şi atunci, ce te interesează pe tine dacă ea rămâne pe Comporellon?

― Pentru că este de o importanţă esenţială pentru misiunea noastră. Iată pentru ce trebuie să meargă cu noi.

― Bine. Deci, care este misiunea ta? A sosit momentul să-mi spui.

Trevize ezită puţin. Trebuia să spună adevărul. Nu îi venea în minte nici o minciună mai eficace decât adevărul.

― Ascultă, spuse el. Comporellon este o lume veche, poate chiar dintre cele mai vechi, dar nu cea mai veche. Nu aici îşi are originea viaţa umană. Primii oameni au ajuns aici venind de pe o altă planetă, şi poate că nici pe acea planetă nu a apărut pentru prima oară viaţa umană, ci pe alta, mai veche. Totuşi, această succesiune inversă în timp trebuie să se oprească undeva, la prima lume, lumea pe care s-a născut omenirea. Caut Pământul.

Schimbarea care se produse deodată în Mitza Lizalor îl lăsă perplex: femeia holbă ochii, începu să respire sacadat, şi toţi muşchii i se crispară. Stătea în continuare la orizontală. Împinse braţele în sus, vertical, încrucişând primele două degete de la fiecare mână.

― Tu ai spus, şopti ea răguşită.

23

După aceea, nu mai spuse nimic; nu îi aruncă nici o privire. Braţele coborâră încet, picioarele lunecară pe marginea patului; se ridică în capul oaselor, cu spatele la el. Trevize rămăsese locului, împietrit.

Îşi aminti de Munn Li Compor, care îi spusese despre fraţii săi Comporellieni: “Sunt foarte superstiţioşi. De fiecare dată când este pomenit cuvântul acesta, ridică in sus ambele mâini şi încrucişează primele două degete de la fiecare mână, pentru a îndepărta blestemul.”

Însă îşi amintise prea târziu.

― Cum ar fi trebuit să spun, Mitza? murmură el.

Ea dădu uşor din cap, se ridică, se îndreptă spre o uşă, şi trecu pragul. Închise uşa în urma ei. După o clipă, se auzi curgând apa.

Nu putea decât să aştepte, gol, lipsit de demnitate, întrebându-se dacă să meargă după ea să facă duş împreună; apoi îşi spuse că mai bine nu. Şi pentru că, într-un fel, avu impresia că i se refuză duşul, simţi o acută nevoie de a face duş.

Ea ieşi în cele din urmă şi începu să-şi aleagă hainele, în tăcere.