― Dar ce importanţă are? spuse Trevize simţind cum începe să-şi piardă cumpătul. Este un simplu cuvânt, o combinaţie de sunete.
― Sunt lucruri care nu trebuiesc pomenite, spuse Lizalor pe un ton încărcat de mister. Unele cuvinte nu se pronunţă oricum şi oricând, nu crezi?
― Unele cuvinte sunt vulgare, altele nepotrivite, iar altele pot răni. Din ce categorie face parte... cuvântul folosit de mine?
― Este un cuvânt trist, solemn, spuse Lizalor. Desemnează o lume care ne-a fost străbună tuturora. Acum nu mai există. Întrucât era departe de noi, această moarte a ei o considerăm tragică şi dureroasă. Preferăm să nu vorbim despre ea sau, dacă trebuie, să nu îi folosim numele.
― Şi încrucişatul degetelor? Cum alungă acest gest durerea şi tristeţea?
Lizalor se făcu roşie:
― A fost o reacţie instinctivă, şi nu-ţi sunt deloc recunoscătoare. Unii oameni cred că acel cuvânt, chiar şi gândul la el, aduce nenorocire... şi cu acest gest, o îndepărtează.
― Chiar crezi că încrucişarea degetelor îndepărtează nenorocirea?
― Nu... Adică ba da, într-un fel. Nu mă simt în largul meu dacă nu fac gestul.
Îi ocolea privirea. Apoi, pentru a schimba subiectul, spuse repede:
― Şi cum se face că bruneta aia a voastră este de o importanţă vitală pentru a ajunge la... lumea de care ai vorbit?
― Spune-i “Cea Mai Veche”. Sau preferi să nu îi spui nici măcar aşa?
― Aş prefera să nu discut deloc despre ea. Ţi-am pus o întrebare.
― Cred că planeta ei a fost colonizată de... Cea Mai Veche.
― La fel ca şi Comporellon, spuse Lizalor cu mândrie.
― Semenii ei au anumite tradiţii care ar putea reprezenta cheia înţelegerii Celei Mai Vechi. Dar numai dacă ajungem acolo putem studia arhivele.
― Minciuni.
― Probabil, dar trebuie să verificăm.
― Dacă o ai pe bruneta asta cu informaţiile ei dubioase, şi dacă vrei să ajungi pe Cea Mai Veche împreună cu ea, de ce ai mai venit pe Comporellon?
― Pentru a afla unde se găseşte Cea Mai Veche. Am avut odată un prieten cu descendenţă Comporelliană. El m-a asigurat că mare parte din istoria Celei Mai Vechi este bine cunoscută aici, pe Comporellon.
― Serios? Dar el ţi-a spus ceva despre istoria Celei Mai Vechi?
― Da. A spus că Cea Mai Veche este o lume moartă, în întregime radioactivă. Nu ştia motivul, dar credea că avusese loc o explozie nucleară. În urma unui război, poate.
― Nu! explodă Lizalor.
― Nu, n-a fost nici un război? Sau nu, Cea Mai Veche nu este radioactivă?
― Este radioactivă, dar n-a fost nici un război.
― Atunci cum a devenit radioactivă? Nu putea fi aşa de la început, altfel viaţa nu ar mai fi apărut deloc.
Lizalor păru să şovăie. Stătea dreaptă şi respira greu, aproape gâfâind.
― A fost pedepsită, spuse ea. Din cauză că a folosit roboţi. Ştii ce sunt roboţii?
― Da.
― Au folosit roboţi, şi pentru asta au fost pedepsiţi. Toate lumile în care au existat roboţi au fost pedepsite cu moartea.
― Cine le-a pedepsit, Lizalor?
― Cel Care Pedepseşte. Forţele istorice. Nu ştiu.
Privi într-o parte, stingherită, apoi spuse încet:
― Întreabă-i pe alţii.
― Aş vrea eu, dar pe cine să întreb? Există Comporellieni care au studiat istoria primitivă?
― Există. Nu sunt foarte populari printre noi, Comporellienii obişnuiţi. Dar Fundaţia, Fundaţia ta, insistă asupra libertăţii intelectuale, şi se laudă cu acest lucru.
― După părerea mea, nu face rău, spuse Trevize.
― Tot ceea ce este impus din afară este rău, spuse Lizalor.
Trevize dădu din umeri. Nu avea de gând să polemizeze pe tema asta.
― Prietenul meu, Dr. Pelorat, spuse el, este un fel de istoric, şi îl pasionează trecutul îndepărtat. I-ar place, sunt sigur, să-şi întâlnească colegii de pe Comporellon. Poţi aranja aşa ceva, Lizalor?
