― Care dintre ele este Lumea Interzisă? întrebă încet Pelorat.

― Nici una, răspunse Trevize. Patru sunt pitice roşii, una este o pitică aproape roşie, iar ultima este o pitică alba. Nici una dintre ele nu poate avea pe orbită vreo lume locuibilă.

― Cum îţi dai seama că sunt pitice roşii doar uitându-te la ele?

― Acum nu privim stele adevărate, spuse Trevize. Privim o secţiune a hărţii Galactice stocată în memoria computerului. Fiecare stea are o etichetă. Tu nu o poţi vedea, dar atâta vreme cât mâinile mele sunt în contact, ca acum, primesc o cantitate considerabilă de informaţii.

Pelorat spuse, pe un ton jalnic:

― Atunci, coordonatele sunt inutile.

Trevize ridică privirea spre el.

― Nu, Janov. Încă nu am terminat. Mai există problema timpului. Coordonatele Lumii Interzise sunt cele de acum douăzeci de mii de ani. În acea vreme, atât ea cât şi Comporellon se roteau în jurul Centrului Galactic, şi este posibil ca rotaţia să fi fost efectuată cu viteze diferite, pe orbite cu diferite înclinări şi excentricităţi. Deci, cu timpul, cele două lumi probabil s-au apropiat sau îndepărtat una de alta. Cu siguranţă că nu a mai rămas în acest cub cu latura de o zecime de parsec.

― Şi atunci, ce facem?

― Punem computerul să întoarcă Galaxia cu douăzeci de mii de ani în urmă, relativ la Comporellon.

― Poate face aşa ceva? întrebă Bliss uluită.

― Nu poate muta Galaxia reală, însă poate deplasa harta din băncile sale de date.

― Vom vedea ceva? întrebă din nou Bliss.

― Priviţi, îi îndemnă Trevize.

Foarte încet, cele şase stele începură să alunece pe ecran. O nouă stea apăru în marginea din stânga, şi Pelorat o arătă cu degetul, entuziasmat:

― Acolo! Acolo!

― Îmi pare rău, spuse Trevize. Încă o pitică roşie. Cel puţin trei pătrimi din stelele Galaxiei sunt pitice roşii.

Imaginea de pe ecran se stabiliză.

― Ei? făcu Bliss.

― Asta e, spuse Trevize. Iată imaginea acestei porţiuni de Galaxie, aşa cum ar fi arătat acum douăzeci de mii de ani. Exact în centru ecranului se află un punct unde ar trebui să fie Lumea Interzisă.

― Ar trebui, dar nu este, spuse ironic Bliss.

― Nu este, fu de acord Trevize.

Nu părea foarte decepţionat.

Pelorat dădu aerul afară din plămâni, oftând prelung:

― Of, Golan, ce păcat!

― Aşteaptă, nu dispera, spuse Trevize. Nici nu mă aşteptam să văd vreo stea acolo.

― Nu te aşteptai? făcu uimit Pelorat.

― Nu. Ţi-am spus că asta nu este Galaxia reală, ci harta computerului. Dacă o stea adevărată nu este inclusă în hartă, atunci nu o putem vedea. Dacă planeta se numeşte “Interzisă”, şi a fost numită aşa timp de douăzeci de mii de ani, sunt şanse ca ea să nu apară pe hartă.

― Poate că nu există, spuse Bliss. Legendele Comporelliene pot fi false, sau coordonatele inexacte.

― Foarte adevărat. Însă computerul poate face acum o estimare privind valoarea coordonatelor în momentul de faţă. Folosind coordonatele corectate cu factorul timp, o corecţie pe care nu o putem face decât prin utilizarea hărţii stelare, putem să aruncăm acum o privire asupra câmpului stelar al Galaxiei reale.

― Dar tu ai presupus că Lumea Interzisă a deviat cu o viteză medie, spuse Bliss. Dacă viteza nu a fost medie?

― Adevărat, însă o corecţie folosind viteza medie ne duce mai aproape de poziţia reală decât dacă nu facem nici o corecţie.

― Asta speri tu! făcu neîncrezătoare Bliss.

― Da, exact asta fac, spuse Trevize. Sper... Şi acum, hai să privim Galaxia adevărată.

Cei doi spectatori priveau cu atenţie, în timp ce Trevize (poate pentru a-şi diminua propria nelinişte interioară şi a întârzia momentul crucial) vorbea încet, de parcă ar fi ţinut o prelegere:

― Galaxia reală este mai dificil de observat. Harta din computer este o construcţie artificială, capabilă să elimine elementele nesemnificative. Dacă o nebuloasă întunecă imaginea, o pot scoate. Dacă unghiul de vedere este nepotrivit pentru ceea ce am eu în minte, pot schimba unghiul. Şi aşa mai departe. Însă Galaxia reală trebuie să o iau aşa cum este, iar dacă doresc o modificare a imaginii trebuie să mă deplasez fizic prin spaţiu, ceea ce îmi va lua mult mai mult timp decât modificarea unei hărţi.

În timp ce vorbea, ecranul afişă un nor de stele atât de compact, încât părea o grămadă neregulată de pudră.

― Iată Calea Lactee văzută dintr-un unghi cu deschidere mare, continuă Trevize. Bineînţeles, eu doresc un prim-plan. Dacă măresc prim-planul, fundalul va pierde din luminozitate. Punctul dat de coordonate este suficient de aproape de Comporellon, aşa că pot face o mărire, obţinând aproximativ aceeaşi situaţie pe care mi-a oferit-o harta. Staţi puţin să introduc instrucţiunile necesare... Acum!

Câmpul de stele se mări dintr-o dată, mii de stele dispărură în fugă pe la toate marginile ecranului, dând privitorilor o senzaţie atât de reală că se mişcau înspre ecran, încât se traseră cu toţii înapoi, ca o reacţie la acest fals salt puternic spre înainte.

Vechea imagine reveni, nu la fel de întunecată ca pe hartă, dar cu cele şase stele dispuse în aceeaşi poziţie. Şi, aproape de centru, se afla o altă stea, strălucind mult mai puternic decât celelalte.

― Uite-o, şopti înfiorat Pelorat.

― Este posibil. Am să pun computerul să-i analizeze spectrul.

Urmă o pauză destul de lungă.

― Clasa spectrală G-4, spuse în cele din urmă Trevize, ceea ce înseamnă că este o idee mai slabă şi mai mică decât soarele Terminus-ului, dar mult mai strălucitoare decât soarele Comporellon-ului. Şi nici o stea de clasă G nu ar trebui în mod normal să fie omisă din harta Galactică a computerului. Iată un indiciu destul de puternic că ar putea fi soarele în jurul căruia se roteşte Lumea Interzisă.

― Totuşi, există vreo şansă ca în jurul acestei stele să nu se rotească nici o planetă locuibilă? întrebă Bliss.

― Presupun că da. În acest caz, vom încerca să găsim celelalte două Lumi Interzise.

― Şi dacă şi celelalte două sunt alarme false? insistă Bliss.

― Atunci vom încerca altceva.

― Ca de exemplu?

― Tare as vrea să ştiu şi eu! făcu Trevize pe un ton mohorât.