― Pot reveni la subiect, prietene? întrebă Pelorat. Din tot ceea ce se cunoaşte despre Pământ, cât anume consideră Scepticii că este adevărat?
― Foarte puţin, spuse Deniador. Putem presupune că specia umană a luat naştere pe o singură planetă, deoarece este improbabil ca aceleaşi specii, suficient de identice pentru a fi interfertile, să ia naştere independent pe mai multe lumi. Acestei planete îi putem da numele de Pământ. La noi există credinţa aproape generală că Pământul se găseşte în acest colţ de Galaxie, deoarece lumile de aici sunt deosebit de vechi şi este probabil ca primele lumi colonizate să fie mai apropiate de Pământ.
― Şi în afară de faptul că este planeta de origine, mai are Pământul şi alte caracteristici unice? întrebă Pelorat cu aviditate.
― Vă gândiţi la ceva anume? întrebă Deniador cu zâmbetul său vioi.
― Mă gândesc la satelitul său, pe care unii îl numesc “Lună”. Are ceva deosebit, nu-i aşa?
― Iată o întrebare fundamentală, Dr. Pelorat. S-ar părea că îmi citiţi gândurile.
― N-am spus şi ce anume face din Lună un satelit neobişnuit.
― Dimensiunile sale, desigur. Am dreptate?... Da, am. Toate legendele despre Pământ fac referiri la imensul număr de specii vii şi la giganticul său satelit... un satelit care are în jur de trei mii sau trei mii cinci sute de kilometri în diametru. Numărul mare de specii vii este uşor de acceptat, din moment ce poate rezulta dintr-o evoluţie biologică naturală, lipsită de constrângeri artificiale. Un satelit gigantic este mai greu de acceptat. Nici o altă lume locuită din Galaxie nu are un asemenea satelit. Sateliţii mari sunt invariabili asociaţi gigantelor gazoase, nelocuite şi nelocuibile. Deci, ca Sceptic, prefer să nu accept existenţa Lunii.
― Dacă Pământul este unic prin milioanele de specii pe care le adăposteşte, spuse Pelorat, nu ar putea fi de asemenea unic şi prin faptul că posedă un satelit gigant? Unul dintre aspectele unice l-ar putea implica pe celălalt.
Deniador zâmbi:
― Nu văd cum prezenţa a milioane de specii ar putea crea, din nimic, un satelit gigant.
― Sau invers... Poate că un satelit gigant ar putea favoriza apariţia a milioane de specii.
― Nici asta nu văd cum.
― Dar povestea despre radioactivitatea Pământului? întrebă Trevize.
― Este o poveste foarte larg răspândită în întreaga Galaxie.
― Dar, spuse Trevize, Pământul nu a putut fi atât de radioactiv încât să împiedice apariţia vieţii. Cum a devenit radioactiv? Un război nuclear?
― Este opinia cea mai răspândită, Domnule Consilier Trevize.
― Din felul în care o spuneţi, deduc că nu credeţi în această ipoteză.
― Nu există nici o dovadă că ar fi avut loc un război. Opinie răspândită, sau chiar universală, ea nu reprezintă, în sine, o dovadă.
― Ce altceva s-ar fi putut întâmpla?
― Nimeni nu ştie dacă s-a întâmplat ceva. Radioactivitatea Pământului ar putea fi pur şi simplu o invenţie, la fel ca şi legenda despre marele său satelit.
― Care este versiunea general acceptată privind istoria Pământului? întrebă Pelorat. De-a lungul carierei mele profesionale am adunat un mare număr de legende referitoare la lumea de origine. Multe dintre ele vorbesc despre o lume numită Pământ, sau cu un nume foarte asemănător. Nu am reuşit să obţin nimic de pe Comporellon; nimic în afară de o vagă menţionare a unuia, Benbally, care ar fi venit de cine ştie unde.
― Nu e de mirare. Nu obişnuim să ne exportăm legendele, şi sunt surprins că aţi găsit referinţe la Benbally. Superstiţie, încă o dată.
― Dar dumneavoastră nu sunteţi superstiţios, şi puteţi vorbi despre aceste legende, nu-i aşa?
― Corect, spuse istoricul ridicând ochii spre Pelorat. Dacă se află, popularitatea mea va coborî periculos de mult, dar dumneavoastră trei veţi părăsi curând Comporellon-ul şi sper că nu mă veţi cita niciodată ca sursă de informaţii.
― Aveţi cuvântul nostru de onoare, spuse repede Pelorat.
― Atunci, iată ― pe scurt ― ceea ce se presupune că s-a întâmplat, lăsând la o parte elementele supranaturale sau moraliste. Pământul a fost multă vreme singura lume care adăpostea oameni. Apoi, cu aproximativ douăzeci şi cinci de mii de ani în urmă, specia umană a pus la punct călătoriile interstelare prin intermediul Saltului hiperspaţial, şi a colonizat un grup de planete. Colonii de pe aceste planete s-au folosit de roboţi. Primii roboţi au fost construiţi pe Pământ, înaintea epocii călătoriilor hiperspaţiale, şi... apropo, ştiţi ce sunt roboţii?
― Da, spuse Trevize. Am mai fost întrebaţi, şi nu o singură dată. Ştim ce sunt roboţii.
― Colonii, cu o societate complet robotizată, au cucerit o tehnologie de vârf. Viaţa lor dura câteva sute de ani. Au ajuns în cele din urmă să-şi dispreţuiască planeta-mamă. După unele versiuni mai dramatice, au dominat şi oprimat lumea strămoşească. În cele din urmă, Pământul a trimis în spaţiu un nou grup de Coloni, cărora li s-a interzis să folosească roboţi. Dintre noile lumi, Comporellon era printre primele. Patrioţii noştri susţin că a fost prima, dar nu au nici o dovadă serioasa. Primul grup de Coloni a murit, şi...
― De ce a murit primul grup, Dr. Deniador? întrebă Trevize.
― De ce? Romanticii îşi imaginează că au fost pedepsiţi pentru crimele lor de către Cel Care Pedepseşte, dar nu-şi bat capul să spună pentru ce a aşteptat atâta vreme. Însă nu e neapărat necesar să apelăm la basme pentru a obţine o explicaţie. Este uşor de demonstrat că o societate dependentă în totalitate de roboţi devine flască şi decadentă, diminuîndu-se şi pierind din pură plictiseală sau, mai subtil, pierzându-şi dorinţa de a trăi. Al doilea val de Coloni, cel fără roboţi, a supravieţuit şi a pus stăpânire pe întreaga Galaxie, dar Pământul a devenit radioactiv, şi a dispărut încetul cu încetul de pe scenă. În general se crede că tot din cauza roboţilor...
Bliss, care ascultase relatarea cu o nerăbdare vizibilă, spuse:
― Ei bine, Dr. Deniador, radioactivitate sau nu, şi oricâte valuri de Coloni or fi fost, problema crucială este una simplă. Unde se află Pământul? Care sunt coordonatele sale?
Deniador spuse:
― Răspunsul la această întrebare este: nu ştiu... Dar haideţi, a sosit vremea prânzului. După aceea putem discuta despre Pământ oricât de mult doriţi.
― Nu ştiţi? făcu Trevize cu o voce stridentă.
― Drept să spun, cred că nimeni nu ştie.
― Dar este imposibil.
― Domnule Consilier, spuse Deniador oftând uşor, dacă doriţi să calificaţi adevărul drept imposibil, este dreptul dumneavoastră; dar aşa nu veţi ajunge nicăieri.
CAPITOLUL 7
