Tremura înăuntrul mantalei încălzită electric, primită de la Mitza Lizalor. Doamna Ministru se afla acum alături de el.
― Probabil că există şi zile mai călduroase, Mitza.
Ea ridică ochii şi aruncă soarelui o privire scurtă. Stătea dreaptă în cosmoportul pustiu, nedând vreun semn de disconfort ― înaltă, impozantă, purtând o manta mai subţire decât Trevize. Şi chiar dacă nu era insensibilă la frig, cel puţin nu-i acorda atenţie.
― Avem o vară minunată, spuse ea. Nu este lungă, dar plantele noastre de cultură sunt adaptate. Speciile sunt alese cu grijă, se dezvoltă repede la soare şi rezistă la îngheţ. Animalele domestice au blană bogată, şi toată lumea din Galaxie recunoaşte că lâna Comporelliană este cea mai bună. Mai avem ferme, plasate pe orbită în jurul planetei, care cresc fructe tropicale. De fapt, chiar exportăm ananas în conserve, cu o aromă deosebită. Majoritatea celor care ştiu despre noi că suntem o lume rece habar n-au de aşa ceva.
― Mitza, îţi mulţumesc că ai venit să ne vezi la plecare, spuse Trevize. Şi îţi sunt recunoascător că ai fost dispusă să colaborezi cu noi în această misiune. Totuşi, pentru liniştea mea sufletească, trebuie să te întreb dacă nu cumva vei avea necazuri din această cauză.
― Nu! dădu ea din cap cu mândrie. Nici un fel de necaz. În primul rând, nimeni nu-mi va cere vreo explicaţie. Eu controlez transportul, ceea ce înseamnă că eu singură stabilesc regulile pentru acest cosmoport şi pentru celelalte, pentru staţiile de intrare, pentru navele care vin şi pleacă. Primul Ministru depinde de mine în toate aceste privinţe, şi este foarte bucuros că nu trebuie să afle detaliile... Şi chiar daca mi s-ar pune întrebări, nu va trebui să spun decât purul adevăr. Guvernul mă va aplauda pentru că nu am predat Fundaţiei această navă. La fel şi populaţia, dacă s-ar hotărî că este bine sa afle. Iar Fundaţia nu va afla nimic.
― Poate că guvernul este de acord să nu predea Fundaţiei nava, spuse Trevize, dar aprobă faptul că ne-ai lăsat să plecăm cu ea?
Lizalor zâmbi:
― Eşti un tip de treabă, Trevize. Ai luptat cu tenacitate să-ţi păstrezi nava, iar acum că o ai, îţi faci griji pentru mine.
Întinse mâna spre el ca şi cum ar fi dorit să-l mângâie, însă, cu o dificultate vizibilă, reuşi să-şi controleze impulsul.
Reluă, cu brutalitate:
― Chiar dacă îmi vor pune la îndoială decizia, nu va trebui să le spun decât că eraţi, şi sunteţi în continuare, în căutarea Celei Mai Vechi. Vor spune că am făcut bine scăpând atât de repede de voi, cu navă cu tot. Şi vor participa la ceremonii de alungare a demonilor, deşi nu aveam cum ghici dinainte care erau intenţiile voastre.
― Chiar te temi că nenorocirea se va abate asupra ta şi a Comporellon-ului, din cauza prezenţei mele?
― Desigur, făcu Lizalor cu încăpăţânare.
Apoi spuse, cu ceva mai multă blândeţe:
― Mie mi-ai adus deja nefericirea, pentru că acum, după ce te-am cunoscut, bărbaţii Comporellieni îmi vor părea şi mai insipizi. Voi rămâne cu un dor nealinat. Cel Care Pedepseşte a avut deja grijă de mine.
Trevize ezită, apoi spuse:
― N-aş vrea să-ţi schimbi părerea în privinţa mea, dar nici nu vreau să suferi inutil. Trebuie să ştii că ideea asta cu nefericirea este o simplă superstiţie.
― Presupun că Scepticul ţi-a spus-o.
― Ştiam şi fără să mi-o spună el.
Lizalor îşi şterse faţa, deoarece sprâncenele îi fuseseră acoperite de un strat subţire de chiciură. Apoi spuse:
― Ştiu că mai sunt unii care cred că este superstiţie. Faptul că Cea Mai Veche aduce, totuşi, nefericirea, este o realitate. S-a demonstrat de multe ori, şi toate argumentele isteţilor de Sceptici nu pot împiedica existenţa adevărului.
Îi întinse deodată mâna:
― La revedere, Golan. Urcă-te în navă, înainte ca trupul tău de Terminian sensibil să îngheţe în suflarea vântului nostru, rece dar binevoitor.
― La revedere, Mitza, şi sper să ne întâlnim la întoarcere.
― Da, ai promis că te vei întoarce, şi mi-am impus să cred că aşa va fi. Ba mi-am spus chiar că voi veni eu la tine pe navă, în spaţiu, astfel încât nenorocirea să cadă doar asupra mea, nu şi asupra lumii mele... dar nu vei reveni.
― Te înşeli! Am să revin! N-am să renunţ la tine chiar atât de uşor, după plăcerea pe care mi-ai oferit-o.
În acel moment, Trevize era foarte convins de ceea ce spunea.
― Nu pun la îndoială impulsurile tale romantice, scumpul meu Terminian. Însă cei care se aventurează în căutarea Celei Mai Vechi nu se mai întorc niciodată... dispar. Simt asta în adâncul sufletului meu.
Era frig, şi Trevize încerca să-şi stăpânească clănţănitul dinţilor. Nu vroia să se creadă că îi clănţăneau de frică.
― Şi asta e tot superstiţie, spuse el.
― O fi, spuse ea, dar este adevărat.
28
Era plăcută întoarcerea în cabina de pilotaj de pe Far Star! Ce dacă era înghesuită? Ce dacă era ca o celulă de închisoare în spaţiul infinit? Era familiară, prietenoasă, şi caldă.
― Mă bucur că în sfârşit ai urcat şi tu la bord, spuse Bliss. Mă întrebam cât aveai de gând să mai stai cu Doamna Ministru.
― Nu mult, spuse Trevize. E frig afară.
― Am avut impresia, spuse Bliss, că ţi-ar fi plăcut să mai rămâi cu ea, amânând căutarea Pământului. Nu-mi face plăcere să-ţi sondez mintea, nici măcar la suprafaţă, însă eram îngrijorată din cauza ta, şi tentaţia care te stăpânea era evidentă.
― Ai dreptate, spuse Trevize. Am fost încolţit de această tentaţie, timp de câteva momente. Doamna Ministru este o femeie remarcabilă, n-am mai întâlnit vreuna care să-i semene... Mi-ai amplificat rezistenţa la tentaţie, Bliss?
― Ţi-am spus de mai multe ori, Trevize, că nu trebuie, şi nici nu sunt dispusă, să-ţi “lucrez” mintea în vreun fel. Presupun că ai rezistat tentaţiei datorită puternicului tău simţ al datoriei.
― Nu, nu cred că ăsta a fost motivul, zâmbi el strâmb. N-a fost nimic dramatic, sau nobil. Am rezistat în primul rând pentru că era frig. În al doilea rând, mi-a trecut prin minte o perspectivă tristă, şi anume că femeia asta nu are nevoie de prea multe şedinţe de amor pentru ca să mă termine. Nu i-aş putea face faţă.
