― În sfârşit, acum te afli în siguranţă, la bord, îi întrerupse Pelorat. Ce vom face în continuare?
― În viitorul imediat vom traversa rapid sistemul planetar, până când ne vom depărta suficient de mult de soarele Comporellon-ului pentru a putea efectua Saltul.
― Te temi să nu fim opriţi, sau urmăriţi?
― Nu, sunt convins că Doamna Ministru îşi doreşte să plecăm de aici cât mai repede posibil şi să nu ne mai apropiem de ei, pentru a scuti planeta de răzbunarea Celui Care Pedepseşte. De fapt...
― Da?
― Ea crede că noi oricum nu vom putea scăpa de pedeapsă. Este foarte convinsă că nu vom reveni niciodată. Asta, mă grăbesc să adaug, nu din cauză că m-ar considera infidel. A vrut să spună că Pământul are o aură de nenorocire atât de puternică, încât oricine pleacă să îl caute îşi va găsi moartea.
― De unde ştie ea? întreba Bliss. Câţi au plecat de pe Comporellon să caute Pământul?
― Mă îndoiesc că vreun Comporellian a plecat vreodată într-o astfel de căutare. De fapt, i-am şi spus că temerile ei sunt simple superstiţii.
― Eşti convins de ceea ce spui? Nu cumva ţi-a strecurat o urmă de teamă?
― Ştiu că temerile ei sunt cea mai pură superstiţie. Însă asta nu le împiedică să aibă de asemenea şi un fundament real.
― Vrei să spui că radioactivitatea ne va ucide?
― Nu cred că Pământul este radioactiv. Însă cred că se protejează. Adu-ţi aminte că toate referirile la Pământ aflate în biblioteca de pe Trantor au fost sustrase. Adu-ţi aminte că minunata memoria a Gaiei, la care contribuie întreaga planetă, inclusiv straturile de rocă de la suprafaţă şi metalul topit din nucleu, nu reuşeşte să penetreze suficient de mult înapoi în timp pentru a ne da vreo informaţie despre Pământ. Este clar că dacă Pământul are puterea de a face asta, atunci poate influenţa minţile astfel încât să impună credinţa în radioactivitate. Probabil că, fiind atât de aproape de Pământ, Comporellon reprezintă un pericol mai mare, şi de aceea este amplificată şi mai puternic această indiferenţă. Deniador, Sceptic şi om de ştiinţă, este extrem de convins că nu are nici un rost să cauţi Pământul. Spune că nu poate fi găsit... Iată motivul pentru care superstiţia Doamnei Ministru ar putea avea un fundament real. Dacă Pământul face totul pentru a se ascunde, oare nu ne-ar putea omorî, sau mutila minţile?
Bliss se încruntă şi spuse:
― Gaia...
― Nu spune că Gaia ne va proteja, interveni prompt Trevize. Din moment ce Pământul a fost capabil să şteargă amintirile cele mai vechi ale Gaiei, este clar că, în cazul unui conflict între aceasta şi Pământ, Pământul ar câştiga.
― De unde ştii că amintirile au fost şterse? făcu Bliss cu răceală. Poate că pur şi simplu Gaia a avut nevoie de timp pentru a crea o memorie planetară, iar acum nu putem sonda decât până la momentul desăvârşirii acestui proces. Iar dacă amintirile au fost într-adevăr şterse, de unde ştii că Pământul a făcut-o?
― Nu ştiu, spuse Trevize. Nu fac decât să avansez nişte speculaţii.
Pelorat interveni, cu oarecare timiditate:
― Dacă Pământul este atât de puternic, şi ţine atât de mult să-şi păstreze anonimatul, la ce mai foloseşte căutarea noastră? Pari a crede că nu ne va permite să mergem cu succes până la capăt, şi ne va ucide dacă nu ne va putea împiedica pe alte căi. În cazul ăsta, ce rost mai are să continuăm?
― S-ar părea că cel mai înţelept ar fi să renunţăm, recunosc, dar sunt foarte puternic convins că Pământul există, că trebuie să îl găsesc, şi că îl voi găsi. Iar Gaia mi-a spus că ori de câte ori am o convingere foarte puternică, de acest gen, am întotdeauna dreptate.
― Dar cum vom supravieţui acestei descoperiri?
― S-ar putea, spuse Trevize făcând efortul să pară degajat, ca şi Pământul să recunoască valoarea extraordinară a deciziei mele, şi să mă lase în pace. Dar ― şi asta este concluzia la care doream să ajung ― nu pot fi sigur că voi doi veţi supravieţui. Cred că ar trebui să vă duc înapoi pe Gaia, după care să continui de unul singur. Eu, şi nu voi, am hotărât primul că trebuie să caut Pământul; eu, şi nu voi, am interesul să îl găsesc; eu, şi nu voi, sunt atras de el. Deci eu trebuie să-mi asum riscul, şi nu voi. Trebuie să merg singur... Janov?
Pelorat îşi înfundă bărbia în gât, iar faţa sa deveni parcă şi mai prelunga decât de obicei:
― Nu neg că sunt îngrijorat, Golan, dar mi-ar fi ruşine de mine dacă te-aş abandona. M-aş dezonora în proprii mei ochi.
― Bliss?
― Orice ai face, Trevize, Gaia nu te va abandona. Dacă Pământul se va dovedi periculos, Gaia va face tot ce-i stă în putinţă pentru a te proteja. Şi oricum, în rolul meu de Bliss, nu îl voi abandona pe Pel. Dacă se agaţă de tine, atunci eu mă voi agăţa de el.
― Foarte bine. Să nu spuneţi că nu v-am oferit o şansă. Deci mergem împreună.
― Împreună, spuse Bliss.
Pelorat zâmbi uşor, şi îl strânse pe Trevize de umăr:
― Împreună. Mereu.
29
― Priveşte, Pel, spuse Bliss.
Umbla la telescopul navei, în joacă, pentru a mai face şi altceva decât să studieze biblioteca lui Pelorat, plină cu legende despre Pământ.
Pelorat se apropie, îi puse un braţ pe după umăr, apoi privi ecranul. Se putea vedea una dintre gigantele gazoase ale sistemului planetar Comporellian, de dimensiuni impresionante.
Avea o culoare portocalie blândă, brăzdată de benzi mai pale. Părea un cerc de lumină aproape perfect.
― Minunat, spuse Pelorat.
― Banda centrală se extinde dincolo de planetă, Pel.
Pelorat ridică sprâncenele şi spuse:
― Ştii, Bliss, cred că ai dreptate.
― Crezi că e o iluzie optică?
