― Da, încuviinţă Trevize. Dar trag concluzia că n-a mers.
― Teoretic ar fi trebuit să meargă. Unul dintre necazuri era că momentul colonizării nu se cunoştea foarte precis. Fiecare lume exagera într-un grad mai mic sau mai mare, şi nu era deloc uşor să determini vechimea făcând abstracţie de legende.
― Descompunerea carbonului-14 în trunchiul copacilor, spuse Bliss.
― Desigur, dragă, spuse Pelorat, dar pentru aşa ceva era nevoie de acceptul lumilor respective, iar acest lucru nu se obţinea niciodată. Nici o lume nu dorea ca declaraţia exagerată asupra vârstei sale să fie pulverizată, iar Imperiul nu era atunci în măsură să se certe cu localnicii într-o problemă atât de neînsemnată. Avea alte lucruri pe cap. Tot ceea ce a putut face Yariff a fost să se folosească de lumile vechi de cel mult două mii de ani, a căror colonizare fusese înregistrată precis. Nu erau decât câteva, distribuite pe o suprafaţă aproximativ sferică, cu centrul relativ aproape de Trantor, capitala Imperiului. Deoarece de acolo porniseră expediţiile de colonizare ale acelor lumi. Asta, desigur, era o altă problemă. Pământul nu fusese singurul punct de plecare în colonizarea lumilor. Pe măsură ce a trecut timpul, lumile mai vechi au trimis Coloni pe cont propriu. Trantor colonizase o mulţime de planete. Yariff a fost, foarte pe nedrept, batjocorit şi ridiculizat, iar reputaţia profesională i-a fost distrusă.
Trevize spuse:
― Am înţeles cum stau lucrurile, Janov... Dr. Deniador, deci nu-mi puteţi oferi nici cea mai slabă rază de speranţă? Există vreo altă lume unde ar fi posibil să obţin informaţii privind Pământul?
Deniador se cufundă o vreme în gânduri. Spuse în cele din urmă, alegându-şi cu grijă cuvintele:
― Păi... ei bine, ca Sceptic trebuie să vă spun că eu nu sunt sigur că Pământul există, sau că a existat vreodată. Totuşi...
Tăcu din nou.
Într-un târziu, Bliss spuse:
― Cred că v-aţi gândit la ceva care ar putea fi important, Doctore.
― Important? Mă îndoiesc, spuse Deniador. Poate amuzant, totuşi. Pământul nu este singura planetă ale cărei coordonate reprezintă un mister. Mai sunt şi lumile primului grup de Coloni, Spaţienii. Unii le-au numit “lumile Spaţiene”; alţii le numesc “Lumile Interzise”. Al doilea nume este cel mai răspândit. Când se aflau la apogeul civilizaţiei lor, spun legendele, Spaţienii aveau o durată de viaţă care ajungea până la câteva secole, şi refuzau să-i primească în lumile lor pe strămoşii noştri, cei cu viaţă scurtă. După ce i-am învins, situaţia s-a inversat. Noi am refuzat să mai ţinem legătura cu ei, şi i-am lăsat să se descurce singuri, interzicând navelor şi Comercianţilor noştri să îi mai contacteze. În consecinţă, acele lumi au devenit Lumile Interzise. Eram siguri, aşa spun legendele, că Cel Care Pedepseşte îi va distruge şi fără intervenţia noastră; se pare că aşa a şi făcut. Din câte ştim noi, nici un Spaţian nu a mai apărut în Galaxie, de multe milenii.
― Credeţi că Spaţienii ştiu ceva despre Pământ? întrebă Trevize.
― Aşa e de presupus, din moment ce lumile lor erau mai vechi decât oricare dintre lumile noastre. Însă nu cred să mai existe Spaţieni.
― Chiar şi aşa, lumile lor există şi ar putea avea documente.
― Dar puteţi găsi acele lumi?
Pe Trevize îl cuprinse exasperarea:
― Vreţi să spuneţi că cheia spre Pământ, a cărui localizare este necunoscută, poate fi găsită pe lumile Spaţiene, a căror poziţie este de asemeni necunoscută?
Deniador înălţă din umeri:
― De douăzeci de mii de ani nu am mai avut de-a face cu ei. Nu ne-am mai gândit la ei. Ca şi Pământul, au dispărut în ceaţa istoriei.
― Pe câte lumi trăiau Spaţienii?
― Legendele vorbesc de cincizeci... un număr suspect de rotund. Probabil că erau mult mai puţine.
― Şi nu cunoaşteţi poziţia nici măcar a uneia din cele cincizeci?
― Ei bine, stau acum şi mă întreb...
― Ce anume?
― Întrucât istoria primitivă este hobby-ul meu, ca şi al Doctorului Pelorat, am cercetat din când în când vechile documente, căutând ceva care s-ar putea referi la vremurile de demult; ceva mai credibil decât nişte simple legende. Anul trecut am dat peste jurnalul de bord al unei nave vechi, înregistrările erau aproape indescifrabile, şi datau din vremurile străvechi, pe când lumea noastră nu era cunoscută sub numele de Comporellon. Se folosea numele de “Planeta lui Baley” care, după mine, poate fi o formă chiar mai veche decât “Lumea lui Benbally” din legendele noastre.
― Aţi publicat? întrebă entuziasmat Pelorat.
― Nu, spuse Deniador. Nu plonjez decât după ce mă asigur că există apă în piscină, după cum spune vechea zicală. Vedeţi dumneavoastră, înregistrarea spune că şeful acestei nave a vizitat o lume Spaţiană şi a luat cu el o femeie de acolo.
― Dar spuneaţi că Spaţienii nu permiteau altora să-i viziteze, interveni Bliss.
― Exact, şi acesta este motivul pentru care nu public materialul. Sună incredibil. Avem câteva basme care se referă la Spaţieni şi la conflictul lor cu Colonii ― strămoşii noştri... Astfel de basme există nu numai pe Comporellon ci şi pe multe alte lumi, în diverse variante, dar toate spun acelaşi lucru: cele două grupuri, Spaţienii şi Colonii, nu s-au amestecat. Nu existau contacte sociale, cu atât mai puţin sexuale, şi cu toate acestea căpitanul Colon şi femeia Spaţiană s-au legat unul de altul prin firele iubirii. Este atât de incredibil încât nu văd nici o şansă ca această poveste să fie acceptată decât, în cel mai bun caz, ca piesă de ficţiune.
Trevize spuse dezamăgit:
― Asta-i tot?
― Nu, Domnule Consilier, mai este încă ceva. În rămăşiţele jurnalului de bord am dat peste nişte numere care ar putea reprezenta coordonate spaţiale. Dacă ar fi coordonate ― şi repet, pentru că onoarea mea de Sceptic mă obligă, ar putea să nu fie ― atunci, intuiţia mă face să trag concluzia că reprezintă coordonatele a trei dintre lumile Spaţiene. Una dintre ele ar putea fi lumea Spaţiană pe care s-a născut iubita căpitanului.
― Chiar dacă povestea este ficţiune, coordonatele ar putea fi reale? întrebă Trevize.
― S-ar putea, făcu Deniador. Vă voi da numerele, şi sunteţi liberi să le folosiţi; dar s-ar putea să nu ajungeţi nicăieri... Şi totuşi, mi-a venit o idee amuzantă.
Zâmbetul lui vioi îşi făcu din nou apariţia.
― Care anume? spuse Trevize.
― Ce-ar fi dacă una dintre acele grupe de coordonate defineşte chiar poziţia Pământului?
27
Soarele Comporellon-ului, de un portocaliu limpede, apărea mai mare decât soarele Terminus-ului, dar era jos pe cer şi oferea căldură puţină. Vântul, din fericire slab, atingea obrajii lui Trevize cu degete de gheaţă.
