Ea se gândi puţin, frecându-şi în doară coapsa dreaptă. Apoi spuse:
― Cred că ai dreptate. Urăsc gândul, dar... cred că ai dreptate.
― Şi nu trebuie să te temi că n-am să mă întorc, spuse Trevize. Nu sunt atât de prost încât să uit ce mă aşteaptă aici.
Ea îi zâmbi, îi atinse cu gingăşie obrazul şi spuse, privindu-l în ochi:
― A fost plăcut, iubitule?
― Mai mult decât plăcut, draga mea.
― Şi totuşi, tu aparţii Fundaţiei. Un bărbat în floarea tinereţii, de pe Terminus.
Probabil că eşti obişnuit cu tot felul de femei, de toate calităţile...
― N-am întâlnit nici o femeie ― nici măcar una ― care să semene chiar de departe cu tine, spuse Trevize.
Şi spunea adevărul.
Lizalor gânguri, flatată:
― Bine, dacă spui tu. Totuşi, năravurile dispar greu, şi nu cred că aş putea avea încredere în cuvântul unui bărbat fără a-mi lua măsuri de siguranţă. Este de presupus că
tu şi prietenul tău, Pelorat, puteţi pleca în misiune, după ce îmi povestiţi despre ea şi după
ce o voi aproba, dar am să o ţin aici pe tânără. Va fi bine tratată, nu vă faceţi nici o grijă.
Dr. Pelorat îi va duce dorul, şi va avea grijă să vă întoarceţi des pe Comporellon.
― Dar, Lizalor, este imposibil.
― Serios?
Bănuiala se strecură imediat în ochii ei:
― De ce imposibil? La ce-ţi trebuie femeia?
― Nu pentru sex. Ţi-am spus-o, şi am fost sincer. Ea îi aparţine lui Pelorat, iar pe mine nu mă interesează deloc. În plus, sunt sigur că s-ar rupe în două dacă ar încerca să
facă ceea ce tu ai reuşit cu atât de mult succes.
Lizalor aproape că surâse, însă îşi reprimă pornirea şi spuse pe un ton aspru:
― Şi atunci, ce te interesează pe tine dacă ea rămâne pe Comporellon?
― Pentru că este de o importanţă esenţială pentru misiunea noastră. Iată pentru ce trebuie să meargă cu noi.
― Bine. Deci, care este misiunea ta? A sosit momentul să-mi spui.
Trevize ezită puţin. Trebuia să spună adevărul. Nu îi venea în minte nici o minciună
mai eficace decât adevărul.
― Ascultă, spuse el. Comporellon este o lume veche, poate chiar dintre cele mai vechi, dar nu cea mai veche. Nu aici îşi are originea viaţa umană. Primii oameni au ajuns aici venind de pe o altă planetă, şi poate că nici pe acea planetă nu a apărut pentru prima oară
viaţa umană, ci pe alta, mai veche. Totuşi, această succesiune inversă în timp trebuie să se oprească undeva, la prima lume, lumea pe care s-a născut omenirea. Caut Pământul.
Schimbarea care se produse deodată în Mitza Lizalor îl lăsă perplex: femeia holbă
ochii, începu să respire sacadat, şi toţi muşchii i se crispară. Stătea în continuare la orizontală. Împinse braţele în sus, vertical, încrucişând primele două degete de la fiecare mână.
― Tu ai spus, şopti ea răguşită.
23
După aceea, nu mai spuse nimic; nu îi aruncă nici o privire. Braţele coborâră încet, picioarele lunecară pe marginea patului; se ridică în capul oaselor, cu spatele la el. Trevize rămăsese locului, împietrit.
Îşi aminti de Munn Li Compor, care îi spusese despre fraţii săi Comporellieni: "Sunt foarte superstiţioşi. De fiecare dată când este pomenit cuvântul acesta, ridică in sus ambele mâini şi încrucişează primele două degete de la fiecare mână, pentru a îndepărta blestemul."
Însă îşi amintise prea târziu.
― Cum ar fi trebuit să spun, Mitza? murmură el.
Ea dădu uşor din cap, se ridică, se îndreptă spre o uşă, şi trecu pragul. Închise uşa în urma ei. După o clipă, se auzi curgând apa.
Nu putea decât să aştepte, gol, lipsit de demnitate, întrebându-se dacă să meargă
după ea să facă duş împreună; apoi îşi spuse că mai bine nu. Şi pentru că, într-un fel, avu împresia că i se refuză duşul, simţi o acută nevoie de a face duş.