― Adică, dacă este partenera mea de sex?

Hiroko roşi:

― Te rog, vorbeşte politicos, dar da, la plăcerea intimă mă refeream.

― Nu, este compania învăţatului meu prieten.

― Dar tu eşti mai tânăr şi mai arătos.

― Ei bine, îţi mulţumesc pentru aprecieri, dar nu asta este şi părerea lui Bliss. Îl place pe Dr. Pelorat mult mai mult decât pe mine.

― Surprinsă sunt. Şi nu o împarte cu tine?

― Nu l-am întrebat dacă ar fi dispus, dar sunt sigur că nu. Şi nici eu nu aş vrea să o facă.

Hiroko încuviinţă cu un semn al capului, în semn că înţelegea:

― Ştiu. Este fundamentul ei.

― Fundamentul ei?

― Ştii. Ăsta.

Şi îşi dădu o palmă peste graţiosul fund.

― Aha, acela! Te înţeleg. Da, Bliss este generos proporţionată în partea pelviană.

Făcu un gest cu ambele mâini, sugerând nişte forme rotunde, ample, şi îi făcu cu ochiul. (Hiroko râse.)

― Oricum, spuse el, o grămadă de bărbaţi apreciază generozitatea formelor în acea parte a corpului.

― Aşa ceva nu pot crede. Cu siguranţă, ar fi lăcomie să îţi doreşti un exces pentru ceea ce, în cantitate moderată, ar fi plăcut. M-ai aprecia mai mult dacă aş avea sâni masivi care să îmi atârne, cu sfârcurile îndreptate spre degetele picioarelor? Văzut-am astfel de sâni, şi totuşi nu am văzut bărbaţii strânşi în jurul lor. Bietele femei lovite de aiastă ruşine sunt obligate să îşi acopere monstruozităţile... aşa cum face şi Doamna Bliss.

― Nici pe mine nu m-ar atrage o astfel de supradimensionare, deşi sunt sigur că Bliss nu îşi acoperă sânii pentru că ar avea vreo imperfecţiune.

― Deci nu îţi displac faţa mea, sau formele mele?

― Ar trebui să fiu nebun. Eşti superbă.

― Şi cum faci să obţii plăceri pe nava ta atunci când zburaţi de pe o lume pe alta... Doamna Bliss interzisă fiindu-ţi?

― Nu fac nimic, Hiroko. Nu am nimic de făcut. Din când în când mă gândesc la astfel de plăceri, dar mă trezesc cu nişte stări antipatice. Cel care călătoreşte prin spaţiu ştie foarte bine că trebuie să se descurce şi fără. Ne consolăm gândindu-ne că vom avea alte ocazii.

― Dacă este disconfort, cum poate fi înlăturat?

― Ca să fiu sincer, trăiesc o jenă mult mai mare, de când ai început să discuţi despre acest subiect. Nu cred că ar fi politicos din partea mea să-ţi sugerez cum ar putea fi înlăturat.

― Ar fi nepoliteţe dacă aş încerca eu să sugerez o cale?

― Depinde în întregime de natura sugestiei.

― Sugerez că plăcut ar fi să ne procurăm plăcere unul altuia.

― Pentru asta m-ai adus aici, Hiroko?

Hiroko spuse, cu un zâmbet agreabil:

― Da, Ar fi în acelaşi timp datoria mea de gazdă, şi, de asemenea, o dorinţă.

― Dacă aşa stau lucrurile, recunosc că este şi dorinţa mea. De fapt, mi-aş dori foarte mult să îţi fac această plăcere. Ar fi... ăăh... fain să-ţi ofer această plăcere.

CAPITOLUL 18

Festivalul muzicii

78

SALA DE MESE în care luaseră micul dejun se folosea şi pentru prânz. Era plină de Alfani, şi împreună cu ei se aflau Trevize şi Pelorat, admişi cu foarte multă bucurie. Bliss şi Fallom mâncară separat, mai mult sau mai puţin izolate, într-o mică anexă.

Erau mai multe varietăţi de peşte, împreună cu o supă în care se aflau bucăţi din ceva care semăna cu ied fiert. Bucăţi mari de pâine pentru a fi tăiate în felii, unt şi gem pentru întins pe pâine. După aceea veni salata, cu frunze mari şi răsfirate. Era de notat absenţa oricărui desert, deşi sucurile de fructe treceau dintr-o mână în alta, în ulcioare aparent inepuizabile. Ambii bărbaţi din Fundaţie erau obligaţi la cumpătare, după bogatul mic dejun. Dar ceilalţi păreau să mănânce cu poftă.

― Cum fac de nu se îngraşă? se miră în şoaptă Pelorat.

Trevize ridică din umeri:

― Multă muncă fizică, probabil.

Era evident că această societate nu punea mare preţ pe etichetă în timpul meselor. Era un amestec de strigăte, râsete, bufnituri în masă cu căni groase şi incasabile... Femeile erau la fel de zgomotoase şi de vorbăreţe, dar aveau vocea mai ascuţită.

Pelorat se strâmbă, dar Trevize, care acum (cel puţin, pentru o vreme) nu mai avea nici urmă din jena pe care i-o mărturisise lui Hiroko, se simţea relaxat şi bine dispus.

― De fapt, spuse el, există şi o latură bună. Aceşti oameni par să se bucure de viaţă şi au puţine griji, în caz că au. Nu se ocupă decât de vreme, iar hrana este incredibil de abundentă. Trăiesc într-o epocă de aur fără sfârşit.

Trebuise să strige pentru a se face auzit. Pelorat strigă la rândul său:

― Dar este atâta gălăgie!

― Ei sunt obişnuiţi.

― Nu-mi dau seama cum se pot înţelege unul pe altul, în hărmălaia asta.

Firesc, se simţeau derutaţi. Pronunţia ciudată, gramatica arhaică şi ordinea cuvintelor în limba Alfană îi împiedica să înţeleagă ceva, la acest nivel sonor. Pentru ei, era ca şi cum ascultau sunetele dintr-o grădină zoologică aflată în delir.

De-abia după prânz se întâlniră cu Bliss într-o căsuţă mică, pe care Trevize o găsi deloc diferită de locuinţa lui Hiroko, şi care le fusese repartizată ca locuinţă temporară. Fallom se afla în a doua cameră, extrem de mulţumită că, în sfârşit, putea rămâne singură ― cel puţin aşa spunea Bliss. Încerca să tragă un pui de somn.

Pelorat privi deschiderea din perete care ţinea loc de uşă, şi spuse, mirat:

― Aici este foarte putină intimitate. Cum se poate vorbi liber?