― Te asigur, spuse Trevize, că după ce vom trage bariera de pânză peste uşă, nu vom fi deranjaţi. Pânza face această locuinţă impenetrabilă, prin forţa convenţiilor sociale.

Pelorat privi ferestrele înalte, deschise:

― Putem fi auziţi.

― Nu este neapărat necesar să strigăm. Alfanii nu vor trage cu urechea. Chiar şi atunci când se aflau dincolo de ferestrele sălii de mese, când am luat micul dejun, păstrau o distanţă respectuoasă.

Bliss zâmbi:

― Ai învăţat atât de multe despre obiceiurile Alfane în timpul pe care l-ai petrecut cu micuţa şi simpatica Hiroko, şi ai căpătat o atât de mare încredere în respectul lor pentru intimitate! Ce s-a întâmplat?

― Dacă ai remarcat că neuronii mei au suferit o schimbare în bine, spuse Trevize, şi poţi ghici motivul, te rog să-mi laşi mintea în pace.

― Gaia nu se va atinge de mintea ta în nici o împrejurare, cu excepţia celor în care te afli în pericol de moarte, şi ştii foarte bine de ce. Totuşi, nu sunt oarbă. Pot simţi ce s-a întâmplat, de la un kilometru depărtare. Acesta este obiceiul tău invariabil în călătoriile spaţiale, dragul meu prieten? Se pare că eşti erotomaniac.

― Erotomaniac? Haide, Bliss. De două ori în toată călătoria. De două ori!

― Nu am fost decât pe două lumi pe care să se afle femele umane funcţionale. Două din două, şi pe fiecare nu am stat decât câteva ore.

― Îţi dai seama că pe Comporellon nu avusesem de ales.

― Într-adevăr. Îmi aduc aminte cum arăta.

Câteva momente, Bliss se scutură de râs. Apoi reluă:

― Totuşi, nu cred că Hiroko te-a ţinut, neajutorat, în strânsoarea ei puternică, sau că şi-a impus voinţa irezistibilă asupra corpului tău care, se zbătea să scape.

― Bineînţeles că nu. Am fost perfect de acord. Totuşi, trebuie să recunosc că sugestia a venit din partea ei.

Pelorat spuse, cu o urmă de invidie în voce:

― Aşa ţi se întâmplă mereu, Golan?

― Desigur, Pel, spuse Bliss. Femeile sunt irezistibil atrase de el.

― Mi-aş dori eu, spuse Trevize, dar nu este aşa. Şi, de fapt, chiar mă bucur... am alte lucruri de făcut în viaţă. Totuşi, în cazul acesta am fost irezistibil. La urma urmelor, Hiroko şi ceilalţi văd pentru prima oară oameni veniţi de pe o altă lume. Avea convingerea ― excitantă pentru ea ― că aş fi diferit de ceilalţi Alfani, fie anatomic, fie din punct de vedere al tehnicii. Cel puţin, aşa am tras eu concluzia, din câteva remarci întâmplătoare. Sărmana! Mă tem că a fost dezamăgită.

― Serios? făcu Bliss. Dar tu?

― Nu, spuse Trevize. Eu am fost pe multe lumi, şi am avut o grămadă de experienţe. Am descoperit că oamenii sunt oameni şi sex-ul este sex, oriunde te-ai duce. Dacă există diferenţe notabile, acestea sunt atât triviale cât şi dezagreabile. Ce ciudăţenii am întâlnit în viaţa mea! Îmi aduc aminte de o tânără care nu era bună de nimic dacă nu punea muzica să cânte tare, muzică alcătuită din sunete stridente şi disperate. Aşa că ea punea muzica, şi atunci eu nu mai eram bun de nimic. Te asigur... sunt mulţumit când dau peste vechile şi bunele metode.

― Vorbind de muzică, spuse Bliss, după cină suntem invitaţi la o serată muzicală. O serbare oficială, după toate aparenţele, ţinută în cinstea noastră. Bănuiesc că Alfanii sunt foarte mândri de muzica lor.

Trevize făcu o grimasă:

― Mândria lor nu poate face muzica să sune mai bine în urechile noastre.

― Lasă-mă să termin, spuse Bliss. Bănuiesc că mândria lor se datorează faptului că ştiu să cânte perfect la instrumente foarte arhaice. Foarte arhaice. Am putea obţine astfel ceva informaţii despre Pământ.

Trevize ridică sprâncenele:

― Iată o idee interesantă. Iar asta îmi aminteşte că amândoi aţi putea avea deja nişte informaţii. Janov, te-ai întâlnit cu acest Monolee de care ne-a povestit Hiroko?

― Da, spuse Pelorat. Am stat cu el trei ore, şi Hiroko nu a exagerat deloc. A ţinut practic un monolog, iar atunci când m-am ridicat pentru a pleca la dejun, s-a agăţat de mine şi nu m-a lăsat să plec până nu i-am promis că mă voi întoarce, pentru a-l asculta. Asta pentru că mai are multe de spus.

― Şi a zis ceva interesant?

― Ei bine, şi el ― ca toţi ceilalţi ― a insistat că Pământul este în întregime şi mortal radioactiv; că strămoşii Alfanilor au plecat ultimii, altfel ar fi murit... Şi, Golan, era atât de convingător, încât nu pot să nu îl cred. Sunt convins că Pământul este mort, şi că întreaga noastră căutare este, în final, inutilă.

79

Trevize se lăsă pe spate în scaun, fixându-l pe Pelorat, care stătea pe un pătuţ îngust. Bliss, ridicându-se de lângă Pelorat, unde stătuse până atunci, îi privea, când pe unul, când pe celalalt.

În cele din urmă, Trevize spuse:

― Lasă-mă pe mine să judec cât de utilă este căutarea noastră, Janov. Spune-mi ce ţi-a povestit bătrânul ăla vorbăreţ... pe scurt, desigur.

― Mi-am notat ceea ce mi-a spus Monolee, spuse Pelorat. Asta m-a ajutat să-mi consolidez rolul de erudit, dar acum nu am nevoie de însemnări. Discursul lui a fost foarte dezlânat. Fiecare lucru pe care îl spunea îi amintea de altceva, dar desigur, eu mi-am petrecut viaţa încercând să organizez informaţiile în căutarea celor relevante, aşa că la mine, este a doua natură capacitatea de a condensa un discurs lung şi incoerent...

― În ceva la fel de lung şi incoerent? îl întrerupse cu blândeţe Trevize. Treci la subiect, dragă Janov.

Pelorat îşi drese glasul, stânjenit:

― Da, desigur, bătrâne. Am să încerc să scot un rezumat coerent şi cronologic. Pământul a fost casa iniţială a omenirii şi a milioane de specii de plante şi animale. A fost aşa timp de nenumăraţi ani, până când a fost inventat zborul hiperspaţial. Atunci au fost fondate lumile Spaţiene. Ele s-au rupt de Pământ, şi-au dezvoltat propriile culturi, şi au ajuns să dispreţuiască şi să oprime planeta mamă. După două secole în care a răbdat această situaţie, Pământul a reuşit să-şi recâştige libertatea, deşi Monolee nu a explicat modul concret în care s-a făcut acest lucru. Iar eu nu am îndrăznit să pun întrebări, chiar dacă mi-ar fi dat ocazia să îl întrerup ― ceea ce nu s-a întâmplat ― de teamă să nu devieze cu discuţia pe alte căi. A menţionat un erou legendar, pe nume Elijah Baley. Dar oamenii au obiceiul de a atribui unui singur personaj realizările unei întregi generaţii, şi Baley se pare că nu a fost ocolit de această regulă, aşa încât nu mi s-a părut util să...

― Da, Pel dragă, înţelegem, spuse Bliss.

Pelorat se opri din nou în mijlocul frazei şi stătu puţin să îşi aducă aminte unde rămăsese:

― Desigur. Scuze. Pământul a iniţiat un al doilea val de colonizări, fondând în acest fel multe noi lumi. Noul grup de Coloni s-a dovedit mai viguros decât Spaţienii, i-a depăşit, i-a înfrânt, şi le-a supravieţuit, fondând în cele din urmă Imperiul Galactic! În cursul războaielor dintre Coloni şi Spaţieni ― nu, nu războaie, pentru că el a folosit cuvântul “conflicte”, cu foarte mare precauţie ― Pământul a devenit radioactiv.

Trevize spuse, vizibil iritat:

― Este ridicol, Janov. Cum poate o lume să devină radioactivă? Fiecare lume este foarte puţin ― sau puţin ― radioactivă încă de la începutul formării sale, dar acea radioactivitate scade încetul cu încetul. Nu devine radioactivă.

Pelorat ridică din umeri:

― Am repetat şi eu ceea ce mi-a spus el. Iar el mi-a repetat mie ceea ce auzise, de la cineva care îi repetase ceea ce auzise, şi aşa mai departe. Este folclor, repetat din generaţie în generaţie, şi cine ştie ce distorsiuni intervin la fiecare repovestire.

― Înţeleg, dar nu există cărţi, documente, vechi povestiri care au îngheţat istoria la un moment anterior şi care să ne ofere ceva mai precis decât povestea asta?

― Am reuşit să pun această întrebare, şi răspunsul a fost: Nu. A amintit vag că au existat, odinioară, cărţi care vorbeau despre acest lucru, dar că s-au pierdut de mult. Însă ceea ce ne spune el este exact ceea ce se spunea şi în acele cărţi.

― Da, însă mult denaturat. Mereu aceeaşi poveste. În oricare lume mergem, documentele referitoare la Pământ au dispărut, într-un fel sau altul... Bun, şi cum a devenit Pământul radioactiv?

― Nu a dat detalii. Nu a spus decât că Spaţienii sunt răspunzători pentru acest lucru, dar apoi am tras concluzia că Spaţienii erau demonii pe seama cărora Pământenii puneau toate nenorocirile lor. Radioactivitatea...

Aici fu întrerupt de o voce clară: