ce Bander i-l golise, şi era, într-adevăr, complet descărcat. Însă robotul ţinea în mână biciul neuronic. Pe acesta nu îl verificase.
Dacă biciul conţinea chiar o infimă cantitate de energie, va fi suficientă pentru stimularea nervilor durerii, iar ceea ce va simţi Trevize va face ca strânsoarea robotului să
pară, prin comparaţie, o uşoară mângâiere plină de afecţiune.
La Academia Navală, fusese obligat să suporte un şfichi neuronic, ca toţi cadeţii de altfel. Aşa, ca să afle ce senzaţie produce. Nu avea chef să afle încă o dată.
Robotul apăsă şi, preţ de o clipă, Trevize se încorda pentru a primi durerea... apoi se relaxa încet. Biciul fusese şi el complet descărcat.
Robotul îl fixă cu privirea pe Trevize, apoi aruncă ambele arme, în lateral.
― Cum au fost descărcate de energie aceste arme? întrebă el. Dacă nu sunt de folos, pentru ce le mai porţi?
― Sunt obişnuit cu greutatea lor, spuse Trevize, şi le port chiar dacă sunt descărcate.
― Este ilogic, spuse robotul. Sunteţi arestaţi cu toţii. Veţi fi reţinuţi pentru interogatorii suplimentare, şi, dacă decid Stăpânii, veţi fi apoi dezactivaţi. Cum se deschide nava aceasta? Trebuie să o cercetăm.
― Nu-ţi va folosi la nimic, spuse Trevize. N-ai să înţelegi nimic din ea.
― Dacă nu eu, atunci Stăpânii vor înţelege.
― Nici ei nu vor înţelege.
― Atunci le vei explica tu.
― Nu am s-o fac.
― Atunci vei fi dezactivat.
― Dezactivarea mea nu vă va oferi nici o explicaţie, şi cred că oricum voi fi dezactivat, chiar dacă le explic.
― Ţine-o tot aşa, murmură Bliss. Încep să desluşesc cum îi funcţionează creierul.
Robotul nu o luă în seamă pe Bliss. (Avusese ea grijă de asta? gândi Trevize şi speră
din toată inima că, într-adevăr, avusese grijă.)
Concentrat în continuare asupra lui Trevize, robotul spuse:
― Dacă ne faci greutăţi, atunci te vom dezactiva parţial. Îţi vom provoca stricăciuni, şi atunci ne vei spune ceea ce dorim sa aflăm.
Pelorat sări deodată, cu un strigăt aproape sugrumat:
― Stai, nu poţi face aşa ceva... Gardian, nu poţi face aşa ceva.
― Am instrucţiuni foarte detaliate, spuse calm robotul. Pot face asta. Desigur, voi face minimum de stricăciuni, doar atât cât este necesar pentru a obţine informaţii.
― Ba nu poţi. Absolut deloc. Eu sunt Străin, la fel ca şi cei doi colegi ai mei. Dar acest copil, spuse el privind spre Fallom, este Solarian. El îţi va spune ce să faci, iar tu trebuie să
îl asculţi.
Fallom îl privi pe Pelorat cu ochi deschişi, dar aparent goi.
Bliss dădu puternic din cap, dar Pelorat o privi fără a da vreun semn că înţelege.
Ochii robotului se opriră scurt asupra lui Fallom. Apoi spuse:
― Copilul nu prezintă nici o importanţă. Nu are lobi-transductori.
― Nu are lobi-transductori suficient dezvoltaţi, spuse Pelorat respirând cu greutate, dar îi va avea, cu timpul. Este un copil Solarian.
― Este un copil, dar dacă nu are lobi-transductori complet dezvoltaţi, nu este Solarian. Nu sunt obligat să îi ascult ordinele sau să îl feresc de rele.
― Dar este urmaşul Stăpânului Bander.
― Serios? Cum ai aflat acest lucru?
Pelorat se bâlbâi, aşa cum făcea uneori când punea prea mult suflet:
― Ce... ce alt copil ar exista pe această moşie?
― De unde ştii că nu mai sunt şi alţi copii?
― Ai mai văzut tu vreunul?
― Eu pun întrebările.
În acest moment, atenţia robotului se îndreptă asupra colegului său, care îi atinsese braţul. Cei doi roboţi trimişi în locuinţă se întorceau într-o fugă rapidă care, fără îndoială, prezenta o anumită neuniformitate.