Nu era de mirare. Chiar dacă aparatul era capabil să se menţină în stare de funcţionare timp de mii de ani într-o atmosferă rarefiată, şi era rezistent la vaporii de apă, rămânea totuşi problema sursei de alimentare. Energia, în orice formă ar fi fost stocată, se pierdea pe diferite căi, odată cu trecerea timpului. Fenomenul nu putea fi oprit. Acesta era încă un aspect al legii a doua a termodinamicii, atotcuprinzătoare, irezistibilă.
Pelorat era în spatele lui:
― Golan?
― Da.
― Am aici o video-carte...
― Ce fel?
― Cred că este o istorie a zborului spaţial.
― Perfect... dar nu ne va fi de nici un folos dacă nu putem face proiectorul să funcţioneze.
Strânse pumnii, frustrat.
― Putem duce filmul pe navă, spuse Pelorat.
― Nu ştiu cum îl putem adapta la proiectorul nostru. Nu s-ar potrivi, iar sistemul nostru de scanare este cu siguranţă incompatibil cu sistemul pe care l-au folosit ei.
― Dar chiar sunt necesare toate astea, Golan? Dacă am...
― Sunt necesare, Janov. Acum nu mă mai întrerupe. Încerc să mă hotărăsc ce trebuie să facem. Aş putea alimenta eu proiectorul. Poate că nici nu are nevoie de altceva.
― De unde faci rost de energie?
― Păi...
Trevize îşi scoase armele, le privi scurt, apoi puse blasterul înapoi în holster. Desfăcu biciul neuronic, şi verifică nivelul energiei. Era la maxim.
Se aplecă la podea şi găsi spatele proiectorului (considera în continuare că era un proiector), împingându-l înainte. Acesta se deplasă puţin. Trevize studie să vadă ce s-ar putea face.
Unul dintre cabluri trebuia să fie cablul de alimentare, şi, mai mult ca sigur, era acela care venea din perete. Nu se vedea vreo priză sau vreun conector. (Cum să te descurci cu o cultură veche şi străină, unde lucrurile cele mai simple, cunoscute de toată lumea, erau de nerecunoscut pentru alţii?)
Trase încet de cablu, apoi mai tare. Îl răsuci într-un sens, apoi în celălalt. Apăsă peretele în vecinătatea cablului, şi cablul în vecinătatea peretelui. Îşi îndreptă atenţia, în măsura în care era posibil, spre partea din spate a aparatului, pe jumătate ascunsă, dar nici aşa nu obţinu vreun rezultat.
Puse o mână pe podea pentru a se ridica şi, ridicându-se, cablul veni cu el. Nu avea nici cea mai vagă idee cum făcuse de se desprinsese cablul.
Nu părea rupt sau smuls. Capătul era foarte neted, şi lăsase în urmă, în perete, o porţiune mică şi cu formă regulata, acolo unde fusese prins.
Pelorat spuse încet:
― Golan, ai putea să...
Trevize făcu un gest categoric cu mâna:
― Nu acum, Janov. Te rog!
Remarcă deodată crusta verde care îi acoperea pliurile de la mănuşa stângă. Probabil că, atunci când căutase cu mâna în spatele proiectorului, se frecase de nişte muşchi, şi acesta se desprinsese. Mănuşa era uşor umedă, dar se uscă imediat. Pata verde deveni maronie.
Îşi îndreptă atenţia spre cablu, cercetând cu minuţiozitate capătul desprins din perete. Acolo se aflau două găuri, în care puteau intra fire.
Se aşeză din nou pe podea, şi deschise compartimentul energetic al biciului neuronic. Cu grijă, depolariză unul dintre fire şi îi scoase capătul în afară. Apoi, încet şi cu delicateţe, îl introduse într-unul din orificiile cablului de alimentare, împingându-l până la maximum. Când încercă să îl scoată din nou afară trăgând uşor, acesta nu cedă, ca şi cum fusese bine prins. Îşi stăpâni tentaţia de a-l trage afară cu forţa. Depolariză şi celălalt fir, împingându-l în celălalt orificiu. Era de presupus că astfel se va închide circuitul, şi va alimenta proiectorul cu energie.
― Janov, spuse el, tu ai avut de-a face cu video-carţi de toate felurile. Vezi dacă nu cumva poţi să introduci cartea aia în video-proiector.
― Chiar este necesar să...
― Te rog, Janov, încetează să mai pui întrebări inutile. Nu avem prea mult timp la dispoziţie, din cauza căldurii. Nu am de gând să aştept încă o noapte pentru a ne putea întoarce din nou în această clădire, după ce se va răci.
― Aşa ar trebui să intre, spuse Janov, dar...
― Bun, spuse Trevize, dacă este o istorie a zborului spaţial, atunci va trebui să înceapă cu Pământul. Să vedem acum dacă aparatul ăsta funcţionează.
Pelorat, un pic nervos, introduse video-cartea în compartimentul care nu putea avea altă destinaţie, apoi începu să studieze semnele de pe diferitele taste, căutând o indicaţie oarecare.
Trevize, în aşteptare, începu să vorbească cu voce joasă, în parte pentru a-şi potoli propria emoţie:
― Bănuiesc că trebuie să existe roboţi pe lumea asta ― ici şi colo ― într-o stare destul de bună, după toate probabilităţile, strălucind în atmosfera rarefiată. Necazul este că şi surselelor de alimentare trebuie să se fi descărcat de multă vreme, şi chiar dacă ar fi realimentaţi, nu ştiu ce s-a întâmplat cu creierele lor. Pârghiile şi angrenajele ar putea rezista mileniilor, dar ce s-o fi întâmplat cu microcontactele şi elementele subatomice pe care le aveau în creier? Cu siguranţa că s-au deteriorat, şi chiar dacă nu s-au deteriorat, ce-ar putea să ştie ei despre Pământ? Ce-ar putea...
― Proiectorul funcţionează, bătrâne, spuse Pelorat. Uite aici...
Proiectorul începu să pâlpâie, în penumbră. Strălucirea era vagă, dar Trevize mări uşor puterea eliberată de biciul neuronic, şi ecranul deveni mai strălucitor. Aerul rarefiat din jur lăsa zonele din afara razelor de soare într-o relativă penumbră, astfel încât camera era întunecoasă, şi, prin contrast, ecranul părea mai strălucitor.
Continua să pâlpâie, traversat din când în când de umbre.
― Trebuie reglat, spuse Trevize.
