De-abia atunci dădu semnalul de intrare în navă. Primi cu satisfacţie şuierul şi curentul aerului care intră în camera de presurizare, odată cu deschiderea uşii interioare. Prospeţimea şi calităţile sale convective aveau să înlăture căldura costumului spaţial foarte repede. Să fi fost poate doar în imaginaţia lui, dar simţi imediat efectul de răcire. Reală sau nu, această senzaţie îi produse plăcere.
― Dezbracă-te de costum, Janov, şi lasă-l aici, în camera de presurizare, spuse Trevize.
― Dacă nu te superi, spuse Pelorat, înainte de orice altceva mi-aş dori să fac un duş.
― Nu ştiu dacă ai să-l poţi face chiar acum. Înainte de duş, şi înainte chiar să-ţi uşurezi vezica, bănuiesc că va trebui să stai de vorbă cu Bliss.
Bliss îi aştepta, bineînţeles, cu o expresie de îngrijorare întipărită pe faţă. În spatele ei, privind pe furiş, stătea Fallom, strângând-o puternic de braţul stâng.
― Ce s-a întâmplat? întrebă Bliss nerăbdătoare. Ce s-a întâmplat?
― Am luat măsuri contra infecţiei, spuse sec Trevize, şi acum voi porni radiaţia ultravioletă. Puneţi-vă ochelarii negri. Mai repede, vă rog.
Razele ultraviolete alăturându-se iluminării normale, Trevize îşi scoase unul câte unul veşmintele umede, şi le scutură, întorcându-le pe toate părţile.
― Simplă măsură de precauţie, spuse el. Fă şi tu la fel, Janov. Şi, Bliss, să ştii că va trebui să mă dezbrac până la piele. Dacă te deranjează treci în camera alăturată.
― Nu mă deranjează deloc, spuse Bliss. Cred că ştiu destul de bine cum arăţi, şi, cu siguranţă, nu vei veni cu vreo surpriză... Ce infecţie?
― Un nimic care, lăsat liber, spuse Trevize prefăcându-se indiferent, ar putea face mult rău omenirii, cred.
68
Totul se terminase. Lumina ultravioletă îşi îndeplinise misiunea. Oficial, conform complexei documentaţii filmate care însoţise Far Star, această radiaţie era destinată dezinfectării.
Trevize bănuia că cei din lumile în care tenul închis la culoare era la modă o foloseau pentru a se bronza. Însă ultravioletele, în orice scop ar fi fost folosite, erau dezinfectante.
Se înălţară din nou în spaţiu, şi Trevize manevră ca să ajungă cât mai aproape de soarele Melpomeniei, fără a strica însă confortul pasagerilor, rotind nava pentru a se asigura că întregul ei înveliş fusese scăldat în ultraviolete.
În final, recuperă cele două costume spaţiale părăsite în camera de presurizare, şi le examina până când se declară satisfăcut.
― Toate astea, spuse după aceea Bliss, pentru nişte muşchi. Nu asta ai spus că era, Trevize? Muşchi?
― I-am spus muşchi, făcu Trevize, pentru că semăna cu muşchiul. Însă nu sunt botanist. Tot ceea ce pot spune este că are o culoare verde intensă şi că probabil se mulţumeşte cu foarte puţină energie luminoasă.
― De ce foarte puţină?
― Muşchiul este sensibil la ultraviolete şi nu poate creşte sau supravieţui în lumina directă a soarelui! Sporii săi se află pretutindeni şi cresc în colţuri ascunse, în crăpăturile statuilor, pe părţile de jos ale suprafeţei clădirilor, hrănindu-se cu energia fotonilor reflectaţi, ori de câte ori au la dispoziţie o sursă de dioxid de carbon.
― Trag concluzia că, după părerea ta, este periculos, spuse Bliss.
― Este foarte posibil. Dacă ar fi intrat împreună cu noi câţiva spori, lipiţi de costume sau purtaţi de curenţi slabi de aer, ar fi găsit iluminaţie din belşug, fără ultraviolete. Ar fi găsit multă apă, şi o nesfârşită sursă de dioxid de carbon.
― Doar 0,03 procente din atmosfera noastră, spuse Bliss.
― Pentru ei este foarte mult... şi încă patru procente, din expiraţie. Ce s-ar fi întâmplat dacă sporii ar fi crescut în nările noastre, şi pe piele? Dacă ne-ar fi descompus şi distrus hrana? Dacă ar fi produs toxine ucigătoare? Chiar dacă am fi reuşit să-i omorâm, dar am fi lăsat fie şi câţiva spori în viaţă, ar fi fost suficienţi pentru ca, purtaţi pe o altă lume, să o infesteze. Şi de acolo puteau fi răspândiţi în alte părţi. Cine ştie ce nenorociri ar fi putut provoca?
Bliss dădu din cap:
― Pentru simplul fapt că este diferită, viaţa nu este neapărat periculoasă. Mereu eşti grăbit să ucizi.
― Aici a vorbit Gaia, spuse Trevize.
― Bineînţeles, dar sper să recunoşti că nu spune prostii. Muşchiul este adaptat condiţiilor acestei lumi. Foloseşte lumina în cantităţi mici, însă este ucis de lumina puternică; se foloseşte de infime emanaţii de dioxid de carbon, însă o cantitate mai mare l-ar putea distruge. Este posibil să nu poată supravieţui pe o altă lume în afară de Melpomenia.
― Şi ce, vroiai să-mi asum un asemenea risc? întrebă Trevize.
Bliss ridică din umeri:
― Foarte bine. Nu e cazul să intri în defensivă. Îţi înţeleg punctul de vedere. Fiind un Izolat, probabil că nu ai avut de ales.
Trevize ar fi răspuns, dar fu întrerupt de vocea clară, ascuţită, a lui Fallom, care vorbi pe limba ei. Trevize îl întrebă pe Pelorat:
― Ce spune?
― Fallom spune..., începu Pelorat.
Însă Fallom, ca şi cum îşi amintise un pic prea târziu că limbajul ei nu putea fi înţeles, începu din nou:
― Era şi Jemby acolo unde aţi fost voi?
Cuvintele fuseseră pronunţate cu grijă, şi Bliss radia de bucurie:
― Nu-i aşa că vorbeşte bine Galactica? După o perioadă de timp pe care o putem considera foarte mică.
Trevize spuse, coborând vocea:
― Încearcă să-i explici tu... dacă-i vorbesc eu, s-ar putea să nu iasă bine. Explică-i că nu am găsit roboţi pe această planetă, Bliss.
