― Am să-i explic eu, spuse Pelorat. Vino, Fallom.
O cuprinse pe Fallom cu braţul, de după umeri:
― Vino în camera noastră, şi îţi, voi da să citeşti altă carte.
― O carte? Despre Jemby?
― Nu chiar...
Usa se închise în urma lor.
― Ştii, spuse Trevize privind nemulţumit, ne pierdem timpul făcând pe dădaca cu copilul ăla.
― Ne pierdem timpul? Dar în ce fel afectează acest lucru căutarea Pământului, Trevize?... În nici un fel. Jucându-ne însă de-a dădaca, avem posibilitatea de a stabili nişte comunicaţii, de a alunga frica, de a oferi dragoste. Acestea nu înseamnă nimic?
― Iar vorbeşte Gaia.
― Da, spuse Bliss. Hai să analizăm rezultatele. Am vizitat trei dintre vechile lumi Spaţiene, şi nu am obţinut nimic.
― Destul de adevărat, recunoscu Trevize.
― De fapt, fiecare s-a dovedit periculoasă, nu-i aşa? Pe Aurora, am găsit câini sălbatici; pe Solaria, fiinţe umane neobişnuite şi periculoase; pe Melpomenia, muşchi agresiv. Deci, după toate aparenţele, atunci când o lume este lăsată de una singură, fie că adăposteşte sau nu fiinţe umane, devine periculoasă pentru comunitatea interstelară.
― Nu este o regulă generală.
― Trei din trei este totuşi foarte impresionant.
― Şi cum te impresionează pe tine, Bliss?
― Îţi spun imediat. Te rog să mă asculţi cu mintea deschisă. Dacă în Galaxie există milioane de lumi care interacţionează, şi dacă fiecare lume este constituită în întregime din Izolaţi, atunci, pe fiecare lume, fiinţele umane sunt dominante şi îşi pot impune voinţa asupra formelor de viaţă neumană, asupra mediului, şi chiar asupra altor fiinţe umane. Deci, Galaxia este o Galaxie foarte primitivă, oarbă şi disfuncţională. Începutul unei entităţi. Înţelegi ce vreau să spun?
― Înţeleg... dar asta nu înseamnă că voi fi de acord cu tine.
― Nu te rog decât să mă asculţi. Că vei fi sau nu de acord, asta este treaba ta, însă ascultă-mă. Singura stare în care Galaxia va funcţiona va fi cea de proto-Galaxia, şi cu cât mai puţin proto şi mai mult Galaxia, cu atât mai bine. Imperiul Galactic a fost o tentativă de a realiza o proto-Galaxia puternică, iar atunci când acesta s-a prăbuşit, lucrurile s-au înrăutăţit rapid, şi a existat o preocupare constantă de a revigora conceptul de proto-Galaxia. Confederaţia Fundaţiei reprezintă o tentativă în această direcţie. La fel şi Imperiul Catârului. La fel şi Imperiul pe care îl plănuieşte A Doua Fundaţie. Dar chiar dacă nu ar fi existat aceste Imperii şi Confederaţii, chiar dacă întreaga Galaxie ar fi într-o stare de puternica frământare, ar exista o legătură. Fiecare lume ar interacţiona cu celelalte, deşi într-un mod ostil. Ar fi şi asta, în sine, un fel de uniune, şi încă nu ar fi cel mai rău caz.
― Care ar fi cel mai rău caz?
― Cunoşti răspunsul, Trevize. L-ai văzut. Dacă o lume locuită de oameni se prăbuşeşte complet, devine cu adevărat Izolată, iar dacă pierde toate interacţiunile cu celelalte lumi, devine... malignă.
― Ca un cancer?
― Da. Nu este cazul Solariei? Ea, împotriva tuturor celorlalte lumi. Şi, pe ea, fiecare individ este împotriva celorlalţi. Ai văzut, iar dacă fiinţele umane dispar complet, dispare şi ultima fărâmă de disciplină. Se va instaura lupta sălbatică împotriva celorlalţi, ca în cazul câinilor, sau va exista doar o forţă elementară, ca în cazul muşchiului. Înţelegi cred de ce, cu cât ne apropiem mai mult de Galaxia, cu atât este mai bună societatea. De ce să nu mergem până la capăt?
Trevize o privi un timp în tăcere. Apoi spuse:
― Mă gândesc la ceea ce mi-ai spus. Dar de unde ideea asta că dozajul este ceva cu sens unic? Că dacă puţin este bun, atunci să ai mult este bine, şi să ai totul este cel mai bine? N-ai spus chiar tu că este posibil ca muşchiul să fi fost adaptat la foarte puţin dioxid de carbon, astfel încât o cantitate mare l-ar putea ucide? O fiinţă umană înaltă de doi metri este mai avantajată decât una înaltă de un metru; dar este mai avantajată şi decât una înaltă de trei metri. Un şoarece nu ar câştiga nimic dacă ar fi mărit până la dimensiunile unui elefant. Ar muri. Şi nici elefantul nu ar fi avantajat dacă ar fi redus până la dimensiunile unui şoarece. Există o mărime naturală, o complexitate naturală, o calitate optimă pentru orice, fie stea, fie atom, iar acest lucru este valabil, cu siguranţă, şi pentru creaturile vii, şi pentru societăţile vii. Nu spun că vechiul Imperiu Galactic era ideal, şi remarc multe defecte la Confederaţia Fundaţiei, dar nu sunt pregătit să accept că dacă Izolarea totală este dăunătoare, atunci, totala Unificare este benefică. Extremele pot fi la fel de oribile, şi un Imperiu Galactic de modă veche, oricât de imperfect, ar putea fi cel mai bun lucru realizabil.
Bliss scutură energic din cap:
― Mă întreb dacă şi tu crezi ceea ce spui, Trevize. Vrei să spui că un virus şi o fiinţă umană sunt la fel de nesatisfăcătoare, şi că ţi-ai dori ceva intermediar... ceva care să semene cu un mucegai?
― Nu. Dar aş putea spune că un virus şi un supraom sunt la fel de nesatisfăcători, şi mi-aş dori ceva intermediar... ceva aşa, ca o fiinţă umană obişnuită... Însă discuţia asta nu are nici un rost. Soluţia o voi afla pe Pământ. Pe Melpomenia am dat peste coordonatele altor patruzeci şi şapte de lumi Spaţiene.
― Şi le vei vizita pe toate?
― Pe fiecare, dacă va trebui.
― Riscându-ţi de fiecare dată viaţa?
― Dacă numai astfel pot găsi Pământul, da.
Pelorat ieşise din camera în care o lăsase pe Fallom, şi părea pe punctul de a spune ceva, când fu prins de schimbul rapid de replici dintre Bliss şi Trevize. Privea când pe unul, când pe celălalt, pe măsură ce luau cuvântul.
― Cât va dura? întrebă Bliss.
― Cât va fi nevoie, spuse Trevize. Şi am putea găsi ceea ce ne trebuie chiar în următoarea lume pe care o vom vizita.
― Sau pe nici una.
― Asta nu putem şti până nu căutăm.
De-abia acum, în sfârşit, Pelorat reuşi să strecoare o vorbă:
― Dar pentru ce să căutăm, Golan? Avem răspunsul.
Trevize dădu nervos din mână în direcţia lui Pelorat, apoi opri mişcarea, întoarse capul, şi spuse, interzis:
― Ce?
