― Îl voi mai revedea vreodată pe Jemby, Bliss? Spune-mi adevărul.

― S-ar putea, dacă ne întoarcem pe Solaria, spuse Bliss.

― Ne vom întoarce vreodată pe Solaria?

Bliss ezită:

― Nu ştiu.

― Acum mergem spre Pământ, nu-i aşa? Nu este planeta pe care ne-am născut cu toţii, după cum spuneai?

― Unde s-au născut străbunii noştri, spuse Bliss.

― Pot să pronunţ “strămoşi”.

― Da, mergem spre Pământ.

― De ce?

― Cine n-ar vrea să vadă lumea strămoşilor săi? spuse Bliss cu blândeţe.

― Cred că nu este singurul motiv. Păreţi cu toţii îngrijoraţi.

― Din cauză că nu am mai fost niciodată pe Pământ. Nu ştim la ce să ne aşteptăm.

― Cred că sunt şi alte motive.

Bliss zâmbi:

― Ai terminat de mâncat, Fallom dragă, aşa că ce-ar fi să mergi în cameră şi să ne cânţi o serenadă la flaut? Cânţi din ce în ce mai frumos. Haide, haide.

Îi dădu o pălmiţă peste fund, pentru a o grăbi, şi Fallom plecă, întorcându-se o singură dată pentru a-i arunca lui Trevize o privire meditativă.

Trevize privi în urma ei cu un dezgust nedisimulat:

― Chestia asta citeşte minţile?

― Nu o numi “chestie”, Trevize, spuse Bliss cu asprime.

― Citeşte minţile? Ai putea fi în măsură să-ţi dai seama.

― Nu, nu le citeşte. Nici Gaia nu poate. Nici cei din A Doua Fundaţie. Citirea minţilor în sensul spionării unei conversaţii, sau aflării unor gânduri concrete, nu este un lucru posibil acum, sau în viitorul previzibil. Putem detecta, interpreta, şi, într-o anumită măsură, influenţa sentimentele, dar nu este deloc acelaşi lucru.

― De unde ştii că nu poate face un lucru despre care numai se presupune ca este deocamdată imposibil?

― Pentru că, aşa cum ai spus adineauri, ar trebui să îmi pot da seama.

― Poate că te manipulează, şi nu eşti conştientă de acest lucru.

Bliss dădu ochii peste cap, exasperată:

― Fii rezonabil, Trevize. Chiar dacă ar avea capacităţi paranormale, mie nu mi-ar putea face nimic, deoarece eu nu sunt Bliss, eu sunt Gaia. Mereu uiţi acest lucru. Ştii ce inerţie mentală are o întreagă planetă? Crezi că un Izolat, oricât de dotat, poate stăpâni aşa ceva?

― Nu ştii totul, Bliss, aşa că nu e cazul să fii excesiv de încrezătoare în tine însăţi, spuse posac Trevize. Ches... Ea nu este de foarte multă vreme împreună cu noi. În acest timp eu nu am putut învăţa decât rudimentele unui limbaj, dar uite că ea vorbeşte deja la perfecţie Galactica, practic cu întregul vocabular. Da, ştiu că ai ajutat-o, dar aş dori să încetezi.

― Ţi-am spus că am ajutat-o, dar ţi-am spus de asemeni că este teribil de inteligentă. Suficient de inteligentă pentru a-mi dori să facă parte din Gaia. Dacă am putea-o atrage spre noi! Este tânără, am putea afla destule despre Solarieni pentru a absorbi în cele din urmă în întregime acea lume a lor. Ne-ar putea fi utili.

― Nu te-ai gândit că Solarienii sunt Izolaţi într-o măsură patologică, chiar şi pentru standardele mele?

― Ca parte a Gaiei, nu ar mai fi aşa.

― Cred că te înşeli, Bliss. Cred că acest copil Solarian este periculos şi că ar trebui să scăpăm de el.

― Cum? O arunci afară prin uşa principală? O omori, o tai bucăţi şi o adaugi la rezervele noastre de hrană?

― Bliss, exagerezi, spuse Pelorat.

― Este dezgustător, spuse Trevize, şi complet deplasat.

Ascultă câteva momente. Flautul cânta fără întrerupere sau ezitare, şi vorbiseră aproape în şoaptă.

― Când toate acestea se vor sfârşi, va trebui să o ducem înapoi pe Solaria, şi să ne asigurăm că Solaria va fi pentru totdeauna ruptă de restul galaxiei. Părerea mea este că ar trebui distrusă. Nu am încredere şi mă tem de ea.

Bliss se gândi puţin, după care spuse:

― Trevize, ştiu că ai darul de a ajunge la decizia corectă, dar ştiu de asemeni că de la început Fallom ţi-a fost antipatică. Bănuiesc că asta se datorează umilirii suferite pe Solaria. În consecinţă, ai căpătat o ură violentă faţă de planetă şi de locuitorii săi. Având în vedere că nu mă pot atinge de mintea ta, nu sunt sigură. Te rog să-ţi aminteşti că dacă nu am fi luat-o pe Fallom cu noi, acum am fi fost pe Alfa... morţi. Şi, probabil, îngropaţi.

― Ştiu, Bliss, dar chiar şi aşa...

― Iar inteligenţa ei este de admirat, nu de invidiat.

― Nu o invidiez. Mă tem de ea.

― De inteligenţa ei?

Trevize îşi linse buzele, gânditor:

― Nu, nu chiar.

― Atunci, de ce anume?

― Nu ştiu, Bliss. Dacă aş şti de ce anume mă tem, ar fi posibil să nu mă mai tem. Este ceva ce nu înţeleg foarte bine.

Vocea îi coborî, ca şi cum ar fi vorbit cu sine însuşi:

― Se pare că Galaxia este plină de lucruri pe care nu le înţeleg. De ce am ales Gaia? De ce trebuie să găsesc Pământul? Psihoistoria are o ipoteză lipsă? Dacă da, care anume? Şi, mai presus de toate, de ce mă îngrijorează Fallom?

― Din nefericire, nu pot răspunde la aceste întrebări, spuse Bliss.