― Nu noi l-am omorât pe Bander, Pel. Eu l-am omorât.

― Nu are cum să-şi dea seama.

― Dar va trebui să-i spun. Şi aşa este destul de necăjită din cauza lui Trevize, iar el este evident şeful expediţiei. Ea va considera, în mod firesc, că el a provocat moartea lui Bander, şi cum aş putea permite ca Trevize să suporte pe nedrept aceasta învinuire?

― Dar ce contează, Bliss? Copilul nu simte nimic pentru ta... mama ei. Doar pentru robot, pentru Jemby.

― Dar moartea mamei a însemnat şi moartea robotului. Eram gata să-mi mărturisesc responsabilitatea. Am fost puternic tentată.

― De ce?

― Aşa i-aş fi putut explica în felul meu. Aş fi putut-o calma, să o pregătesc pentru descoperirea acestui fapt, într-o succesiune logică, derulată astfel încât să capete o justificare.

― Dar a existat o justificare. A fost auto-apărare. Toţi am fi putut muri într-o clipă, dacă nu ai fi acţionat tu.

― Asta i-aş fi explicat, dar nu am ştiut cum să i-o spun. Mi-a fost teamă că nu mă va crede.

Pelorat dădu din cap. Spuse, oftând:

― Crezi că ar fi fost mai bine dacă n-am fi luat-o cu noi? Situaţia asta îţi provoacă atâta nefericire!

― Nu, spuse Bliss furioasă, nu spune aşa ceva. Aş fi fost infinit mai nefericită dacă aş fi lăsat-o acolo, şi mai târziu mi-aş fi reproşat neîncetat că am lăsat un copil să fie măcelărit fără milă din cauza unui lucru de care noi suntem vinovaţi.

― Acesta-i obiceiul pe lumea lui Fallom.

― Haide, Pel, nu începe să gândeşti şi tu ca Trevize. Izolaţilor le este posibil să accepte aceste lucruri, şi să nu se mai gândească la ele. Metoda Gaiei este însă aceea de a salva viaţa, nu de a o distruge, sau a sta pasivă în timp ce este distrusă. Viaţa tuturor creaturilor trebuie, după cum ştim cu toţii, să ajungă inevitabil la un sfârşit, pentru a permite naşterea altor creaturi. Dar niciodată în mod inutil, niciodată fără un scop anume. Moartea lui Bander, deşi inevitabilă, este foarte greu de îndurat; moartea lui Fallom ar fi depăşit orice limită.

― Da, spuse Pelorat, cred că ai dreptate... Şi în orice caz, nu venisem să te văd pentru problema lui Fallom. Este vorba de Trevize.

― Ce-i cu Trevize?

― Bliss, sunt îngrijorat din cauza lui. Aşteaptă informaţiile pentru a le analiza, şi sunt sigur că nu mai poate suporta tensiunea.

― Nu-mi fac probleme pentru el. Îl bănuiesc că are o minte robustă şi stabilă.

― Avem cu toţii nişte limite, însă. Ascultă, planeta Pământ este mai caldă decât s-a aşteptat; mi-a spus-o. Probabil are impresia că este prea caldă pentru a putea adăposti viaţa, deşi sunt evidente eforturile de a se sugestiona ca lucrurile nu stau chiar aşa.

― Poate că are dreptate. Poate că nu este prea cald pentru a adăposti viaţa.

― De asemenea, recunoaşte că această căldură ar putea fi emanată de o crustă radioactivă. Dar refuză să creadă acest lucru... Într-o zi sau două, vom fi suficient de aproape pentru a afla adevărul. Dacă Pământul este radioactiv?

― Atunci va trebui să acceptăm realitatea.

― Dar... Nu ştiu cum să spun, sau cum să formulez în termeni de specialitate. Dacă mintea lui...

Bliss aşteptă, apoi spuse, ironică:

― Sare in aer?

― Da. Sare în aer. N-ar trebui să faci acum ceva pentru a-l întări? Să-l ţii calm, sub control, ca să spun asa?

― Nu, Pel. Nu cred că este chiar atât de fragil, iar hotărârea Gaiei este fermă: nu trebuie să ne atingem de mintea lui.

― Dar asta este problema. Are această capacitate de a ajunge la decizii corecte, după cum spuneţi. Şocul pe care îl va avea atunci când îşi va da seama că întreg proiectul lui se reduce la neant, tocmai când părea gata să reuşească, s-ar putea să nu-i distrugă creierul, dar i-ar putea afecta capacitatea de a lua decizii corecte. Această capacitate este foarte neobişnuită. Nu ar putea fi totodată neobişnuit de fragilă?

Bliss rămase o clipa pe gânduri. Apoi ridică din umeri.

― Bine, spuse ea, poate că am să ţin un ochi îndreptat asupra lui.

93

În următoarele treizeci şi şase de ore, Trevize îşi dădu vag seama că Bliss şi, într-o măsură mai mică, Pelorat, îl ţineau tot timpul sub supraveghere. Totuşi, nu era ceva foarte neobişnuit pe o navă atât de compactă ca a lor, şi de altfel avea alte lucruri pe cap.

Acum, stând la computer, îi simţi în pragul uşii. Ridică privirea spre ei, cu o figură inexpresivă.

― Da? spuse el cu o voce foarte calmă.

Pelorat spuse stânjenit:

― Ce mai faci, Golan?

― Întreab-o pe Bliss, spuse Trevize. Mă supraveghează intens de ore întregi. Probabil că-mi cotrobăie prin minte... Nu-i aşa, Bliss?

― Nu, spuse Bliss, pe un ton neutru, dar dacă simţi că ai nevoie de ajutorul meu, aş putea încerca... Ai nevoie de ajutorul meu?

― Nu, pentru ce? Lăsaţi-mă în pace. Amândoi.

― Te rog, spune-ne ce se întâmplă, îl rugă Pelorat.

― Ghici!

― Pământul este...

― Da, este. Ceea ce toată lumea ne spunea cu atâta insistenţă, este perfect adevărat.

Trevize făcu un gest înspre ecran, unde Pământul se vedea în partea întunecată, eclipsând soarele. Era un cerc complet negru, care se profila pe cerul înstelat, cu circumferinţa subliniată de o curbă portocalie discontinuă.

― Portocaliul acela este radioactivitatea? întrebă Pelorat.

― Nu. Este lumina soarelui refractată prin atmosferă. Dacă atmosfera nu ar fi atât de noroasă, linia ar fi continuă. Radioactivitatea nu o putem vedea. Diversele radiaţii, chiar şi razele gama, sunt absorbite de atmosferă. Totuşi, se produc radiaţii secundare, relativ slabe, pe care computerul le poate detecta. Ele sunt în continuare invizibile, dar computerul poate produce un foton de lumină vizibilă pentru fiecare particulă sau undă de radiaţie pe care o primeşte şi poate astfel reprezenta Pământul în culori false. Priviţi.

Şi cercul întunecat începu să se coloreze cu pete slabe de albastru.

― Cât de mare este radioactivitatea acolo? întrebă încet Bliss. Suficientă pentru ca viaţa umană să nu poată exista?

― Nici un fel de viaţă, spuse Trevize. Planeta este nelocuibilă. Ultima bacterie, ultimul virus, au pierit de mult.

― O putem cerceta? spuse Pelorat. Vreau să spun, în costume spaţiale?