― Golan, spuse el cât putu de vesel.
Trevize ridică privirea:
― Janov! Intri mereu în vârful picioarelor ca şi cum ai avea impresia că este împotriva legii să mă deranjezi. Închide uşa şi aşează-te. Stai jos! Ia priveşte aici!
Arătă cu degetul spre planeta de pe ecran, şi spuse:
― N-am găsit mai mult de două sau trei cratere, de dimensiuni foarte reduse.
― Are vreo importanţă, Golan? Serios?
― Importanţă? Desigur. Ce întrebare-i asta?
Pelorat gesticulă a neputinţă:
― Pentru mine, totul este un mister. La liceu m-am specializat în istorie. Pe lângă
istorie, am mai învăţat sociologie şi psihologie, limbaje şi literatură antică. Iar la universitate m-am specializat în mitologie. Nu m-am apropiat niciodată de planetologie sau de vreuna din ştiinţele fizicii.
― Nu este nici o crimă, Janov. ! Şi eu aş vrea să ştiu ceea ce ştii tu. Cunoştinţele tale în limbaje antice şi în mitologie ne-au fost de un enorm folos. Iar când vine vorba de planetologie, atunci mă ocup eu. Vezi tu, Janov, planetele se formează prin ciocnirea mai multor obiecte mici, care rămân împreună după ciocnire. Ultimele obiecte care intră în coliziune cu planeta formează cratere. Cel puţin, aşa se întâmplă în mod normal. Dacă avem de-a face cu o gigantă gazoasă, atunci ea este în principal în stare lichidă sub o atmosferă
gazoasă, şi coliziunile împrăştie stropi, nelăsând nici un fel de urmă. Planetele mai mici, care sunt solide, alcătuite fie din gheaţă, fie din rocă, prezintă urme de cratere, iar acestea rămân la nesfârşit, dacă nu cumva intervine ceva care să le şteargă. Sunt trei tipuri de astfel de intervenţii. În primul rând, o planetă poate avea o suprafaţă îngheţată acoperind un ocean lichid. În acest caz, orice obiect cu care se ciocneşte pătrunde prin gheaţă şi împroaşcă apa. În urma sa, gheaţa se regenerează şi vindecă ţesutul rănit, dacă se poate spune asa. O astfel de planetă, în nici un caz nu va fi locuibilă. În al doilea rând, dacă o planetă este intens activă, vulcanică, atunci craterele care se formează sunt mereu acoperite de scurgerea perpetuă a lavei sau de căderea cenuşei vulcanice. Totuşi, nici o astfel de planetă ― sau satelit ― nu are mari şanse să fie locuibilă. Ajungem deci, în al treilea caz, la lumile locuibile. Aceste lumi pot avea calote de gheaţă polare, dar cea mai mare parte a oceanului trebuie să fie în stare lichidă. Pot avea vulcani activi, dar aceştia trebuie să fie puţin numeroşi, şi împrăştiaţi la distanţe mari unul de altul. Aceste lumi nu pot nici vindeca nici umple craterele. Se produc, totuşi, efecte de eroziune. Vântul şi apa curgătoare vor eroda craterele, iar dacă există viaţă, acţiunile creaturilor vii sunt şi ele de natură
puternic erozivă. Înţelegi?
Pelorat se gândi, apoi spuse:
― Dar, Golan, nu te înţeleg de loc. Această planetă de care ne apropiem...
― Vom ateriza mâine, spuse vesel Trevize.
― Această planetă de care ne apropiem nu are oceane.
― Doar nişte calote subţiri de gheaţă, la poli.
― Şi nici cine ştie ce atmosferă.
― Doar o sutime din densitatea atmosferei de pe Terminus.
― Şi nici viaţă.
― Nu am detectat nimic în acest sens.
― Atunci, ce anume ar fi putut şterge craterele?
― Oceanul, atmosfera, şi viaţa, spuse Trevize. Ascultă, dacă planeta ar fi fost moartă
de la început, orice crater care s-ar fi format ar continua să existe şi astăzi; întreaga suprafaţă ar fi fost presărată de cratere. Absenţa craterelor dovedeşte că nu putea fi lipsită
de la început de aer şi apă, şi în trecutul apropiat poate că a avut o atmosferă şi un ocean demne de a fi luate în considerare. De altfel, există bazine uriaşe, vizibile, care probabil au conţinut pe vremuri mări şi oceane, ca să nu mai vorbim de urmele râurilor, acum secate.
Aşa că vezi tu, a existat o eroziune, iar acea eroziune a încetat cu foarte puţin timp în urmă, astfel încât nu s-au putut forma multe cratere noi.
Pelorat nu părea convins:
― N-oi fi eu planetolog, dar am impresia că o planetă suficient de mare pentru a-şi putea menţine o atmosferă densă timp de ― poate ― miliarde de ani, nu are cum să şi-o piardă dintr-o dată, nu-i aşa?
― De acord cu tine, spuse Trevize. Dar această lume a adăpostit fără îndoială viaţa înainte ca atmosfera să i se risipească; probabil viaţă umană. Presupun că a fost o lume terraformată, aşa cum sunt aproape toate lumile locuite din Galaxie. Necazul este că nu ştim cu adevărat care erau condiţiile înainte de sosirea vieţii umane; sau ce anume s-a întreprins pentru a o face comodă fiinţelor umane; sau în ce condiţii a dispărut viaţa. Poate a avut loc o catastrofă care a aspirat atmosfera. Sau poate că exista un dezechilibru ciudat pe care oamenii l-au ţinut sub control atâta vreme cât au stat aici; după ce oamenii au plecat, s-a pornit un ciclu vicios de reducere a atmosferei. Poate vom afla răspunsul după ce vom ateriza, ori poate că nu. Nu contează.
― Dar nu contează nici dacă a existat vreodată viaţă. Ce importanţă are dacă planeta asta a fost dintotdeauna nelocuibilă, sau este nelocuibilă doar acum?
― Dacă este nelocuibilă doar acum, vor exista ruine ale construcţiilor de altădată.
― Şi pe Aurora au existat ruine...
― Corect, dar pe Aurora au trecut douăzeci de mii de ani cu ploaie şi zăpadă, îngheţ şi dezgheţ, vânt şi modificări de temperatură. Şi, de asemenea, a fost viaţă... nu uita viaţa.
Poate că nu au mai fost oameni, dar viaţă a fost din belşug. Ruinele pot fi erodate, la fel ca
şi craterele. Ba chiar mai repede. Şi, după douăzeci de mii de ani, nu a mai rămas nimic care să ne fie de ajutor... Însă pe această planetă timpul a trecut, poate douăzeci de mii de ani, poate mai puţin, fără vânturi, fără furtuni, fără viaţă. Au existat modificări de temperatură, recunosc, dar numai atât. Ruinele vor fi în stare bună.
― Dacă există ruine, spuse neîncrezător Pelorat. Este posibil ca pe această planetă să
nu fi existat vreodată viaţă, iar această pierdere a atmosferei să se datoreze vreunui eveniment care să nu aibă legătură cu oamenii ?
― Nu, nu, spuse Trevize, nu încerca să-mi transmiţi o stare de pesimism, pentru că
nu-ţi va merge. Chiar şi de la această distanţă, am depistat rămăşiţele a ceea ce sunt sigur că a fost un oraş... Aşa că aterizăm mâine.