― După părerea mea, un oraş extins şi aglomerat este probabil un centru comercial sau industrial. Un oraş mai mic, cu spaţii libere, este probabil un centru administrativ. Din punctul nostru de vedere, mai convenabil este centrul administrativ. Are clădiri monumentale?
― Ce înţelegi prin clădire monumentală?
Pelorat zâmbi discret, ca de obicei:
― Nu cine ştie ce. Moda se schimbă de la o lume la alta, şi din timp în timp. Bănuiesc, totuşi, că întotdeauna au o alură impozantă, inutilă, şi costisitoare... Ca acea construcţie în care am fost pe Comporellon.
Trevize zâmbi la rândul său.
― E greu de spus privind direct în jos; iar când privesc din lateral, în trecere, totul pare neclar. Pentru ce preferi centrul administrativ?
― Acolo este cel mai probabil să găsim muzeul planetar, biblioteci, arhive, universităţi, şi aşa mai departe.
― Bine. Deci, acolo vom merge; spre oraşul mai mic. Şi poate nu ne vom întoarce cu mâna goală. Am avut două eşecuri, poate că de data asta vom găsi ceva.
― Poate că a treia e cu noroc.
Trevize ridică sprâncenele:
― De unde ai luat expresia asta?
― Este veche, spuse Pelorat. Am găsit-o într-o legendă primitivă. Înseamnă succesul în a treia încercare, după părerea mea.
― Sună bine, spuse Trevize. Foarte bine, atunci... a treia să fie cu noroc.
CAPITOLUL l5
Muşchi
66
TREVIZE ARĂTA GROTESC în costumul său spaţial. Nu rămăseseră afară decât holsterele ― nu cele pe care şi le agăţa de obicei pe şolduri, ci unele mai impunătoare, făcând parte din costum. Introduse cu grijă blasterul în holsterul din dreapta, şi biciul în holsterul din stânga. Fuseseră reîncărcate, şi de aceasta dată, gândi el foarte hotărât, nimeni şi nimic nu i le va mai lua.
Bliss zâmbi:
― Ai de gând să-ţi iei armele cu tine chiar şi pe o lume fără aer sau... Dar nu contează!
Nu-ţi voi pune la îndoială deciziile.
― Foarte bine! spuse Trevize.
După care se întoarse pentru a-l ajuta pe Pelorat să-şi pună casca.
Pelorat, care nu mai purtase niciodată un costum spaţial, spuse pe un ton plângăreţ:
― Crezi că voi putea respira în chestia asta, Golan?
― Îţi promit că vei putea, spuse Trevize.
Bliss, ţinând-o pe Fallom de după umeri, îi privi închizându-şi ultimele articulaţii.
Tânăra Solariană se holba la cele două siluete în costume spaţiale, cu o nelinişte evidentă.
Tremura. Braţul lui Bliss o strânse uşor şi protector.
Uşa camerei de presurizare se deschise, lăsându-i pe cei doi să intre agitându-şi braţele în semn de bun-rămas, după care se închise în urma lor. Apoi se deschise uşa exterioară, şi păşiră, cu mişcări greoaie, pe solul unei lumi moarte.
Era dimineaţă, în zori. Cerul era senin, desigur, şi avea o tentă de purpuriu, dar soarele nu se ridicase încă. La orizontul mai luminat, acolo unde urma să răsară soarele, plutea o uşoară ceaţă.
― Este frig, spuse Pelorat.
― Îţi este frig? îl întrebă surprins Trevize.
Costumele erau bine etanşate, şi dacă se mai ivea din când în când vreo problemă, aceasta era mai degrabă din cauza supraîncălzirii.
― Nu, deloc, spuse Pelorat, dar uite acolo...
Vocea sa transmisă prin radio suna clar în urechea lui Trevize. Arătă cu degetul.
În lumina purpurie a zorilor, faţada ruinată a clădirii de care se apropiau era acoperită cu o peliculă subţire de gheaţă.
― Atmosfera fiind rarefiată, spuse Trevize, noaptea este mai frig decât te aştepţi, şi ziua mai cald. Acum ne găsim în perioada cea mai rece a zilei, şi vor mai trece câteva ore până ni se va face prea cald pentru a mai putea rămâne expuşi soarelui.
O mică parte din soare începu să se distingă deasupra orizontului, ca şi cum cuvintele lui Trevize fuseseră o incantaţie magică.
― Nu te uita la el, îl avertiză Trevize pe tonul unei conversaţii banale. Viziera ta este reflectorizantă şi opacă la radiaţiile ultraviolete, dar chiar şi aşa ar putea fi periculos.
Întoarse spatele răsăritului de soare, şi umbra sa lungă se profila pe clădire. Lumina soarelui făcea ca gheaţa să dispară, chiar în timp ce privea. Timp de câteva clipe, zidul căpătă o culoare întunecată datorită umezelii, apoi dispăru şi umezeala.