― Să mori? Ce, o maşină poate muri?

― Îşi poate înceta existenţa, domnule. Folosiţi ce cuvânt doriţi. Sunt bătrân. Nici o creatură conştientă care trăia pe vremea când mi s-a dat pentru prima oară conştiinţă nu mai trăieşte astăzi, fie ea de natură organică sau robotică. Chiar şi eu am discontinuităţi.

― În ce sens?

— Nu există element fizic din mine, domnule, care să nu fi fost înlocuit. Nu o dată, ci de mai multe ori. Chiar şi creierul pozitronic a fost înlocuit de cinci ori. De fiecare dată, conţinutul vechiului creier a fost imprimat în cel nou, până la ultimul pozitron. De fiecare dată, noul creier a căpătat o capacitate şi o complexitate mai mare decât cel vechi, aşa încât s-a făcut loc pentru mai multă memorie, şi s-a dat posibilitatea unor decizii şi acţiuni mai rapide. Dar...

― Dar?

― Cu cât creierul este mai evoluat şi mai complex, cu atât este mai instabil, şi cu atât mai repede se degradează. Creierul meu actual este de o sută de mii de ori mai sensibil decât primul, şi are o capacitate de zece milioane de ori mai mare; dar în timp ce primul meu creier a rezistat peste zece mii de ani, cel actual nu are decât şase sute de ani vechime, şi este fără îndoială bătrân. Fiecare amintire a celor douăzeci de mii de ani este perfect înregistrată. Mecanismul de apelare este perfect. Dar creierul este plin. Capacitatea de a lua decizii este într-un declin rapid; iar capacitatea de a verifica şi a influenţa minţile aflate la distanţe hiperspaţiale este într-un declin şi mai puternic. Şi nici nu pot proiecta un al şaselea creier. O miniaturizare superioară va duce la depăşirea barierei principiului de nedeterminare, iar creşterea complexităţii va duce la o degenerare aproape imediată.

Pelorat părea tulburat şi cuprins de disperare:

― Dar, Daneel, Gaia poate merge mai departe şi fără tine. Acum, după ce Trevize a hotărât să aleagă Galaxia...

― Pur şi simplu, procesul a durat prea mult timp, spuse Daneel la fel de inexpresiv ca întotdeauna. A trebuit să aştept ca Gaia să fie pe deplin formată, în ciuda dificultăţilor neaşteptate care au apărut. În momentul apariţiei unei fiinţe umane ― domnul Trevize ― capabilă să ia decizia crucială, era deja prea târziu. Să nu credeţi, totuşi, că nu am luat măsuri pentru a-mi prelungi durata de viaţă. Încetul cu încetul mi-am redus activităţile, păstrându-mă pentru cazurile urgente. Atunci când nu m-am mai putut baza pe măsurile active pentru a păstra izolarea sistemului Pământ/Lună, am recurs la metode pasive. În câţiva ani, toţi roboţii umaniformi care au lucrat cu mine au fost chemaţi acasă, unul câte unul. Ultima lor datorie a fost să elimine din arhivele planetare toate informaţiile referitoare la Pământ. Fără mine şi colegii mei roboţi, acţionând la deplina capacitate, Gaia va fi lipsită de instrumentele esenţiale pentru a se transforma în Galaxia într-o perioadă scurtă. Lăsată singură, acest proces s-ar putea realiza doar după un număr imens de ani.

― Ştiai toate astea, spuse Trevize, atunci când am luat eu decizia?

― Ştiam cu mult timp înainte, spuse Daneel. Gaia, desigur, nu ştia.

― Şi atunci, spuse furios Trevize, ce rost a avut să mă treci prin toată această şaradă? La ce a folosit? De când am luat decizia, am cotrobăit prin Galaxie căutând Pământul şi ceea ce credeam eu că reprezintă “secretul” său ― neştiind ca secretul erai tu ― pentru a-mi confirma decizia. Ei bine, am confirmat-o. Ştiu acum că Galaxia este esenţială... dar, după toate aparenţele, nu se mai poate face nimic. De ce nu ai lăsat Galaxia în pace? De ce nu m-ai lăsat pe mine în pace?

― Deoarece, domnule, spuse Daneel, căutam o cale de rezolvare a problemei, şi am continuat în speranţa că voi găsi una. Cred că am găsit-o! În loc de a-mi înlocui creierul cu unul pozitronic, care este de nerealizat, l-aş putea face să fuzioneze cu un creier uman; un creier uman neafectat de cele Trei Legi, şi care va aduce creierului meu nu numai capacitate în plus, ci şi un nou set de capacităţi. Pentru asta v-am adus aici.

― Adică vrei să-ţi uneşti creierul cu unul uman? Creierul uman să-şi piardă individualitatea pentru ca tu să realizezi o Gaia cu două creiere?

― Da, domnule. Asta nu mă va face nemuritor, dar mi-ar putea permite să trăiesc suficient de mult pentru a definitiva Galaxia.

― Şi m-ai adus pe mine pentru aşa ceva? Vrei independenţa mea faţă de cele Trei Legi, vrei să integrezi în tine puterea mea de judecată, cu preţul individualităţii mele?... Nu!

― Adineauri aţi spus că Galaxia este esenţială pentru binele ome..., începu Daneel.

― Chiar dacă ar fi aşa, va fi nevoie de mult timp pentru a fi definitivată, iar eu îmi voi petrece viaţa ca individ. Pe de altă parte, dacă Galaxia ar fi rapid definitivată, se va produce o pierdere de individualitate la nivel Galactic, iar pierderea mea va face parte dintr-un întreg inimaginabil mai mare. Totuşi, nu voi consimţi niciodată să-mi pierd individualitatea în timp ce restul oamenilor din Galaxie şi-o păstrează.

― Deci, este aşa cum mi-am imaginat, spuse Daneel. Creierul dumneavoasttră nu este potrivit pentru fuziune şi, în orice caz, ar fi mai bine dacă v-aţi păstra capacitatea individuală de judecată.

― Când te-ai răzgândit? Ai spus că m-ai adus aici pentru fuziune.

― Da, şi am făcut-o folosindu-mi la maximum puterile mult slăbite. Totuşi, când am spus “Pentru asta v-am adus aici”, ţineţi cont că în Galactica Standard, cuvântul “dumneavoastră” se referă şi la plural, şi la singular. Eu mă refeream la toţi.

Pelorat înţepeni în scaun:

― Serios? Spune-mi, Daneel, un creier uman care ar fuziona cu al tău ar avea acces la toate amintirile tale... la toţi cei douăzeci de mii de ani petrecuţi, mergând înapoi până în vremurile legendare?

― Desigur, domnule.

Pelorat inspiră adânc:

― Asta ar fi o încununare superbă a cercetării de o viaţă întreagă, şi iată ceva pentru care aş renunţa bucuros la individualitate. Te rog, fă-mi favoarea de a împărţi creierul cu tine.

― Şi Bliss? întrebă blând Trevize. Cu ea cum rămâne?

Pelorat nu ezită decât un moment.

― Bliss va înţelege, spuse el. În orice caz, îi va fi mai bine fără mine... după un anumit timp.

Daneel dădu din cap:

― Oferta dumneavoastră, Dr. Pelorat, este generoasă, dar nu o pot accepta. Creierul dumneavoastră este îmbătrânit, şi nu poate supravieţui decât două, cel mult trei decenii, chiar şi într-o fuziune cu creierul meu. Am nevoie de altceva... Priviţi!

Arată cu degetul, apoi spuse:

― Am chemat-o înapoi.

Bliss se întorcea, păşind voioasă şi plină de viaţă. Pelorat se ridică disperat în picioare:

― Bliss! O, nu!

― Nu vă alarmaţi, Dr. Pelorat, spuse Daneel. Nu o pot folosi pe Bliss. Asta m-ar face să fuzionez cu Gaia, iar eu trebuie să fiu independent de Gaia, după cum am explicat deja.

― Dar în acest caz, spuse Pelorat, cine...

Şi Trevize, privind silueta subţirică ce alerga în spatele lui Bliss, spuse:

― Robotul a vrut-o tot timpul doar pe Fallom, Janov.

103

Bliss se întoarse, zâmbitoare, într-o stare de vizibilă satisfacţie.

― Nu am putut trece dincolo de limita domeniului, spuse ea, dar mi-a amintit foarte mult de Solaria. Fallom, desigur, nu are nici o îndoială că este Solaria. Am întrebat-o dacă nu crede că Daneel are o înfăţişare diferită de cea a lui Jemby ― la urma urmelor, Jemby era metalic ― şi Fallom a spus: “Nu, nu chiar.” N-am înţeles ce a vrut să spună prin “nu chiar”.

Privi spre Fallom. Nu foarte departe, cânta la flaut pentru un Daneel serios, care dădea din cap în ritmul melodiei. Sunetul ajungea până la ei, subţire, clar, şi încântător.

― Ştiaţi că a luat flautul cu ea? întrebă Bliss. Cred că nu vom reuşi să o separăm foarte curând de Daneel.

Remarca întâlni o linişte grea, şi Bliss îi privi pe cei doi bărbaţi, brusc îngrijorată:

― Ce s-a întâmplat?

Trevize dădu din mâna în direcţia lui Pelorat. “Spune-i tu”, părea să însemne gestul.

Pelorat îşi drese glasul şi spuse:

― De fapt, Bliss, cred ca Fallom va rămâne pentru totdeauna cu Daneel.

― Serios? făcu Bliss încruntându-se.