Pelorat se strâmbă, dar Trevize, care acum (cel puţin, pentru o vreme) nu mai avea nici urmă din jena pe care i-o mărturisise lui Hiroko, se simţea relaxat şi bine dispus.
― De fapt, spuse el, există şi o latură bună. Aceşti oameni par să se bucure de viaţă şi au puţine griji, în caz că au. Nu se ocupă decât de vreme, iar hrana este incredibil de abundentă. Trăiesc într-o epocă de aur fără sfârşit.
Trebuise să strige pentru a se face auzit. Pelorat strigă la rândul său:
― Dar este atâta gălăgie!
― Ei sunt obişnuiţi.
― Nu-mi dau seama cum se pot înţelege unul pe altul, în hărmălaia asta.
Firesc, se simţeau derutaţi. Pronunţia ciudată, gramatica arhaică şi ordinea cuvintelor în limba Alfană îi împiedica să înţeleagă ceva, la acest nivel sonor. Pentru ei, era ca şi cum ascultau sunetele dintr-o grădină zoologică aflată în delir.
De-abia după prânz se întâlniră cu Bliss într-o căsuţă mică, pe care Trevize o găsi deloc diferită de locuinţa lui Hiroko, şi care le fusese repartizată ca locuinţă temporară. Fallom se afla în a doua cameră, extrem de mulţumită că, în sfârşit, putea rămâne singură ― cel puţin aşa spunea Bliss. Încerca să tragă un pui de somn.
Pelorat privi deschiderea din perete care ţinea loc de uşă, şi spuse, mirat:
― Aici este foarte putină intimitate. Cum se poate vorbi liber?
― Te asigur, spuse Trevize, că după ce vom trage bariera de pânză peste uşă, nu vom fi deranjaţi. Pânza face această locuinţă impenetrabilă, prin forţa convenţiilor sociale.
Pelorat privi ferestrele înalte, deschise:
― Putem fi auziţi.
― Nu este neapărat necesar să strigăm. Alfanii nu vor trage cu urechea. Chiar şi atunci când se aflau dincolo de ferestrele sălii de mese, când am luat micul dejun, păstrau o distanţă respectuoasă.
Bliss zâmbi:
― Ai învăţat atât de multe despre obiceiurile Alfane în timpul pe care l-ai petrecut cu micuţa şi simpatica Hiroko, şi ai căpătat o atât de mare încredere în respectul lor pentru intimitate! Ce s-a întâmplat?
― Dacă ai remarcat că neuronii mei au suferit o schimbare în bine, spuse Trevize, şi poţi ghici motivul, te rog să-mi laşi mintea în pace.
― Gaia nu se va atinge de mintea ta în nici o împrejurare, cu excepţia celor în care te afli în pericol de moarte, şi ştii foarte bine de ce. Totuşi, nu sunt oarbă. Pot simţi ce s-a întâmplat, de la un kilometru depărtare. Acesta este obiceiul tău invariabil în călătoriile spaţiale, dragul meu prieten? Se pare că eşti erotomaniac.
― Erotomaniac? Haide, Bliss. De două ori în toată călătoria. De două ori!
― Nu am fost decât pe două lumi pe care să se afle femele umane funcţionale. Două din două, şi pe fiecare nu am stat decât câteva ore.
― Îţi dai seama că pe Comporellon nu avusesem de ales.
― Într-adevăr. Îmi aduc aminte cum arăta.
Câteva momente, Bliss se scutură de râs. Apoi reluă:
― Totuşi, nu cred că Hiroko te-a ţinut, neajutorat, în strânsoarea ei puternică, sau că şi-a impus voinţa irezistibilă asupra corpului tău care, se zbătea să scape.
― Bineînţeles că nu. Am fost perfect de acord. Totuşi, trebuie să recunosc că sugestia a venit din partea ei.
Pelorat spuse, cu o urmă de invidie în voce:
― Aşa ţi se întâmplă mereu, Golan?
― Desigur, Pel, spuse Bliss. Femeile sunt irezistibil atrase de el.
― Mi-aş dori eu, spuse Trevize, dar nu este aşa. Şi, de fapt, chiar mă bucur... am alte lucruri de făcut în viaţă. Totuşi, în cazul acesta am fost irezistibil. La urma urmelor, Hiroko şi ceilalţi văd pentru prima oară oameni veniţi de pe o altă lume. Avea convingerea ― excitantă pentru ea ― că aş fi diferit de ceilalţi Alfani, fie anatomic, fie din punct de vedere al tehnicii. Cel puţin, aşa am tras eu concluzia, din câteva remarci întâmplătoare. Sărmana! Mă tem că a fost dezamăgită.
― Serios? făcu Bliss. Dar tu?
― Nu, spuse Trevize. Eu am fost pe multe lumi, şi am avut o grămadă de experienţe. Am descoperit că oamenii sunt oameni şi sex-ul este sex, oriunde te-ai duce. Dacă există diferenţe notabile, acestea sunt atât triviale cât şi dezagreabile. Ce ciudăţenii am întâlnit în viaţa mea! Îmi aduc aminte de o tânără care nu era bună de nimic dacă nu punea muzica să cânte tare, muzică alcătuită din sunete stridente şi disperate. Aşa că ea punea muzica, şi atunci eu nu mai eram bun de nimic. Te asigur... sunt mulţumit când dau peste vechile şi bunele metode.
― Vorbind de muzică, spuse Bliss, după cină suntem invitaţi la o serată muzicală. O serbare oficială, după toate aparenţele, ţinută în cinstea noastră. Bănuiesc că Alfanii sunt foarte mândri de muzica lor.
Trevize făcu o grimasă:
― Mândria lor nu poate face muzica să sune mai bine în urechile noastre.
― Lasă-mă să termin, spuse Bliss. Bănuiesc că mândria lor se datorează faptului că ştiu să cânte perfect la instrumente foarte arhaice. Foarte arhaice. Am putea obţine astfel ceva informaţii despre Pământ.
Trevize ridică sprâncenele:
― Iată o idee interesantă. Iar asta îmi aminteşte că amândoi aţi putea avea deja nişte informaţii. Janov, te-ai întâlnit cu acest Monolee de care ne-a povestit Hiroko?
― Da, spuse Pelorat. Am stat cu el trei ore, şi Hiroko nu a exagerat deloc. A ţinut practic un monolog, iar atunci când m-am ridicat pentru a pleca la dejun, s-a agăţat de mine şi nu m-a lăsat să plec până nu i-am promis că mă voi întoarce, pentru a-l asculta. Asta pentru că mai are multe de spus.
― Şi a zis ceva interesant?
― Ei bine, şi el ― ca toţi ceilalţi ― a insistat că Pământul este în întregime şi mortal radioactiv; că strămoşii Alfanilor au plecat ultimii, altfel ar fi murit... Şi, Golan, era atât de convingător, încât nu pot să nu îl cred. Sunt convins că Pământul este mort, şi că întreaga noastră căutare este, în final, inutilă.
