― Pe această mică insulă, au crescut şi testat nenumărate varietăţi de plante şi animale, şi au construit un echilibru ecologic adecvat, stabil şi autosuficient, în ciuda puţinelor specii cu care au pornit la drum. Au îmbunătăţit viaţa oceanică pe care au găsit-o la sosire, acum câteva mii de ani, crescându-i valoarea nutritivă şi rafinându-i gustul. Biotehnologia lor a făcut din această lume un corn al abundenţei. Au planuri şi pentru ei înşişi.
― Ce fel de planuri?
― Sunt perfect conştienţi că nu au cum să se extindă în actualele condiţii, spuse Bliss, limitaţi fiind de acest mic petic de pământ, dar visează să devină amfibii.
― Să devină ce?
― Amfibii. Au de gând să-şi dezvolte branhii, pe lângă plămâni. Visează să poată petrece perioade mari de timp sub apă; să descopere regiuni mai puţin adânci şi să construiască clădiri pe fundul oceanului. Cea care mi-a vorbit despre aceste lucruri strălucea de entuziasm, dar a recunoscut că acest ţel al Alfanilor este vechi de câteva sute de ani, şi că progresul înregistrat a fost foarte mic, poate chiar inexistent.
― Iată două domenii în care ar putea fi mai evoluaţi decât noi, spuse Trevize. Controlul vremii şi biotehnologia. Mă întreb care le-or fi tehnicile.
― Chiar dacă am da peste specialişti, spuse Bliss, este posibil să nu discute despre aşa ceva cu noi.
― Nu acesta este principalul nostru scop aici, spuse Trevize, dar cu siguranţă că Fundaţia ne-ar fi îndatorată dacă ar putea învăţa câte ceva de la această lume miniaturală.
― Şi noi reuşim să controlăm destul de bine vremea, pe Terminus, spuse Pelorat.
― Multe lumi o controlează, spuse Trevize, dar întotdeauna în ansamblu. Alfanii controlează vremea pe o mică porţiune a lumii, şi trebuie să aibă tehnici pe care noi nu le cunoaştem... Altceva, Bliss?
― Invitaţii sociale. Aceşti oameni par să aprecieze vacanţele, atunci când se pot elibera de lucrările pământului şi de pescuit, în această seară, după cină, va fi un festival al muzicii. V-am mai spus deja. Mâine, în timpul zilei, va avea loc un festival pe plajă. După toate aparenţele, pe întreg cuprinsul insulei va fi o reuniune a tuturor celor care se pot elibera de muncile câmpului pentru a se bucura de apă şi pentru a sărbători soarele, întrucât în următoarea zi va ploua. Flota de pescuit se va întoarce mâine dimineaţă, înaintea ploii, iar seara va fi un festival al hranei, când toată lumea va gusta din peştele capturat.
― Mesele sunt şi aşa destul de săţioase, se plânse Pelorat. Mă întreb cum ar putea arăta un festival al hranei.
― Bănuiesc că se va insista mai puţin asupra cantităţii, şi mai mult asupra calităţii. În orice caz, toţi patru suntem invitaţi să participăm la festivalul muzicii, care va avea loc în această seară.
― Cu instrumentele antice? întrebă Trevize.
― Exact.
― Prin ce anume sunt antice? Au computere primitive?
― Nu, nu. Aici vine partea interesantă. Nu este deloc muzică electronică, ci mecanică. Mi-au descris-o. Freacă nişte corzi, suflă în tuburi, şi bat pe diferite suprafeţe rezonante.
― Sper că nu vorbeşti serios, spuse îngrozit Trevize.
― Ba da. Şi am înţeles că Hiroko a ta va sufla într-unul din acele tuburi ― am uitat cum îi zice ― deci ar trebui să fii capabil să suporţi.
― Mie mi-ar place mult să merg, spuse Pelorat. Ştiu foarte puţine lucruri despre muzica primitivă şi aş vrea să o aud.
― Nu este “Hiroko a mea”, spuse Trevize cu răceală. Dar ce crezi, instrumentele sunt de tipul celor folosite cândva pe Pământ?
― Aşa am înţeles, spuse Bliss. Cel puţin, femeia Alfană a spus că au fost concepute cu mult înainte de venirea strămoşilor ei aici.
― În cazul acesta, spuse Trevize, s-ar putea să merite să ascultăm scârţâitul, suflatul, şi băngănitul, în speranţa că vom obţine ceva informaţii referitoare la Pământ.
81
Destul de ciudat, dar cea mai încântată de perspectiva unei serate muzicale era Fallom. Ea şi cu Bliss făcuseră baie în micuţa clădire din spatele casei. Acea căsuţă avea o baie cu apă curentă fierbinte şi rece (sau, mai degrabă, caldă şi rece), o cadă, şi o comodă. Totul era curat, în perfectă stare de funcţionare şi, în după-amiaza târzie, era bine luminată şi primitoare.
Ca întotdeauna, Fallom era fascinată de sânii lui Bliss iar Bliss se mărgini să spună (acum, că Fallom înţelegea limbajul Galactic) că aşa erau oamenii de pe lumea ei. La care Fallom întrebă, inevitabil:
― De ce?
Bliss, după un timp de gândire, îi dădu replica universală:
― De-aia!
Când terminară, Bliss o ajută să-şi pună lenjeria intimă dată de Alfani, şi reuşi să găsească modul de a-i trage fusta pe deasupra. Părea destul de rezonabil să o lase pe Fallom dezbrăcată de la brâu în sus. Îşi puse şi ea o fustă Alfană (cam strâmtă la şolduri), după care urmă bluza. Era o prostie să aibă reţineri în a-şi expune sânii într-o societate în care toate femeile o făceau, mai ales că nu îi avea mari şi erau la fel de frumoşi ca ai celorlalte, dar...
Urmară cei doi bărbaţi, unul după altul, Trevize mormăindu-şi nemulţumirea ― caracteristică universală a bărbaţilor ― vizavi de timpul irosit de femei în baie.
Bliss o puse pe Fallom să se învârtă pe loc, pentru a se asigura că fusta nu îi va aluneca de coapsele şi fesele băieţeşti.
― Este o fustă foarte frumoasă, Fallom, spuse ea. Îţi place?
Fallom se privi în oglindă şi spuse:
― Da, îmi place. Totuşi, nu-mi va fi frig fără nimic sus?
Şi îşi plimbă mâinile pe deasupra pieptului descoperit.
― Nu cred, Fallom. Pe lumea asta este destul de cald.
― Tu ţi-ai acoperit pieptul.
― Da, aşa e. Aşa se procedează pe lumea mea. Acum, Fallom, urmează să ne întâlnim cu foarte mulţi Alfani, în timpul cinei şi după aceea. Crezi că poţi suporta?
Fallom părea nefericită, şi Bliss continuă:
