Tot ceea ce ai de făcut, Golan, este să corectezi aceste coordonate ţinând cont de deriva stelelor în ultimii douăzeci de mii de am, apoi să găseşti centrul sferei. Vei cădea foarte aproape de soarele Pământului.
Trevize rămăsese cu gura căscată, şi nu o închise decât la câteva momente după
terminarea expunerii.
― De ce nu m-am gândij şi eu la asta? spuse el.
― Am încercat să-ţi spun, când încă mai eram pe Melpomenia.
― Da, desigur. Îmi cer scuze, Janov, pentru că am refuzat să ascult. Adevărul este că
am crezut...
Se opri, încurcat. Pelorat chicoti încet:
― Că nu am nimic important de spus. În general ai dreptate, dar de data aceasta era o problemă care aparţinea de domeniul meu, înţelegi. Sunt sigur că, în rest, ai toate motivele să nu-ţi pierzi timpul ascultându-mă.
― Nu e adevărat, spuse Trevize. Nu este deloc aşa, Janov. Mă simt ca un idiot, şi pe merit. Îmi cer din nou scuze... Şi acum, trebuie să alerg la computer.
Merse împreună cu Pelorat în cabina de pilotaj. Pelorat, ca întotdeauna, privi cu un amestec de minunare şi neîncredere cum ia naştere un organism om/computer.
― Va trebui să fac unele ipoteze, Janov, spuse Trevize cu o expresie seacă datorată
concentrării atenţiei asupra computerului. Trebuie să presupun că primul număr reprezintă
distanţa în parseci, iar celelalte două numere sunt unghiuri în radiani; primul dintre unghiuri fiind sus-jos, ca să spun aşa, iar celălalt stânga-dreapta. Va trebui să presupun că
semnul plus sau minus este folosit ca în convenţia Galactică Standard, şi că valoarea zero-zero-zero reprezintă coordonatele Melpomeniei.
― Mie mi se pare logic şi simplu, spuse Pelorat.
― Chiar aşa? Sunt şase posibilităţi de aranjare a numerelor, patru posibilităţi de aranjare a semnelor, distanţele pot fi în ani-lumină şi nu în parseci, unghiurile în grade şi nu în radiani. Deci avem nouăzeci şi şase de variante posibile. În plus, dacă distanţele sunt în ani-lumină, nu ştiu care este lungimea anului folosit. Mai adaugă de asemeni şi faptul că
nu ştiu care sunt convenţiile pentru măsurarea unghiurilor. Bănuiesc că pentru primul dintre unghiuri, măsurarea se face pornind de la ecuatorul Melpomeniei, însă în al doilea caz, care este primul meridian?
Pelorat se încruntă:
― Din ce spui tu aici, se pare că nu avem nici o şansă.
― Nu trebuie să exagerezi. Aurora şi Solaria sunt incluse în listă, şi le cunosc poziţia în spaţiu. Voi folosi coordonatele din tabel, şi voi vedea dacă le pot localiza. Dacă nu nimeresc, voi corecta coordonatele până când voi da peste ele, şi de aici voi afla ce ipoteze greşite am făcut. Odată ipotezele corectate, voi putea căuta centrul sferei.
― Cu toate variantele astea, nu va fi greu să decizi ce trebuie să faci?
― Ce? spuse Trevize.
Era din ce în ce mai absorbit. Apoi, după ce Pelorat repetă întrebarea, spuse:
― Da, sunt şanse ca aceste coordonate să folosească aceleaşi convenţii ca în Standardul Galactic, iar aflarea primului meridian nu este dificilă. Sistemele de coordonate sunt folosite de multă vreme pentru localizarea punctelor în spaţiu, şi majoritatea astronomilor spun că ele datează dintr-o epocă anterioară călătoriilor interstelare. Oamenii sunt deosebit de conservatori în anumite privinţe, şi nu schimbă niciodată convenţiile numerice, odată ce s-au obişnuit cu ele. Uneori cred că ajung chiar să le confunde cu legile naturii... Ceea ce în fond este foarte bine. Dacă fiecare lume ar avea convenţii de măsurare proprii, pe care le-ar schimba la fiecare secol, cred sincer că progresul ştiinţei s-ar opri pentru totdeauna.
Era clar că lucra în timp ce vorbea, pentru că vorbirea îi devenise din ce în ce mai greoaie. Murmură:
― Acum, linişte.
După aceasta, pe faţă îi apărură cutele unei concentrări intense, până când, după
câteva minute, se lăsă pe spate în scaun şi inspiră adânc. Spuse încet:
― Convenţiile sunt valabile. Am localizat Aurora. Nu încape nici o îndoială... Vezi?
Pelorat fixă cu intensitate câmpul de stele, şi mai ales pe cea strălucitoare din centru, spunând:
― Eşti sigur?
― Părerea mea nu contează, spuse Trevize. Computerul este sigur. Am vizitat Aurora.
Avem caracteristicile sale... diametrul, masa, luminozitatea, temperatura, detaliile spectrale, ca să nu mai amintesc de poziţia stelelor învecinate. Computerul spune că este Aurora.
― Atunci, trebuie să-l credem pe cuvânt.
― Crede-mă, trebuie. Dă-mi voie să reglez ecranul, şi după aceea computerul poate trece la lucru. Are cincizeci de seturi de coordonate şi le va folosi pe toate odată.
În timp ce vorbea, Trevize lucra la ecran. De obicei, computerul lucra în cele patru dimensiuni spaţiu-timp, dar oamenii aveau rareori nevoie de mai mult de doua dimensiuni pentru lămurire. De data aceasta, ecranul păru să se concentreze pe un volum de spaţiu întunecat, la fel de adânc pe cât era de lat şi de înalt. Trevize micşoră până aproape de zero luminozitatea în cabină, pentru a face mai uşor de observat strălucirea stelelor de pe ecran.
― Va începe acum, şopti el.
O clipă mai târziu, apăru o stea... apoi alta... apoi alta. Imaginea se modifica la fiecare nouă apariţie, pentru a le include pe toate. Era ca şi cum spaţiul se dădea înapoi din faţa ochiului, oferind astfel o imagine din ce în ce mai panoramică. În acelaşi timp se mişca în stânga sau în dreapta, în sus sau în jos...
În cele din urmă, apărură cincizeci de puncte luminoase, plutind în spaţiul tridimensional.