Fiecare dintre cele două camere ale locuinţei ce le fusese repartizată era luminată de un tub fluorescent. Camera de baie avea încă unul. Luminiţa era slabă şi incomodă pentru citit, dar cel puţin nu mai era întuneric.
Şi totuşi, întârziară afară. Cerul era plin de stele, un lucru întotdeauna fascinant pentru cineva născut pe Terminus. Acolo, cerul nopţii, era întunecat, şi nu se observa decât o vagă urmă a norului Galactic.
Hiroko îi însoţise pe drumul înapoi spre camere, de teamă ca oaspeţii să nu se rătăcească sau să se împiedice de ceva. Tot drumul o ţinu pe Fallom de mână, şi apoi, după ce le arătă cum se aprind tuburile fluorescente, rămase afară cu ei.
Bliss încercă încă o dată, deoarece era clar că Hiroko se afla într-o stare de puternic conflict emoţional:
― Serios, Hiroko, nu putem accepta flautul.
― Nu, Fallom trebuie să-l păstreze.
Însă avea o expresie de parcă era pe marginea prăpastiei.
Trevize continua să privească cerul. Noaptea era într-adevăr întunecată, un întuneric slab afectat de picătura de lumină care venea din camere; şi cu atât mai puţin de slabele scânteieri venind de la celelalte case aflate în depărtare.
― Hiroko, spuse el, vezi steaua aceea, care este aşa de strălucitoare? Cum se numeşte?
Hiroko ridică o privire absentă şi spuse, fără prea mare interes:
― Este Sora.
― De ce este numită astfel?
― La fiecare optzeci de Ani Standard face un tur complet în jurul soarelui nostru. În aiastă perioadă a anului, este o stea de seară. Totuşi, este vizibilă şi ziua, când apare deasupra orizontului.
Bun, gândi Trevize. Nu este complet ignorantă în probleme de astronomie.
― Ştii că Alfa are o altă soră, una foarte mică şi palidă, care este mult, mult mai departe decât acea stea strălucitoare? Nu o poţi zări fără telescop.
(Nici el nu o văzuse, nu îşi bătuse capul să o caute, dar computerul avea informaţia în băncile sale de date.)
Ea spuse indiferentă:
― Ni s-a spus la şcoală.
― Dar ce spui de aceea? Vezi acele şase stele în zig-zag?
― Este Casiopeea, spuse Hiroko.
― De ce îi spune astfel?
― Nu ştiu. Nimic nu ştiu despre astronomie, respectat Trevize.
― Vezi cea mai joasă stea din zig-zag, cea mai strălucitoare din tot grupul? Ce este?
― Este o stea. Numele nu i-l cunosc.
― Dar, exceptând cele două stele surori, este steaua cea mai apropiată de Alfa. Se află la doar un parsec depărtare.
― Da? Nu ştiam, spuse Hiroko.
― Nu ar putea fi steaua în jurul căreia orbitează Pământul?
Hiroko privi steaua cu o uşoară sclipire de interes.
― Nu ştiu, spuse ea. N-am auzit pe nimeni să spună aşa ceva.
― Nu crezi că ar putea fi?
― De unde să ştiu? Nimeni nu ştie unde ar putea fi Pământul. Eu... Eu trebuie să vă părăsesc acum. Mâine îmi vine rândul să lucrez la câmp, înainte de festivalul plăjii. Ne vom vedea cu toţii acolo, imediat după prânz. Da? Da?
― Bineînţeles, Hiroko.
Ea plecă deodată, aproape în fugă, dispărând în întuneric. Trevize privi în urma ei, apoi îi urmă pe ceilalţi, intrând în coliba slab luminată.
― Ţi-ai putut da seama dacă nu cumva minţea în privinţa Pământului, Bliss? întrebă el.
Bliss dădu din cap.
― Nu cred că minţea. Este într-o stare de puternică tensiune nervoasă, lucru de care mi-am dat seama de-abia după concert. Tensiunea exista dinainte de a întreba tu de stele.
― Din cauză că a renunţat la flaut, crezi?
― Poate. Nu-mi dau seama.
Se întorse spre Fallom:
― Fallom, vreau să mergi acum în camera ta. Când eşti gata de culcare, mergi în camera de baie, foloseşti toaleta, te speli pe mâini, pe faţă, şi pe dinţi.
