79
Trevize se lăsă pe spate în scaun, fixându-l pe Pelorat, care stătea pe un pătuţ îngust. Bliss, ridicându-se de lângă Pelorat, unde stătuse până atunci, îi privea, când pe unul, când pe celalalt.
În cele din urmă, Trevize spuse:
― Lasă-mă pe mine să judec cât de utilă este căutarea noastră, Janov. Spune-mi ce ţi-a povestit bătrânul ăla vorbăreţ... pe scurt, desigur.
― Mi-am notat ceea ce mi-a spus Monolee, spuse Pelorat. Asta m-a ajutat să-mi consolidez rolul de erudit, dar acum nu am nevoie de însemnări. Discursul lui a fost foarte dezlânat. Fiecare lucru pe care îl spunea îi amintea de altceva, dar desigur, eu mi-am petrecut viaţa încercând să organizez informaţiile în căutarea celor relevante, aşa că la mine, este a doua natură capacitatea de a condensa un discurs lung şi incoerent...
― În ceva la fel de lung şi incoerent? îl întrerupse cu blândeţe Trevize. Treci la subiect, dragă Janov.
Pelorat îşi drese glasul, stânjenit:
― Da, desigur, bătrâne. Am să încerc să scot un rezumat coerent şi cronologic. Pământul a fost casa iniţială a omenirii şi a milioane de specii de plante şi animale. A fost aşa timp de nenumăraţi ani, până când a fost inventat zborul hiperspaţial. Atunci au fost fondate lumile Spaţiene. Ele s-au rupt de Pământ, şi-au dezvoltat propriile culturi, şi au ajuns să dispreţuiască şi să oprime planeta mamă. După două secole în care a răbdat această situaţie, Pământul a reuşit să-şi recâştige libertatea, deşi Monolee nu a explicat modul concret în care s-a făcut acest lucru. Iar eu nu am îndrăznit să pun întrebări, chiar dacă mi-ar fi dat ocazia să îl întrerup ― ceea ce nu s-a întâmplat ― de teamă să nu devieze cu discuţia pe alte căi. A menţionat un erou legendar, pe nume Elijah Baley. Dar oamenii au obiceiul de a atribui unui singur personaj realizările unei întregi generaţii, şi Baley se pare că nu a fost ocolit de această regulă, aşa încât nu mi s-a părut util să...
― Da, Pel dragă, înţelegem, spuse Bliss.
Pelorat se opri din nou în mijlocul frazei şi stătu puţin să îşi aducă aminte unde rămăsese:
― Desigur. Scuze. Pământul a iniţiat un al doilea val de colonizări, fondând în acest fel multe noi lumi. Noul grup de Coloni s-a dovedit mai viguros decât Spaţienii, i-a depăşit, i-a înfrânt, şi le-a supravieţuit, fondând în cele din urmă Imperiul Galactic! În cursul războaielor dintre Coloni şi Spaţieni ― nu, nu războaie, pentru că el a folosit cuvântul “conflicte”, cu foarte mare precauţie ― Pământul a devenit radioactiv.
Trevize spuse, vizibil iritat:
― Este ridicol, Janov. Cum poate o lume să devină radioactivă? Fiecare lume este foarte puţin ― sau puţin ― radioactivă încă de la începutul formării sale, dar acea radioactivitate scade încetul cu încetul. Nu devine radioactivă.
Pelorat ridică din umeri:
― Am repetat şi eu ceea ce mi-a spus el. Iar el mi-a repetat mie ceea ce auzise, de la cineva care îi repetase ceea ce auzise, şi aşa mai departe. Este folclor, repetat din generaţie în generaţie, şi cine ştie ce distorsiuni intervin la fiecare repovestire.
― Înţeleg, dar nu există cărţi, documente, vechi povestiri care au îngheţat istoria la un moment anterior şi care să ne ofere ceva mai precis decât povestea asta?
― Am reuşit să pun această întrebare, şi răspunsul a fost: Nu. A amintit vag că au existat, odinioară, cărţi care vorbeau despre acest lucru, dar că s-au pierdut de mult. Însă ceea ce ne spune el este exact ceea ce se spunea şi în acele cărţi.
― Da, însă mult denaturat. Mereu aceeaşi poveste. În oricare lume mergem, documentele referitoare la Pământ au dispărut, într-un fel sau altul... Bun, şi cum a devenit Pământul radioactiv?
― Nu a dat detalii. Nu a spus decât că Spaţienii sunt răspunzători pentru acest lucru, dar apoi am tras concluzia că Spaţienii erau demonii pe seama cărora Pământenii puneau toate nenorocirile lor. Radioactivitatea...
Aici fu întrerupt de o voce clară:
― Bliss, eu sunt Spaţian?
Fallom stătea în uşa îngustă dintre cele două camere, cu părul ciufulit. Cămaşa de noapte pe care o purta (croită după formele mai generoase ale lui Bliss) îi căzuse pe un umăr, descoperind un sân nedezvoltat.
― Ne facem griji de cei care trag cu urechea din afară, spuse Bliss, şi îi uităm pe cei de dinăuntru... Fallom, de ce întrebi asta?
Se ridică şi se îndreptă spre tânără.
― Nu am ceea ce au ei, spuse Fallom arătând cu degetul spre cei doi bărbaţi, şi nici ceea ce ai tu, Bliss. Eu sunt altfel. Cumva din cauză că sunt Spaţian?
― Da, Fallom, eşti Spaţian, spuse Bliss cu blândeţe încercând să-i înlăture tensiunea. Dar micile diferenţe nu au importanţă. Du-te la culcare.
Fallom se supuse, ca întotdeauna când Bliss dorea să o vadă liniştită. Se întoarse:
― Sunt un demon? Ce este un demon?
Bliss spuse peste umăr:
― Aşteptaţi-mă o clipă. Mă întorc imediat.
Se întoarse după cinci minute, dând din cap:
― Acum va dormi până o voi trezi eu. Cred că ar fi trebuit să procedez astfel de la început, dar orice modificare a minţii trebuie să decurgă dintr-o necesitate.
Adăugă, ca şi când s-ar fi scuzat:
― Nu vreau să-şi bată capul cu diferenţele dintre echipamentul ei genital şi al nostru.
― Într-o zi va trebui să afle că este hermafrodită, spuse Pelorat.
― Într-o zi, spuse Bliss, dar nu acum. Continuă-ţi povestea, Pel.
― Da, spuse Trevize, înainte să fim întrerupţi din nou.
― Ei bine, Pământul a devenit radioactiv, sau, cel puţin, crusta sa. Pe vremea aceea, Pământul avea o populaţie enormă, concentrată în oraşe uriaşe construite în cea mai mare parte în subteran...
― Ei, spuse Trevize, dar astea sunt gogoriţe. Probabil că aici intervine patriotismul local, care glorifică epoca de aur a Pământului, iar detaliile sunt pur şi simplu o deformare a ceea ce a fost pe Trantor în epoca sa de aur, când era capitala unui sistem de lumi care ocupa aproape întreaga Galaxie.
Pelorat se opri, apoi spuse:
