― La fel ca Bliss?

― Da, domnule. Am dat greş, dintr-un anumit punct de vedere, şi Giskard şi-a încetat funcţionarea. Înainte de dezactivare, însă, mi-a transmis mie talentul său şi m-a însărcinat pe mine să am în continuare grijă de Galaxie; şi în special de Pământ.

― De ce în special de Pământ?

― În parte, datorită unui om, numit Elijah Baley. Un Pământean.

Pelorat interveni, entuziasmat:

― Golan, acesta este eroul legendar de care am adus vorba cu ceva vreme în urmă.

― Un erou legendar, domnule?

― Dr. Pelorat vrea să spună, explică Trevize, că este un personaj căruia i-au fost atribuite multe realizări, şi care întruneşte calităţile multor bărbaţi din istoria adevărată, sau poate chiar inventată.

Daneel se gândi un moment, apoi spuse foarte calm:

― Lucrurile nu stau astfel, domnilor. Elijah a fost un om adevărat, unul singur. Nu ştiu ce spun legendele dumneavoastră despre el, dar în istoria reală, fără el Galaxia poate că nu ar fi fost niciodată colonizată. În cinstea lui, am făcut tot ce am putut pentru a salva Pământul după ce a devenit radioactiv. Colegii mei roboţi au fost împrăştiaţi în toată Galaxia, într-un efort de a influenţa o persoană aici, alta acolo... La un moment dat, am iniţiat un proiect de reciclare a solului Pământului. La un alt moment, mult mai târziu, am iniţiat un proiect de terraformare a unei lumi ce înconjoară o stea vecină, numită astăzi Alfa. În nici unul dintre cazuri nu am avut cu adevărat succes. Nu am putut influenţa minţile oamenilor atât cât aş fi dorit, pentru că întotdeauna a existat riscul de a face rău unuia dintre ei. Vedeţi, am fost limitat ― aşa cum sunt limitat astăzi ― de Legile Roboticii.

― Da?

Nu era neapărată nevoie să ai puterile mentale ale lui Daneel pentru a sesiza neîncrederea în această monosilabă.

― Prima lege, domnilor, spuse el, este următoarea: “Un robot nu are voie să rănească o fiinţă umană sau, prin pasivitate, să permită rănirea unei fiinţe umane”. A Doua Lege: “Un robot trebuie să asculte ordinele date de fiinţele umane, cu excepţia cazurilor când aceste ordine intră în conflict cu Prima Lege.” A Treia Lege: “Un robot trebuie să-şi protejeze propria existenţă, atâta vreme cât procedând astfel nu intră în conflict cu Prima sau A Doua Lege.” Desigur, vă enunţ aceste legi într-un limbaj aproximativ. În realitate, el reprezintă configuraţii matematice complicate ale sinapselor noastre pozitronice.

― Îţi este greu să respecţi aceste Legi?

― Trebuie, domnule. Prima Lege este un absolut care aproape că îmi interzice folosirea vreunuia dintre talentele mele mentale. Atunci când ai de-a face cu Galaxia, este improbabil ca o acţiune să împiedice complet răul. Întotdeauna vor suferi câţiva oameni, poate mulţi, astfel încât un robot trebuie să aleagă pentru a minimiza răul. Totuşi, complexitatea posibilităţilor este atât de mare, încât este nevoie de timp pentru a lua acea hotărâre, şi nici atunci nu poţi fi sigur.

― Înţeleg, spuse Trevize.

― Pe parcursul întregii istorii Galactice, spuse Daneel, am încercat să ameliorez cele mai rele aspecte ale conflictelor şi dezastrelor care s-au făcut mereu simţite în Galaxie. Din când în când poate că am reuşit, într-o anumită măsură, dar dacă sunteţi la curent cu istoria Galactică, veţi şti sigur că reuşitele au fost rare, şi nu foarte însemnate.

― Măcar atâta lucru ştiu şi eu, spuse Trevize cu un zâmbet fals.

― Giskard, cu puţin înainte de a se dezactiva, a conceput o lege robotică ce o devansa chiar şi pe prima. Am numit-o “Legea Zero”, din imposibilitatea de a ne gândi la altceva care să aibă sens. Legea Zero spune: “Un robot nu are voie să rănească omenirea sau, prin pasivitate, să permită rănirea omenirii.” Ceea ce înseamnă că, automat, Prima Lege trebuie modificată pentru a suna astfel: “Un robot nu are voie să rănească o fiinţă umană sau, prin pasivitate, să permită rănirea unei fiinţe umane, cu excepţia cazurilor în care se intră în conflict cu Legea Zero.” Modificări similare trebuiesc făcute în A Doua şi A treia Lege.

Trevize se încruntă:

― Şi cum decizi tu ce este bine sau rău pentru omenire în ansamblu?

― Exact aici este problema, domnule, spuse Daneel. Teoretic, Legea Zero era soluţia problemelor noastre. În practică însă, nu puteam decide niciodată. O fiinţă umană este concretă. Rănirea unei persoane poate fi evaluată şi judecată. Omenirea este o abstracţie. Cum să lucrezi cu ea?

― Nu ştiu, spuse Trevize.

― Stai spuse Pelorat. Ai putea transforma omenirea într-un singur organism. Gaia.

― Asta am încercat să fac, domnule. Am condus fondarea Gaiei. Dacă omenirea ar putea fi transformată într-un singur organism, ar deveni un obiect concret, cu care s-ar putea lucra. Totuşi, crearea unui superorganism nu a fost chiar aşa de uşoară pe cât mă aşteptasem. În primul rând, nu se putea face decât dacă oamenii preţuiau superorganismul mai mult decât propriul lor ego, şi a trebuit să găsesc un tipar mental care să permită acest lucru. Asta a fost cu mult timp înainte de a mă gândi la Legile Roboticii.

― Deci Gaianii sunt roboţi. Am bănuit asta de la început.

― În acest caz, bănuiala dumneavoastră este greşită, domnule. Sunt fiinţe umane, dar în creierele lor a fost puternic inoculat echivalentul Legilor Roboticii. Ei trebuie să preţuiască viaţa, să o preţuiască cu adevărat... Şi, chiar şi după ce acest lucru a fost realizat, a rămas o fisură puternică. Un superorganism constând doar din fiinţe umane este instabil. Nu poate fi format. Trebuiesc adăugate alte animale... apoi plante... apoi lumea anorganică. Cel mai mic superorganism cu adevărat stabil este o întreagă lume, o lume suficient de mare şi de complexă pentru a avea o ecologie durabilă. A fost nevoie de mult timp pentru a înţelege asta, şi de-abia în ultimul secol Gaia a fost pe deplin constituită; acum este gata să se îndrepte spre Galaxia... dar va fi nevoie de o perioadă îndelungată. Poate că drumul rămas este totuşi mai scurt decât cel parcurs până acum, din moment ce cunoaştem regulile.

― Ai avut nevoie de mine pentru a lua decizia în locul tău. Este adevărat, Daneel?

― Da, domnule. Legile Roboticii nu ne-ar permite nici mie, nici Gaiei, să luăm o decizie care să rişte evoluţia în rău a omenirii. Şi, între timp, acum cinci secole, când se părea că nu voi descoperi niciodată metodele pentru a depăşi dificultăţile care-mi stăteau în calea spre definitivarea Gaiei, mi-am îndreptat atenţia spre o a doua variantă, şi am ajutat la naşterea şi dezvoltarea ştiinţei psihoistoriei.

― Trebuia să-mi fi imaginat, murmură Trevize. Ştii, Daneel, încep să cred că într-adevăr ai o vechime de douăzeci de mii de ani.

― Mulţumesc, domnule.

― Ia stai puţin, spuse Pelorat. Cred că încep să întrezăresc ceva. Tu însuţi faci parte din Gaia, Daneel? Aşa ai aflat despre câinii din Aurora? Prin Bliss?

― Într-un fel aveţi dreptate, domnule, spuse Daneel. Sunt asociat cu Gaia, deşi nu fac parte din ea.

Trevize ridică sprâncenele:

― Semeni cu Comporellon, lumea pe care am vizitat-o imediat după ce am părăsit Gaia. Aceasta insistă că nu face parte din Confederaţia Fundaţiei, ci este doar asociată cu ea.

Daneel aprobă cu o mişcare lentă a capului:

― Cred că analogia este pertinentă, domnule. Pot, ca asociat al Gaiei, lua cunoştinţă de tot ceea ce conştientizează Gaia... prin persoana lui Bliss, de exemplu. Însă Gaia nu poate deveni conştientă de ceea ce conştientizez eu, astfel încât îmi păstrez libertatea de mişcare. Această libertate de mişcare îmi este necesară până când va fi formată Galaxia.

Trevize privi lung robotul, preţ de o clipă, apoi spuse:

― Şi, conştientizând prin Bliss, ai influenţat după bunul plac întâmplările petrecute în călătoria noastră?

Daneel emise un oftat ciudat, aproape omenesc:

― N-am putut face prea mult, domnule. Întotdeauna sunt reţinut de Legile Roboticii... Şi totuşi, am uşurat presiunea care apăsa mintea lui Bliss, luând asupra mea un pic din excesul de responsabilitate. Astfel încât a reuşit să acţioneze în cazul lupilor de pe Aurora şi Spaţianului de pe Solaria cu mai mare promptitudine şi cu mai puţine efecte negative asupra ei. În plus, am influenţat femeia de pe Comporellon ― ca şi pe cea de pe Noul Pământ ― prin Bliss, ca să aibă un sentiment favorabil faţă de dumneavoastră, şi să vă puteţi astfel continua călătoria.

Trevize zâmbi, aproape trist:

― Ar fi trebuit să-mi dau seama că nu era meritul meu.

Daneel acceptă remarca, dar respinse subestimarea jalnică a lui Trevize:

― Dimpotrivă, domnule, dumneavoastră aţi avut un merit important. Fiecare dintre cele două femei v-au privit de la bun început cu un ochi favorabil. Eu nu am făcut decât să amplific atât cât puteam impulsul deja prezent, ţinând cont de stricteţea Legilor Roboticii. Din cauza acestor restrângeri ― şi din cauza altora ― cu foarte mare greutate am reuşit să vă aduc aici, şi doar indirect. În câteva situaţii am fost în mare pericol de a vă pierde.

― Dar acum sunt aici, spuse Trevize. Ce vrei de la mine? Să confirm decizia mea în favoarea Galaxiei?

Faţa lui Daneel, mereu inexpresivă, reuşi de această dată să pară disperată:

― Nu, domnule. Simpla decizie nu mai este acum suficientă. V-am adus aici aşa cum am putut mai bine ţinând cont de situaţia mea actuală, pentru ceva mult mai disperat. Sunt pe moarte.

102

Poate din cauza felului prozaic în care vorbise Daneel; sau poate din cauză că o viaţă lungă de douăzeci de mii de ani făcea ca moartea să nu mai pară o tragedie pentru cineva condamnat să trăiască mai puţin de un procent din acea perioadă; în orice caz, Trevize nu simţi nici un impuls de compasiune: