― Lună? spuse Trevize. Ei bine, pare destul de simplu... Apoi, gândeşte-te puţin, copilul poate că a încercat, instinctiv, să deplaseze nava prin intermediul lobilor-transductori, folosind sursa de energie a navei, iar asta a dus la acea momentană confuzie inerţială... Dar astea nu contează deloc, Janov. Ceea ce contează este că ne putem concentra atenţia asupra Lunii ― da, îmi place numele ― aflată acum pe ecran, mărită. O privesc acum... şi mă minunez...

― Din ce cauză, Trevize?

― Din cauza dimensiunii sale. De obicei, noi nu luăm în seamă sateliţii, Janov. Sunt nişte obiecte atât de mici! Însă acesta este diferit. Este o lume. Are un diametru de aproximativ trei mii cinci sute de kilometri.

― O lume? Nu o poţi numi lume. Nu poate fi locuibilă. Un diametru ca acesta, cniar dacă are trei mii cinci sute de kilometri, este prea mic. Nu are atmosferă. Îţi pot spune asta uitându-mă doar la ea. Nu are nori. Curba circulară care îi pune în evidenţă conturul pe fundalul cerului de stele este clară; la fel este şi curba interioară care separă emisfera luminoasă de cea întunecată.

Trevize aprobă:

― Începi să devii un astronaut exersat, Janov. Nu are apă. Asta înseamnă doar că Luna nu este locuită la suprafaţă. Dar în subteran?

― Subteran? întrebă Pelorat nesigur pe el.

― Da. În subteran. De ce nu? Oraşele Pământului erau subterane, aşa mi-ai spus. Ştim că Trantorul era de asemenea construit în subteran. Mare parte din capitala Comporellon-ului este construită în subteran. Locuinţele Solariene sunt aproape în întregime subterane. Este o situaţie foarte obişnuită.

― Dar, Golan, în fiecare dintre aceste cazuri, oamenii se aflau pe o planetă locuibilă. Suprafaţa era şi ea locuibilă, cu o atmosferă şi cu un ocean. Este posibil să trăieşti în subteran atunci când suprafaţa este nelocuibilă?

― Haide, Janov, gândeşte! Unde trăim noi în acest moment? Far Star este o micuţă lume cu suprafaţă nelocuibilă. Afară nu există aer sau apă. Şi totuşi, înăuntru trăim într-un confort perfect. Galaxia este plină de staţii de intrare şi de Colonii spaţiale de o varietate infinită, ca să nu mai amintesc de nave spaţiale. Toate sunt nelocuibile, cu excepţia interiorului. Consideră Luna ca fiind o navă spaţială gigantică.

― Cu un echipaj înăuntru?

― Da. Milioane de oameni, din câte ne putem imagina; şi Plante, şi animale; şi o tehnologie avansată... Uite, Janov, nu ţi se pare plauzibil? Dacă Pământul, în ultimele sale zile, a putut trimite un grup de Coloni pe o planetă care orbita în jurul lui Alfa Centauri; şi dacă, probabil cu ajutorul Imperial, au putut încerca să o terraformeze, să îi însămânţeze oceanele, să construiască o insulă acolo unde nu era nici una; nu putea Pământul, de asemenea, să trimită un grup pe propriul său satelit pentru a-l terraforma în interior?

― Presupun că da, spuse şovăielnic Pelorat.

― Cu certitudine. Dacă Pământul are ceva de ascuns, de ce să îl trimită la un parsec depărtare, când putea fi ascuns pe o lume aflată la o distanţă mai mică de p sută de milioane de ori decât cea până la Alfa? Şi, din punct de vedere psihologic, Luna ar fi o ascunzătoare mult mai eficientă. Nimeni nu s-ar gândi la viaţă pe sateliţi. Nici eu nu m-am gândit. Gândurile mele o luaseră razna spre Alfa, cu Luna la mai puţin de doi centimetri de nas. Dacă n-ar fi fost Fallom...

Strânse buzele, şi dădu din cap:

― Cred că va trebui să recunosc că meritul este al ei. Dacă n-am s-o fac eu, sigur o va face Bliss.

― Dar, ascultă-mă, bătrâne, spuse Pelorat, dacă se ascunde ceva sub suprafaţa Lunii, cum îl vom găsi noi? Trebuie să fie o suprafaţă de milioane de kilometri pătraţi...

― În jur de patruzeci de milioane.

― Şi va trebui să o cercetăm pe toată, căutând ce? O deschidere? O cameră de presurizare?

― Dacă pui problema în felul acesta, spuse Trevize, ar fi într-adevăr o treabă imposibilă, dar noi nu căutăm obiecte, noi căutăm viaţă; mai mult, viaţă inteligentă. Şi o avem pe Bliss, iar ea are capacitatea de a detecta inteligenţa, nu-i aşa?

98

Bliss îl privi acuzator pe Trevize:

― Am reuşit în sfârşit să o adorm. Mi-a fost extrem de greu. Era dezlănţuită. Din fericire, nu cred că i-am provocat vreo stricăciune.

Trevize spuse cu răceală:

― Ai putea încerca să i-l scoţi din minte pe Jemby, ştii, din moment ce este sigur că n-am nici cea mai mică intenţie de a mă întoarce pe Solaria.

― Pur şi simplu, să-i elimin o fixaţie, nu-i aşa? Ce ştii tu despre lucrurile astea, Trevize? Tu nu ai tatonat niciodată o minte. Nu ai nici cea mai mică idee despre complexitatea ei. Dacă ai şti câtuşi de puţin ceva despre cum funcţionează mintea, nu ai vorbi despre înlăturarea unei fixaţii ca şi cum ar trebui să scoţi o lingură cu gem dintr-un borcan.

― Bine, măcar slăbeşte-i-o.

― Aş putea-o slăbi puţin, după o lună de pătrundere atentă.

― Ce vrei să spui prin pătrundere?

― Nu pot explica unuia care nu ştie.

― Atunci, ce ai de gând să faci cu copilul?

― Nu ştiu încă; trebuie să mă gândesc foarte bine.

― În cazul acesta, spuse Trevize, hai să-ţi spun eu ce vom face cu această navă.

― Ştiu ce ai de gând să faci. Mergem înapoi pe Noul Pământ şi mai facem o încercare cu încântătoarea Hiroko, dacă ne promite însă că de data asta nu te va mai infecta.

― Nu, spuse el, dimpotrivă. M-am răzgândit. Mergem pe Lună... acesta este numele satelitului, din câte mi-a spus Janov.

― Satelitul? Pentru că este lumea cea mai la îndemână? Nu m-am gândit la asta.

― Nici eu. Şi nici altcineva. Nicăieri în Galaxie nu există un satelit care să merite vreun pic de atenţie. Dar acest satelit, fiind supradimensionat, este unic. Mai mult, anonimatul Pământului este şi pentru el o foarte bună protecţie. Dacă nu găseşti Pământul, nu poţi găsi nici Luna.

― Este locuibil?

― La suprafaţă, nu. Dar nu este deloc radioactiv, deci nu este complet nelocuibil. Ar putea avea viaţă ― o viaţă foarte bogată, chiar ― sub suprafaţă. Şi, desigur, tu vei fi capabilă să ne spui dacă este aşa, după ce ne vom apropia suficient de mult.

Bliss ridică din umeri:

― Am să încerc... Însă ce te-a făcut să te gândeşti aşa, deodată, la varianta satelitului?

Trevize răspunse calm:

― M-am gândit la ceea ce a făcut Fallom atunci când era la comenzi.

Bliss aşteptă, ca şi cum se aştepta la explicaţii suplimentare, apoi ridică din nou din umeri:

― Orice ar fi fost, bănuiesc că n-ai fi avut această inspiraţie dacă ţi-ai fi dat frâu liber impulsului criminal.

― N-am avut intenţia să o ucid, Bliss.

Bliss dădu din mână:

― În regulă. Fie. Acum ne îndreptăm spre Lună?

― Da. Şi, din precauţie, nu merg prea repede. Dar dacă totul merge bine, vom fi în apropierea sa în treizeci de ore.

99