― În primul rând, spuse Trevize, sunt şi eu om şi vreau să privesc de aproape imaginea celor două stele binare. Apoi, sunt precaut. După cum ţi-am explicat deja, tot ceea ce am păţit de când am plecat de pe Gaia mă determină să fiu precaut.
― Care dintre ele este Alfa, Golan? întrebă Pelorat.
― Nu ne vom rătăci, Janov. Computerul ştie foarte bine care este Alfa. Întâmplător, ştim şi noi. Cea din dreapta are o tentă de portocaliu, ca şi soarele Aurorei, dacă-ţi aminteşti. Vezi?
― Da, acum după ce mi-ai atras atenţia.
― Foarte bine. Aceea este steaua cea mică... Care este cea de-a doua literă din alfabetul acelui limbaj arhaic de care vorbeai?
Pelorat se gândi un moment, şi spuse:
― Beta.
― Atunci, hai s-o numim pe cea portoclie Beta şi pe cea galben-alb Alfa. Noi ne vom îndrepta spre Alfa.
CAPITOLUL l7
Noul Pământ
74
― PATRU PLANETE MICI, murmură Trevize, plus un nor de asteroizi.
― Eşti dezamăgit? întrebă Pelorat.
― Nu chiar. Mă aşteptam. Stelele binare ce se rotesc una în jurul alteia la distanţe mici nu pot avea planete care să orbiteze în jurul uneia dintre ele. Planetele se pot roti în jurul centrului de greutate al sistemului, dar este foarte puţin probabil să fie locuibile... sunt prea departe. Pe de altă parte, dacă stelele binare se află la o distanţă rezonabilă una faţă de alta, pot exista planete care să orbiteze în jurul fiecăreia, dacă sunt suficient de aproape de una dintre stele. Acestea două, conform datelor computerului, sunt separate de o distanţă medie de 3,5 miliarde de kilometri, şi chiar la periastru, când sunt cel mai apropiate una de alta, distanţa este de aproximativ l,7 miliarde de kilometri. O planetă care orbitează la mai puţin de 200 milioane de kilometri în jurul uneia dintre stele ar putea avea o orbită stabilă. Însă nu poate exista vreo planetă cu o orbită mai mare. Asta înseamnă că nu există gigante gazoase, care ar trebui să fie mai departe de stea, dar ce contează? Gigantele gazoase oricum nu sunt locuibile.
― Dar una dintre acele patru planete poate fi locuibilă.
― De fapt, a doua planetă oferă singura posibilitate reală. În primul rând, este singura suficient de mare pentru a avea o atmosferă.
Se apropiară rapid de a doua planetă şi, timp de două zile, imaginea ei se mări treptat; la început, cu o moderaţie maiestuoasă. Apoi, când nu se arătă nici o navă care să le vină în întâmpinare, cu o viteză din ce în ce mai mare, aproape înfricoşătoare.
Far Star se mişca iute pe o orbită temporară la o mie de kilometri deasupra stratului de nori, când Trevize spuse nemulţumit:
― Înţeleg pentru ce băncile de date ale computerului au pus semnul de întrebare. Nu există nici un semn clar de radiaţie, lumină în emisfera întunecată, sau emisii radio.
― Stratul de nori pare foarte gros, spuse Pelorat.
― Dar nu are cum opri undele radio.
Priveau planeta rotindu-se sub ei, o simfonie cu nori albi cuprinşi de vârtejuri, cu rare breşe prin care se putea zări o culoare albăstruie, indicând prezenţa oceanului.
― Stratul de nori este foarte dens pentru o lume locuită, spuse Trevize. S-ar putea să fie o lume foarte mohorâtă... Cel mai mult mă deranjează că nu am fost interpelaţi de nici o staţie spaţială.
― Aşa cum s-a întâmplat pe Comporellon, vrei să spui? întrebă Pelorat.
― Aşa cum ar trebui să se întâmple pe oricare lume locuită. Ar trebui să fim opriţi pentru verificarea de rutină a actelor, încărcăturii, durata şederii, şi aşa mai departe.
― Poate că nu am reuşit să interceptăm mesajul lor, cine ştie din ce motiv, spuse Bliss.
― Computerul nostru l-ar fi recepţionat, pe orice lungime de undă s-ar fi deranjat ei să îl trimită. Iar noi am trimis propriile noastre mesaje, fără nici un rezultat. Dacă pătrundem sub stratul de nori fără o comunicare prealabilă cu oficialii staţiilor, violăm convenţiile spaţiale. Dar nu văd ce altceva am putea face.
Far Star încetini, şi intensifică antigravitaţia până la un nivel care să îi permită menţinerea altitudinii. Intră din nou în emisfera luminată, şi încetini în continuare. Trevize, împreună cu computerul, găsi o breşă adecvată în stratul de nori. Nava plonjă şi trecu prin ea. Dedesubtul lor se afla un ocean agitat. Se întindea, plin de valuri, la câţiva kilometri sub ei, brăzdat de dungi albe de spumă.
Ieşiră din conul de lumină, adăpostindu-se sub stratul de nori. Întinderea de apă care se afla imediat sub ei căpătă o culoare gri-ardezie, şi temperatura scăzu simţitor.
Fallom, cu ochii holbaţi în ecran, vorbi câteva momente pe limba ei bogată în consoane, apoi trecu la Galactică. Vocea îi tremura:
― Ce este ceea ce văd eu dedesubt?
― Este un ocean, spuse Bliss încercând să o liniştească. O cantitate foarte mare de apă.
― De ce nu se usucă?
Bliss aruncă o privire spre Trevize, apoi spuse:
― Este prea multă apă pentru a putea seca.
Fallom spuse, aproape gâtuită:
― Nu vreau atâta apă. Să plecăm!
Apoi ţipă strident, când Far Star trecu printre nişte nori de furtună, ecranul devenind lăptos şi acoperindu-se de picături de ploaie.
Luminile din cabina de pilotaj scăzură în intensitate, şi mişcarea navei deveni un pic smucită.
Trevize ridică surprins privirea şi strigă:
