― De fapt, nu mă aşteptam ca acolo, în centru, să descopăr ceea ce căutam. Nici Spaţienii nu ar coloniza planetele astfel încât să se formeze o sferă perfectă. Aurora, cea mai veche dintre lumile Spaţiene, poate că a trimis ea însăşi Coloni, iar asta este de natură să distorsioneze sfera. Apoi, de asemenea, soarele Pământului este posibil să nu fi deviat chiar cu viteza medie a lumilor Spaţiene.
― Deci Pământul poate fi oriunde, spuse Pelorat. Asta vrei să spui?
― Nu. Nu chiar “oriunde”. Toate aceste posibile surse de eroare nu pot avea o influenţă chiar atât de mare. Pământul trebuie să fie prin vecinătate. Steaua pe care am descoperit-o în centru trebuie să fie vecină cu soarele Pământului.
― Dar atunci am vedea soarele Pământului pe hartă, nu-i aşa? Vreau să spun, în apropiere de Alfa.
― Nu. Sunt sigur că soarele Pământului nu se află deloc pe hartă. De aceea am avut îndoieli, când am verificat pentru prima oară steaua Alfa. Indiferent cât de mult ar semăna cu soarele Pământului, găsirea ei pe hartă m-a făcut să bănuiesc că nu este ceea ce căutăm.
― Bine atunci, spuse Bliss. De ce să nu ne concentrăm asupra aceloraşi coordonate în spaţiul real? Dacă găsim o stea strălucitoare aproape de centru, o stea care nu există în harta computerului; dacă seamănă foarte mult cu Alfa din punct de vedere al caracteristicilor, dar este simplă, nu ar putea fi soarele Pământului?
Trevize oftă:
― Dacă lucrurile ar sta aşa, aş fi dispus să pariez pe jumătate din averea mea că în jurul stelei de care vorbeşti ar orbita planeta Pământ... Însă, din nou, ezit să încerc.
― Ţi-e frică de un eşec?
Trevize încuviinţă cu capul.
― Totuşi, spuse el, daţi-mi un răgaz de o clipă-două să-mi trag răsuflarea, şi am să mă strădui să verific.
În timp ce cei trei adulţi se priveau unul pe celălalt, Fallom se apropie de pupitrul computerului şi privi curioasă, conturul mâinilor desenat pe el. Întinse mâna, şovăind, spre contururi, dar Trevize îi opri mişcarea cu un gest brusc al braţului, strigând aspru:
― Nu atinge, Fallom!
Tânăra Solariană tresări şi se refugie sub braţul protector al lui Bliss.
― Trebuie să avem curaj, Golan. Ce facem dacă nu găsim nimic în spaţiul real?
― Atunci vom fi obligaţi să ne întoarcem la vechiul plan, spuse Trevize. Vom vizita pe rând toate cele patruzeci şi şapte de lumi Spaţiene.
― Şi dacă nici aşa nu ajungi la vreun rezultat?
Trevize scutură capul necăjit, ca şi cum încerca să îşi alunge gândurile negative din minte. Privind în jos, spre genunchi, spuse înverşunat:
― Atunci mă voi gândi la altceva.
― Dar dacă nu există deloc lumea străbunilor?
Ridică brusc privirea, spre vocea subţire care vorbise.
― Cine a spus asta? întrebă el.
Era o întrebare inutilă. Odată depăşit momentul de surprindere, ştiu foarte bine cine pusese întrebarea.
― Eu, spuse Fallom.
Trevize o privi încruntându-se uşor:
― Ai înţeles ce am discutat noi?
― Cauţi lumea străbunilor, spuse Fallom, dar nu ai găsit-o încă. Poate că există nici o asemenea lume.
― Poate că nu există o asemenea lume, o corectă Bliss cu blândeţe.
― Nu, Fallom, spuse Trevize cu seriozitate. S-a făcut un mare efort pentru a o ascunde. Un asemenea efort arată că există ceva de ascuns. Înţelegi ce spun?
― Da, spuse Fallom. Nu mă laşi să pun mâna pe pupitru. Din cauză că nu mă laşi, înseamnă că este interesant să îl ating.
― Este interesant, dar nu pentru tine, Fallom... Bliss, creezi un monstru care ne va distruge pe toţi. Să nu o mai laşi vreodată să intre aici decât în prezenţa mea. Dar chiar şi atunci, ai foarte mare grijă.
Totuşi, această scurtă diversiune păru să-l scoată din nehotărâre.
― Este clar că ar fi mai bine să mă apuc de treabă, spuse el. Dacă stau aici, şi nu fac nimic, zgripţuroaica asta mică va prelua controlul asupra navei.
Luminile scăzură în intensitate, şi Bliss spuse în şoaptă:
― Mi-ai promis, Trevize. Nu-i mai spune “monstru” sau “zgripţuroaică” atunci când este şi ea de faţă.
― Atunci fii cu ochii pe ea, şi învaţ-o să se poarte. Spune-i că celor mici nu trebuie să li se audă niciodată gura, şi trebuie să stea cât mai mult timp departe de treburile celor mari.
Bliss se încruntă:
― Atitudinea ta faţă de copii este de-a dreptul îngrozitoare, Trevize.
― Poate, dar nu este acum momentul să discutăm despre asta.
Apoi spuse, pe un ton în care se îmbinau armonios satisfacţia şi uşurarea:
