― Bliss, Fallom asta a ta este suficient de matură pentru a transduce. Uite-o cum foloseşte energia electrică pentru a încerca să acţioneze comenzile. Opreşte-o!
Bliss o cuprinse pe Fallom în braţe şi o ţinu strâns:
― Este în regulă, Fallom, este în regulă. Nu ai de ce să te temi. Este doar o altă lume, atâta tot. Sunt multe altele care seamănă cu ea.
Fallom se relaxă întrucâtva, dar continuă să tremure. Bliss îi spuse lui Trevize:
― Copilul n-a mai văzut niciodată un ocean şi probabil, din câte cred eu, nici ceaţă sau ploaie. Fii mai înţelegător!
― Nu, dacă îmi dereglează nava. Pentru că în acest caz, este un pericol pentru noi toţi. Du-o în cabina ta şi calmeaz-o.
Bliss dădu scurt din cap.
― Vin cu tine, Bliss, spuse Pelorat.
― Nu, nu, Pel, spuse ea. Rămâi aici. Eu o liniştesc pe Fallom, tu îl linişteşti pe Trevize.
După care plecă.
― Nu am nevoie să fiu calmat, spuse Trevize mârâind spre Pelorat. Îmi pare rău dacă mi-am ieşit din fire, dar nu putem permite unui copil să se joace cu nava, nu-i aşa?
― Sigur că nu putem permite, spuse Pelorat, dar Bliss a fost luată prin surprindere. Ea o poate stăpâni pe Fallom, care se comportă totuşi foarte civilizat, pentru un copil luat de acasă de lângă... robotul lui, şi aruncat, vrând-nevrând, într-o viaţă pe care nu o înţelege.
― Ştiu. Dar nu eu am venit cu ideea să o luăm cu noi, îţi aminteşti? A fost ideea lui Bliss.
― Da, dar copilul ar fi fost omorât, dacă nu l-am fi luat cu noi.
― Bine, am să-i cer scuze lui Bliss, mai târziu. Şi copilului, de asemenea.
Dar era în continuare încruntat, şi Pelorat spuse cu blândeţe:
― Golan, bătrâne, mai e şi altceva care te deranjează?
― Oceanul, spuse Trevize.
Ieşiseră de multă vreme din furtună, dar norii nu dispăruseră.
― Ce e rău cu oceanul? întrebă Pelorat.
― Este prea întins, asta-i tot.
Pelorat păru nelămurit, şi Trevize îi explică, iritat:
― Nu am văzut continente. Nicăieri nu am văzut pământ. Atmosfera este perfect normală, oxigenul şi azotul în proporţii adecvate, deci ecologia planetei a fost modificată, şi trebuie să existe viaţă vegetală pentru a menţine nivelul de oxigen. O astfel de atmosferă nu apare în mod natural ― cu excepţia Pământului probabil, unde cine ştie cum s-a format. Însă pe planetele colonizate există întotdeauna suprafeţe rezonabile de uscat, până la o treime din întreg, şi niciodată mai puţin de o cincime. Deci cum a putut fi această planetă colonizată, dacă nu are pământ?
― Probabil că această planetă este complet atipică, spuse Pelorat, din moment ce face parte dintr-un sistem binar. Poate că nu a fost colonizată, ci s-a creat o atmosferă care nu se poate întâlni niciodată pe planetele ce orbitează în jurul stelelor simple. Probabil că viaţa s-a dezvoltat aici în mod independent, aşa cum s-a întâmplat odinioară pe Pământ, dar numai în ocean.
― Dacă ar fi să admitem aşa ceva, spuse Trevize, nu obţinem nimic. Viaţa apărută în ocean nu poate elabora o tehnologie. Tehnologia este întotdeauna bazată pe foc, iar focul este incompatibil cu marea. O planetă cu viaţă dar lipsită de tehnologie, nu ne interesează.
― Îmi dau seama, dar făceam şi eu nişte speculaţii. La urma urmelor, din câte ştim noi, tehnologia nu s-a născut decât o singură dată ― pe Pământ. În rest, Colonii nu au făcut decât să o extindă. Nu poţi generaliza, plecând de la un singur caz.
― Mişcarea în mediul marin presupune o formă adecvată. Viaţa din mare nu poate avea contururi neregulate sau apendice, cum ar fi mâinile.
― Calmarii au tentacule.
― Recunosc că putem face speculaţii, spuse Trevize, dar dacă te gândeşti la creaturi inteligente asemănătoare calmarilor evoluând independent undeva în Galaxie, şi elaborând o tehnologie care nu se bazează pe foc, faci nişte presupuneri deloc fondate, după părerea mea.
― După părerea ta, spuse blând Pelorat.
Trevize râse, deodată:
― Foarte bine, Janov. Observ că încerci să mă baţi la logică, pentru a mă pedepsi că am vorbit cam dur cu Bliss; te descurci foarte bine. Îţi promit că dacă nu găsim uscat, vom examina oceanul cât mai amănunţit posibil, poate vom descoperi calmari civilizaţi.
În timp ce vorbea, nava pătrunse din nou în emisfera întunecată, şi ecranul deveni negru.
Pelorat făcu o grimasă.
― Mă tot întreb, spuse el. Este sigur?
― Ce să fie sigur, Janov?
― Să alergăm aşa prin noapte. Am putea devia, scufundându-ne în ocean.
― Este imposibil, Janov. Serios! Computerul menţine traseul după o linie de forţă gravitaţională. Cu alte cuvinte, rămânem mereu la o intensitate constantă a forţei gravitaţionale planetare, ceea ce înseamnă că ne menţinem la o altitudine relativ constantă deasupra nivelului mării.
― La ce altitudine?
― Aproape cinci kilometri.
