― Convenţiile sunt valabile. Am localizat Aurora. Nu încape nici o îndoială... Vezi?
Pelorat fixă cu intensitate câmpul de stele, şi mai ales pe cea strălucitoare din centru, spunând:
― Eşti sigur?
― Părerea mea nu contează, spuse Trevize. Computerul este sigur. Am vizitat Aurora. Avem caracteristicile sale... diametrul, masa, luminozitatea, temperatura, detaliile spectrale, ca să nu mai amintesc de poziţia stelelor învecinate. Computerul spune că este Aurora.
― Atunci, trebuie să-l credem pe cuvânt.
― Crede-mă, trebuie. Dă-mi voie să reglez ecranul, şi după aceea computerul poate trece la lucru. Are cincizeci de seturi de coordonate şi le va folosi pe toate odată.
În timp ce vorbea, Trevize lucra la ecran. De obicei, computerul lucra în cele patru dimensiuni spaţiu-timp, dar oamenii aveau rareori nevoie de mai mult de doua dimensiuni pentru lămurire. De data aceasta, ecranul păru să se concentreze pe un volum de spaţiu întunecat, la fel de adânc pe cât era de lat şi de înalt. Trevize micşoră până aproape de zero luminozitatea în cabină, pentru a face mai uşor de observat strălucirea stelelor de pe ecran.
― Va începe acum, şopti el.
O clipă mai târziu, apăru o stea... apoi alta... apoi alta. Imaginea se modifica la fiecare nouă apariţie, pentru a le include pe toate. Era ca şi cum spaţiul se dădea înapoi din faţa ochiului, oferind astfel o imagine din ce în ce mai panoramică. În acelaşi timp se mişca în stânga sau în dreapta, în sus sau în jos...
În cele din urmă, apărură cincizeci de puncte luminoase, plutind în spaţiul tri-dimensional.
― Mi-ar fi plăcut să obţin un minunat aranjament sferic, spuse Trevize, dar ceea ce avem aici seamănă mai mult cu suprafaţa unui bulgăre de zăpadă granulată şi dură, bătătorit în grabă.
― Asta înseamnă că nu mai avem nici o speranţă?
― Apar nişte dificultăţi, dar, după părerea mea, erau inevitabile. Stelele nu sunt uniform distribuite, şi cu atât mai mult planetele locuibile, deci este obligatoriu să existe o neuniformitate în poziţia planetelor colonizate. Computerul va corecta fiecare poziţie, ţinând cont de mişcarea probabilă din ultimii douăzeci de mii de ani ― chiar dacă în această perioadă nu s-a produs o derivă semnificativă ― apoi va încerca să le încadreze într-o suprafaţă sferică “optimă”. Cu alte cuvinte, va găsi o suprafaţă sferică astfel încât suma distanţelor de la fiecare punct luminos la respectiva suprafaţă să fie minimă. Apoi vom găsi centrul sferei, iar Pământul va trebui să se afle destul de aproape de acel centru. Cel puţin, aşa sperăm noi... Nu va dura mult.
70
Într-adevăr, nu dură mult. Trevize, care se obişnuise să accepte miracole din partea computerului, rămase el însuşi uimit de rapiditatea operaţiunii.
Instruise computerul să emită un sunet cald şi reverberant după găsirea presupusului centru. Fără vreun motiv special, doar pentru satisfacţia de a-l auzi şi de a afla că probabil căutarea luase sfârşit.
Sunetul veni după câteva minute, şi era blând, ca de gong. Crescu în intensitate până când îşi simţiră trupurile vibrând cu aceeaşi frecvenţă, apoi se stinse discret.
Bhss apăru aproape imediat în cadrul uşii.
― Ce s-a întâmplat? întrebă ea cu ochii măriţi. Alarmă?
― Deloc, spuse Trevize.
Pelorat se grăbi să adauge:
― Este posibil să fi localizat Pământul, Bliss. Sunetul pe care l-ai auzit a fost modalitatea în care computerul ne-a anunţat acest lucru.
Bliss pătrunse în cabină:
― Ar fi fost mai bine să mă preveniţi şi pe mine.
― Îmi pare rău, Bliss, spuse Trevize. N-am vrut să sune chiar atât de puternic.
Fallom intră în cabină după Bliss şi întrebă:
― De ce a fost sunetul acela, Bliss?
― Văd că şi ea este curioasă, spuse Trevize.
Se lăsă pe spate, simţindu-se epuizat. Următorul pas era să verifice descoperirea pe Galaxia reală, să se raporteze la coordonatele centrului lumilor Spaţiene şi să vadă dacă acolo era cu adevărat prezentă vreo stea de tip G. Încă o dată, ezită să facă acest pas necesar, incapabil să ia o decizie în direcţia verificării posibilei soluţii.
― Da, spuse Bliss. De ce n-ar fi curioasă? Este o fiinţă umană, la fel ca şi noi.
― Părintele ei s-ar fi simţit jignit de afirmaţia ta categorică, spuse Trevize într-o doară. Copilul ăsta mă îngrijorează. Ne aduce ghinion.
― De unde ştii? întrebă Bliss.
Trevize deschise larg braţele:
― Simplă intuiţie.
Bliss îi arunca o privire plină de reproş şi se întoarse spre Fallom:
― Încercăm să găsim Pământul, Fallom.
― Ce este Pământul?
― O altă lume, însă una mai specială. Este lumea strămoşilor noştri. Ştii ce înseamnă cuvântul “strămoşi”, din ceea ce ai citit până acum, Fallom?
― Înseamnă cumva *******?
(Ultimul cuvânt nu era în Galactică.)
