― Nu, spuse Fallom, înainte nu puteam să mă folosesc decât de degete, dar nu pot mişca degetele pentru a face flautul să cânte astfel.

Apoi, simplu şi fără urmă de îngâmfare:

― Nimeni nu poate.

― Poţi să cânţi şi altceva?

― Pot să inventez.

― Vrei să spui... să improvizezi?

Fallom se încruntă auzind cuvântul şi privi spre Bliss. Bliss aprobă cu o mişcare a capului, şi Fallom spuse:

― Da.

― Atunci, te rog să o faci, spuse Hiroko.

Fallom făcu o pauză de un minut sau două pentru gândire, apoi începu încet, cu o foarte simplă succesiune de note, totul fiind ca într-un vis. Luminile fluorescente păleau şi străluceau în funcţie de cantitatea de energie necesară activării instrumentului. Nimeni nu remarcase acest lucru, pentru că fluctuaţia părea să fie efectul muzicii şi nu cauza, ca şi cum un spirit electric invizibil asculta de ordinele notelor muzicale.

Combinaţia de sunete se repetă un pic mai puternic, apoi un pic mai complex, apoi cu variaţii care, fără a se pierde combinaţia de bază, o făceau mai tulburătoare şi mai fascinantă, până când toţi rămaseră aproape fără respiraţie. Şi în final, coborî mult mai repede decât urcase, sugerând un plonjon care aduse auditoriul înapoi pe pământ, deşi rămăseseră cu impresia că pluteau în aer.

Aerul fu pur şi simplu sfâşiat de o adevărată furtună de aplauze; chiar şi Trevize, obişnuit cu un gen de muzică total diferit, gândi cu tristeţe:

Nu voi mai auzi niciodată aşa ceva.

Când se făcu din nou ― cu multă greutate ― linişte, Hiroko întinse flautul:

― Ţine-l, Fallom, al tău este!

Fallom se întinse avidă după el, dar Bliss prinse braţul întins al copilului şi spuse:

― Nu îl putem lua, Hiroko. Este un instrument de valoare.

― Am altul, Bliss. Nu la fel de bun, dar aşa-i corect. Instrumentul aista aparţine aceluia care cântă mai bine. Niciodată nu am auzit o astfel de muzică şi ar fi o greşeală din partea mea să am un instrument fără a scoate din el tot ce se poate. Ce mult aş vrea să ştiu şi eu cum se poate cânta la instrument fără a-l atinge!

Fallom luă flautul şi, cu o expresie de adâncă mulţumire, îl strânse la piept.

83

Fiecare dintre cele două camere ale locuinţei ce le fusese repartizată era luminată de un tub fluorescent. Camera de baie avea încă unul. Luminiţa era slabă şi incomodă pentru citit, dar cel puţin nu mai era întuneric.

Şi totuşi, întârziară afară. Cerul era plin de stele, un lucru întotdeauna fascinant pentru cineva născut pe Terminus. Acolo, cerul nopţii, era întunecat, şi nu se observa decât o vagă urmă a norului Galactic.

Hiroko îi însoţise pe drumul înapoi spre camere, de teamă ca oaspeţii să nu se rătăcească sau să se împiedice de ceva. Tot drumul o ţinu pe Fallom de mână, şi apoi, după ce le arătă cum se aprind tuburile fluorescente, rămase afară cu ei.

Bliss încercă încă o dată, deoarece era clar că Hiroko se afla într-o stare de puternic conflict emoţional:

― Serios, Hiroko, nu putem accepta flautul.

― Nu, Fallom trebuie să-l păstreze.

Însă avea o expresie de parcă era pe marginea prăpastiei.

Trevize continua să privească cerul. Noaptea era într-adevăr întunecată, un întuneric slab afectat de picătura de lumină care venea din camere; şi cu atât mai puţin de slabele scânteieri venind de la celelalte case aflate în depărtare.

― Hiroko, spuse el, vezi steaua aceea, care este aşa de strălucitoare? Cum se numeşte?

Hiroko ridică o privire absentă şi spuse, fără prea mare interes:

― Este Sora.

― De ce este numită astfel?

― La fiecare optzeci de Ani Standard face un tur complet în jurul soarelui nostru. În aiastă perioadă a anului, este o stea de seară. Totuşi, este vizibilă şi ziua, când apare deasupra orizontului.

Bun, gândi Trevize. Nu este complet ignorantă în probleme de astronomie.

― Ştii că Alfa are o altă soră, una foarte mică şi palidă, care este mult, mult mai departe decât acea stea strălucitoare? Nu o poţi zări fără telescop.

(Nici el nu o văzuse, nu îşi bătuse capul să o caute, dar computerul avea informaţia în băncile sale de date.)

Ea spuse indiferentă:

― Ni s-a spus la şcoală.

― Dar ce spui de aceea? Vezi acele şase stele în zig-zag?

― Este Casiopeea, spuse Hiroko.

― De ce îi spune astfel?

― Nu ştiu. Nimic nu ştiu despre astronomie, respectat Trevize.

― Vezi cea mai joasă stea din zig-zag, cea mai strălucitoare din tot grupul? Ce este?

― Este o stea. Numele nu i-l cunosc.

― Dar, exceptând cele două stele surori, este steaua cea mai apropiată de Alfa. Se află la doar un parsec depărtare.

― Da? Nu ştiam, spuse Hiroko.

― Nu ar putea fi steaua în jurul căreia orbitează Pământul?

Hiroko privi steaua cu o uşoară sclipire de interes.

― Nu ştiu, spuse ea. N-am auzit pe nimeni să spună aşa ceva.

― Nu crezi că ar putea fi?